Logo
🔍

Mica 4 VBRC2020

«

1. La sfârșitul zilelor, muntele casei Domnului va fi stabilit pe vârful munților, se va ridica peste coline și vor curge spre el popoarele.

2. Vor merge neamuri multe și vor zice: „Să mergem și să urcăm pe muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacób! El ne va învăța căile sale și vom umbla pe cărările lui”. Căci din Sión va ieși legea și cuvântul Domnului, din Ierusalím.

3. El va judeca multe popoare și va decide pentru neamuri puternice până departe. Vor schimba săbiile lor în fiare de plug și sulițele lor, în seceri. [Niciun] neam nu va mai ridica sabia împotriva [altui] neam și nu vor mai învăța războiul.

4. Ci fiecare va locui sub via lui și sub smochinul său și nu va fi [nimeni] să-i tulbure”, căci gura Domnului Sabaót a vorbit.

5. Căci toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, iar noi umblăm în numele Domnului Dumnezeului nostru în veci și de-a pururi.

6. „În ziua aceea – oracolul Domnului – o voi aduna pe cea șchioapă și le voi readuce pe cea alungată și pe cea căreia i-am făcut rău.

7. O voi pune pe cea șchioapă să fie rest și pe cea alungată, să fie un neam puternic. Domnul va domni peste ei pe muntele Sión, de acum și până-n veac.

8. Până la tine, turn al turmei, colină a fiicei Siónului, va veni și va ajunge stăpânirea de odinioară, domnia, pentru fiica Ierusalímului.

9. Acum, pentru ce înalți strigare? Oare nu este rege în tine sau a pierit sfetnicul tău, că te-a luat în stăpânire durerea ca a celei care naște?

Neamurile strivite în arie

10. Suferă și geme, fiică a Siónului, precum cea care naște! Căci îndată vei ieși din cetate și vei locui în câmpie, vei merge în Babilón și acolo vei fi eliberată, acolo Domnul te va răscumpăra din mâna dușmanilor tăi.

11. Îndată se vor aduna împotriva ta neamuri multe care zic: «Să fie profanată și ochiul nostru să vadă [ruinarea] Siónului!».

12. Dar ei nu cunosc gândurile Domnului și nici nu înțeleg planul lui, pentru că el i-a adunat ca pe snopi în arie.

13. Ridică-te și treieră, fiică a Siónului! Căci voi face cornul tău din fier și copitele tale le voi face din bronz, vei zdrobi popoare multe”. Vei nimici pentru Domnul prada lor și bogăția lor, pentru Stăpânul întregului pământ.

14. „Adună-te în cete, fiică a cetelor, pentru că el a pus o fortăreață împotriva noastră, cu nuiaua îl lovește peste obraz pe judecătorul lui Israél!

»