Mica 3 BIV2014
1. „Am zis: „Să ascultați voi cari Vă dovediți a fi mai mari În Iacov, iar apoi – la fel – În casele lui Israel! Oare, nu trebuie să știți Dreptatea, și să o păziți?
2. Dar binele îl urâți voi Și iubiți răul mai apoi, Căci pielea, de pe oase, știți – Și carnea – să le jupuiți!
3. Au mâncat carnea cea pe care Sărmanul Meu popor o are. De piele, ei l-au jupuit Și oasele i le-au zdrobit. Bucăți făcut-au ce-a rămas, Cum sunt cele cari, într-un vas Se-aruncă, fierte a fi ele, Sau ca bucățile acele De carne, strânse la un loc, Într-un cazan ce-i pus pe foc.
4. Apoi, la Domnul, au strigat, Dar El, nici un răspuns, n-a dat. Strigătul lor nu va pătrunde Până la El, căci Își ascunde Fața, în vremile acele, Din pricină că fapte rele – Neîncetat – au săvârșit.
5. De-aceea, astfel a vorbit Domnul, de cei ce prorocesc Poporului și-l rătăcesc, Despre cei care au mușcat Ceva și-n urmă vești au dat, De pace, iar de n-au primit, Nimic în guri, au prorocit Despre războiul sfânt apoi.
6. „Din aste pricini, peste voi, Va veni noaptea, iar în ea, Vedenii nu veți mai avea! Doar întuneric o să fie, Fără de nici o prorocie! Peste cei care se vădesc În acest fel că prorocesc Soarele o să asfințească, Iar ziua o să se-negrească!
7. Au să roșească ghicitorii Și, de rușine, văzătorii Au să rămână, negreșit. Toți își vor fi acoperit Bărbile-n ceasu-acela greu, Căci nu răspunde Dumnezeu.
8. Dar eu, plin de putere, sânt, Iar Duhul Domnului Cel Sfânt În mine e. A mea ființă, De a dreptății cunoștință, E plină și, de-asemenea, De vlagă, plină, este ea, Să pot să fac de cunoscut, Lui Iacov, tot ce a făcut: Nelegiuirile din el, Păcatele lui Israel.”
9. „Ascultați voi, aceia cari, În Iacov, sunteți cei mai mari! Să ascultați și voi, la fel, Cari sunteți mari în Israel! Să ascultați voi, cei cari știți, Dreptul – mereu – să îl suciți, Căci scârbă doar ați arătat, Pentru dreptate, ne-ncetat!
10. Voi toți cei care, când zidiți Sionul, sânge folosiți Și cu nelegiuiri lucrați, Ierusalimul să-l ‘nălțați!
11. Toți căpitanii – acei cari, Peste cetate sunt mai mari – Știu ca să judece doar dacă, Daruri, au ca să li se facă. Preoții știu să dea povețe Poporului și să-l învețe, Numai atuncea când, o plată, Urmează să le fie dată. Prorocii lui au dovedit Că pentru bani au prorocit. Și iată-i că mai îndrăznesc, Pe Domnul, de se bizuiesc, Zicând: „Dar nu e Dumnezeu, În al nost’ mijloc, tot mereu? Tocmai de-aceea, mai apoi – Nicicând – atinși nu vom fi noi, De valul de nenorocire Ce se abate peste fire!”
12. În timpul ce va fi urmat – Din astă pricină – arat Va fi Sionul, cum se ară Ogoarele în primăvară. Ierusalimul – să se știe – Morman de pietre o să fie. Muntele Templului, astfel, Doar o-nălțime va fi el, Iar pe întregul său cuprins Pădurea se va fi întins.”