Mica 3 BTF2015
1. Și eu am spus: Auziți, vă rog, căpeteniile lui Iacob și voi prinți ai casei lui Israel; nu ar trebui să cunoașteți voi judecata?
2. Voi care urâți binele și iubiți răul; care smulgeți pielea lor de pe ei și carnea lor de pe oasele lor;
3. Care de asemenea mâncați carnea poporului meu și jupuiți pielea lor de pe ei; și ei le rup oasele și îi toacă în bucăți, ca pentru oală și precum carnea înăuntrul căldării ce fierbe.
4. Atunci vor striga către DOMNUL, dar nu îi va auzi; își va ascunde fața de ei în acel timp, după cum s-au comportat rău în faptele lor.
5. Astfel spune DOMNUL referitor la profeții care rătăcesc pe poporul meu, care mușcă cu dinții lor și strigă: Pace! Dar oricui nu pune nimic în gurile lor, ei îi pregătesc război împotrivă.
6. De aceea noapte vă va fi, ca să nu aveți viziune; și întuneric vă va fi, ca să nu ghiciți; și soarele va apune asupra profeților și ziua se va întuneca asupra lor.
7. Atunci văzătorii vor fi rușinați, și ghicitorii încurcați: da, ei toți își vor acoperi buzele; fiindcă nu este răspuns de la Dumnezeu.
8. Dar cu adevărat eu sunt plin de putere, prin duhul DOMNULUI și de judecată și de tărie, ca să îi spun lui Iacob încălcarea lui și lui Israel păcatul lui.
9. Ascultați aceasta, vă rog, voi, căpetenii ale casei lui Iacob și prinți ai casei lui Israel, care detestați judecata și pervertiți toată echitatea.
10. Ei zidesc Sionul cu sânge și Ierusalimul cu nelegiuire.
11. Căpeteniile acestora judecă pentru mită și preoții acestora învață pentru plată, și profeții acestora ghicesc pentru bani, totuși ei se vor sprijini pe DOMNUL și vor spune: Nu este DOMNUL printre noi? Niciun rău nu poate veni asupra noastră.
12. De aceea Sionul va fi arat ca un câmp din cauza voastră și Ierusalimul va deveni movile și muntele casei ca locurile înalte ale pădurii.