Logo
🔍

Mica 4 BTF2015

«

1. Dar în zilele de pe urmă se va întâmpla că muntele casei DOMNULUI va fi întemeiat în vârful munților, și va fi înălțat deasupra dealurilor; și vor curge oameni spre el.

2. Și multe națiuni vor veni și vor spune: Veniți și să urcăm pe muntele DOMNULUI și la casa Dumnezeului lui Iacob; și el ne va învăța despre căile lui, și noi vom merge pe cărările lui, fiindcă legea va ieși din Sion și cuvântul DOMNULUI din Ierusalim.

3. Și el va judeca între mulți oameni și va mustra națiuni puternice de departe; și ei își vor bate din săbii fiare de plug, și din sulițele lor prăjini de curățat pomi; nu va ridica națiune sabie împotriva altei națiuni, nici nu vor mai învăța războiul.

4. Dar ei vor ședea, fiecare om sub via sa și sub smochinul său; și nimeni nu-i va înspăimânta; fiindcă gura DOMNULUI oștirilor a vorbit.

5. Fiindcă toți oamenii vor merge, fiecare în numele dumnezeului său, și noi vom merge în numele DOMNULUI Dumnezeul nostru pentru totdeauna și întotdeauna.

6. În acea zi, spune DOMNUL, eu o voi aduna pe cea care șchiopătează și o voi strânge pe cea alungată și pe cea pe care am chinuit-o.

7. Și pe cea care șchiopăta, o voi face o rămășiță; și pe cea lepădată departe, o națiune puternică; și DOMNUL va domni peste ei în muntele Sion de acum înainte, chiar pentru totdeauna.

8. Și tu, turn al turmei, locul întărit al fiicei Sionului, la tine va veni, la cea dintâi domnie; împărăția va veni la fiica Ierusalimului.

9. Acum, de ce strigi tare? Nu este împărat în tine? A pierit sfătuitorul tău? Fiindcă te-au luat junghiuri precum o femeie în durerile nașterii.

10. Fii în durere și chinuiește-te să naști, tu, fiică a Sionului, ca o femeie în durerile nașterii; căci acum vei ieși din cetate și vei locui pe câmp și vei merge la Babilon; acolo tu vei fi eliberată; acolo DOMNUL te va răscumpăra din mâna dușmanilor tăi.

11. Acum, de asemenea multe națiuni se adună împotriva ta, care spun: Să fie întinată și ochiul nostru să privească asupra Sionului.

12. Dar ei nu cunosc gândurile DOMNULUI, nici nu înțeleg sfatul lui; fiindcă el îi va aduna ca pe niște snopi în arie.

13. Ridică-te și treieră, tu, fiică a Sionului; fiindcă voi face cornul tău, fier și voi face copitele tale, aramă; și tu vei zdrobi în bucăți multe popoare, iar eu voi consacra DOMNULUI câștigul lor, și averea lor Domnului întregului pământ.

»