Matei 8 VDC
1. Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El.
2. Și un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.”
3. Isus a întins mâna, S-a atins de el și a zis: „Da, vreau, fii curățit!” Îndată a fost curățită lepra lui.
Vindecarea robului unui sutaș4. Apoi, Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni, ci du-te de te arată preotului și adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”
5. Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, care-L ruga
6. și-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog și se chinuiește cumplit.”
7. Isus i-a zis: „Am să vin și să-l tămăduiesc.”
8. „Doamne”, a răspuns sutașul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci zi numai un cuvânt, și robul meu va fi tămăduit.
9. Căci și eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostași și zic unuia: ‘Du-te!’ și se duce; altuia: ‘Vino!’ și vine; și robului meu: ‘Fă cutare lucru!’ și-l face.”
10. Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.
11. Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor.
12. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
Vindecarea soacrei lui Petru și mai multor bolnavi13. Apoi a zis sutașului: „Du-te și facă-ți-se după credința ta.” Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
14. Isus S-a dus apoi în casa lui Petru și a văzut pe soacra acestuia zăcând în pat, prinsă de friguri.
15. S-a atins de mâna ei și au lăsat-o frigurile; apoi ea s-a sculat și a început să-I slujească.
16. Seara, au adus la Isus pe mulți îndrăciți. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate și a tămăduit pe toți bolnavii,
Cum să urmăm pe Isus17. ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre.”
18. Isus a văzut multe noroade împrejurul Său și a poruncit să treacă de cealaltă parte.
19. Atunci s-a apropiat de El un cărturar și I-a zis: „Învățătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge.”
20. Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul.”
21. Un altul, care era dintre ucenici, I-a zis: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu.”
Potolirea furtunii22. „Vino după Mine”, i-a răspuns Isus, „și lasă morții să-și îngroape morții.”
23. Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El.
24. Și, deodată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri. Și El dormea.
25. Ucenicii s-au apropiat de El și L-au deșteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!”
26. El le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile și marea și s-a făcut o liniște mare.
Doi îndrăciți sunt tămăduiți27. Oamenii aceia se mirau și ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până și vânturile și marea?”
28. Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ținutul gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciți, care ieșeau din morminte. Erau așa de cumpliți, că nimeni nu putea trece pe drumul acela.
29. Și iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi și Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme?”
30. Departe de ei era o turmă mare de porci, care pășteau.
31. Dracii rugau pe Isus și ziceau: „Dacă ne scoți afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.”
32. „Duceți-vă”, le-a zis El. Ei au ieșit și au intrat în porci. Și, deodată, toată turma s-a repezit de pe râpă în mare și a pierit în ape.
33. Porcarii au fugit și s-au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse și cele întâmplate cu îndrăciții.
34. Și iată că toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus și, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ținutul lor.