Logo
🔍

Mica 2 BIV2014

«

1. Vai, de cei cari împinși de fire, Cugetă la nelegiuire Și-n așternut, rele, urzesc, Pe cari în zori le-nfăptuiesc, Dacă e în puterea lor.

2. Dacă poftesc la un ogor, Îndată pun mâna pe el. De vor o casă, fac la fel. Nu stau pe gânduri: o răpesc, Pentru că ei îl asupresc Pe om; asemeni casa lui Și moștenirea omului.

3. De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Nenorocirea – Mă gândesc – Peste ăst leat s-o repezesc. De-aceasta, nu se va putea Să se ferească nimenea. Necazul când are să vină, Nimeni nu va putea să-și țină Sus capul, căci vremile-acele Au să se-arate foarte rele.

4. De pomină o să fiți voi, În acea zi, spunând apoi, Bocindu-vă: „S-a isprăvit! Dușmanii noști’ ne-au pustiit – Acuma – cu desăvârșire, Iar partea cea de moștenire, Pe cari poporul o avea, Ajunse-a fi a altuia! Vai! Moștenirea noastră, iată Cum a ajuns a fi luată! Ogorul de cari aveam parte, Astăzi, vrăjmașul îl împarte…!”

5. De-aceea, tu nu vei avea Pe nimenea care să ia Frânghia cea de măsurat Al sorțiului ce ți-a fost dat, Atunci, ‘naintea Domnului, În fața adunării Lui.”

6. Ei spun, mereu: „Nu prorociți! Astfel de lucruri, nu vestiți, Pentru că-altminteri, nesfârșite Vor fi ocările zvârlite!”

7. „Tu, casă a lui Iacov, oare, Se-arată Domnul a fi tare Grăbit, să-Și verse-a Lui mânie? Așa îți pare El, să fie? Gândești – cumva – că în ăst fel Voiește să lucreze El?” Prielnic e cuvântul Meu, Aceluia care, mereu, Își stăpânește a lui fire Și umblă în neprihănire.

8. De multă vreme-l socot Eu, Vrăjmaș, pe-acest popor al Meu. Mantalele, voi le răpiți, Celor care trec liniștiți, Pe drum, iar gânduri de război, Nu au nutrit față de voi.

9. Din casele ce le iubesc, Iată că ei își izgonesc Femeile cele pe care Acest popor al Meu le are Și le răpesc copiilor, Podoaba ce am dat-o lor.

10. Degrabă dar, să vă sculați Și din acest loc să plecați Căci n-o s-aveți parte de tihnă Și-aici n-o să găsiți odihnă, Căci spurcăciunile pe care Le-ați săvârșit fără-ncetare, Au să v-aducă dureri cari Se vor vădi nespus de mari.

11. Dar dacă ar veni, apoi, Un om, doar cu minciuni, la voi, Zicând: „Am să vă prorocesc Și despre vin am să vorbesc Sau despre băutură tare”, Omul acela va apare, Pentru poporul din ăst loc, Că este bun a fi proroc!

12. „Strâns vei fi Iacove! La fel, Ce-a mai rămas din Israel, Am să adun Eu, mai apoi, Precum strângi turma cea de oi, Atuncea când pe-a ei pășune Voiești – din nou – să se adune. De-aceea-n ziua ‘ceea are Să se stârnească zarvă mare.

13. Cel cari spărtură o să facă, În fruntea lor are să treacă. Spărtura au s-o isprăvească, Prin poartă au ca să pășească, Având în frunte-acel popor, Pe cel ce-i împărat al lor, Și Domnul o să Se vădească, În frunte, că o să pășească.”

»