Logo
🔍

Matei 7 VDCL

« Despre judecățile aspre. Bârna și paiul. Lucrurile sfinte

1. Nu judecați ca să nu fiți judecați.

2. Căci cu ce judecată judecați veți fi judecați și cu ce măsură măsurați vi se va măsura.

3. Și de ce vezi paiul care este în ochiul fratelui tău și nu zărești bârna din ochiul tău?

4. Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă‐mă să scot paiul din ochiul tău! și iată bârna este în ochiul tău.

5. Fățarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea lămurit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.

Stăruința în rugăciune

6. Nu dați ce este sfânt câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă sfâșie și pe voi.

7. Cereți și vi se va da, căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide.

8. Căci oricine cere capătă și cine caută află și celui ce bate se va deschide.

9. Sau cine este omul dintre voi care, dacă‐i va cere fiul său o pâine, să‐i dea o piatră?

10. Sau dacă va cere un pește, să‐i dea un șarpe?

11. Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune la copiii voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care‐i cer.

Poarta cea strâmtă

12. Toate, deci, câte ați voi să vă facă oamenii, așa faceți‐le și voi lor, căci aceasta este legea și prorocii.

13. Intrați pe poarta cea strâmtă, pentru că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei ce intră pe ea.

Prorocii mincinoși

14. Pentru că strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află.

15. Feriți‐vă de proroci mincinoși, care vin la voi în îmbrăcăminte de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.

16. După roadele lor îi veți cunoaște; oare se culeg struguri din spini sau smochine din mărăcini?

17. Tot așa, orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.

18. Un pom bun nu poate aduce roade rele, niciun pom rău aduce roade bune.

19. Orice pom care nu face rod bun se taie și se aruncă în foc.

Casa zidită pe stâncă

20. De aceea după roadele lor îi veți cunoaște.

21. Nu oricine care îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu care este în ceruri.

22. Mulți îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, n‐am prorocit noi în numele tău și n‐am scos noi afară draci în numele tău și n‐am făcut noi multe puteri în numele tău?

23. Și atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v‐am cunoscut; depărtați‐vă de la mine, cei ce lucrați fărădelegea.

24. Deci, oricine care aude aceste cuvinte ale mele și le face va fi asemănat cu un bărbat cu minte care și‐a clădit casa pe stâncă.

25. Și s‐a pogorât ploaia și au venit râurile și au suflat vânturile și au bătut în casa aceea și n‐a căzut: căci era întemeiată pe stâncă.

26. Și oricine care aude aceste cuvinte ale mele și nu le face va fi asemănat cu un bărbat fără minte care și‐a clădit casa pe nisip.

27. Și s‐a pogorât ploaia și au venit râurile și au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și a căzut: și căderea ei a fost mare.

28. Și a fost așa: Când a sfârșit Isus cuvintele acestea, gloatele au rămas uimite de învățătura lui.

29. Căci îi învăța ca având putere, iar nu ca înșiși cărturarii lor.

»