Mica 5 BIV2014

1. „Tu, ceată a Sionului Te strânge, în cetatea lui! Strângeți dar, rândul, v-adunați, Căci noi suntem împresurați! Lovit în față e acel Ce-l judecă pe Israel! Cu o nuia, s-a pomenit, Peste obraz, că e lovit!

2. Și tu, Efrata – Betleeme – Află că n-ai de ce te teme, Deși e mică-a ta cetate, Printre cetățile aflate În a lui Iuda țară, cari Se dovedesc cu mult mai mari, Iar pe al lui Iuda pământ, De frunte, toate-acestea sânt! Din tine, va ieși Acel Care, stăpân, în Israel, Se va vădi. Obârșia, În vremi străvechi, și-o va avea, Urcând până în veșnicie.

3. Lăsați – de-aceea – au să fie, Până când naște-va cea care Va naște ce, de născut, are. Cei cari vor fi o rămășiță, Fiind din ai Săi frați – de viță – Se vor întoarce-n acest fel, La fiii cei din Israel.

4. Puterea cârmuirii Lui Va fi puterea Domnului, Puterea Celui cari, mereu, Îi este Domn și Dumnezeu. În liniște-au să locuiască, Căci El o să Se proslăvească Până la marginile care Acest pământ întins le are.

5. În vremile ce au să vie, El, pacea noastră, o să fie. Atunci când în a noastră țară, Asirianul vine iară Înaintând pân’ la palate, În contră-i fi-vor ridicate Opt căpetenii din cei cari, Peste popor sunt cei mai mari, Alături de șapte păstori.

6. Ei au să fie luptători. Vor pustii cu sabia, Asiria – și-asemenea – A lui Nimrod țară. Pe noi, Ei ne vor izbăvi apoi, De-Asirian, atunci când iară Va năvăli la noi în țară Și-atunci când fi-vor atacate Mărețele noastre palate.

7. În urmă, acea rămășiță Care-i din a lui Iacov viță, Drept rouă binefăcătoare Va fi pentru multe popoare, Din partea Domnului venită, Precum e ploaia rânduită A uda iarba câmpului. Nu stă-n voința omului Această ploaie, căci pe ea N-o rânduiește nimenea Dintre cei care aflați sânt Pe fața-ntregului pământ.

8. De-asemeni, acea rămășiță Care-i din a lui Iacov viță, Precum e leul printre fiare Se va vădi printre popoare, Sau ca un pui de leu apoi, Aflat în turmele de oi, Cari sfâșie fără cruțare Și calcă totul în picioare, Încât nimeni nu va putea, La altul, ajutor, să-i dea.

9. Mâna ta fi-va ridicată Peste dușmanii tăi și iată Că nimiciți toți au să fie!

10. „Când acea zi are să vie” – Domnul a zis – „îți nimicesc Caii și carele-ți zdrobesc.

11. Toate cetățile, aflate În țară, fi-vor dărâmate. Și cetățuile, voiesc – Atunci – să ți le nimicesc.

12. Îi nimicesc pe vrăjitori. Descântece, descântători N-au să mai fie, peste fire.

13. Voi șterge, cu desăvârșire, Și idoli și stâlpi idolești, Să nu mai ai cui să slujești, Iar la lucrarea mâinilor, Să nu se-nchine-al tău popor.

14. Toți idolii ți-i nimicesc. De-asemenea am să-ți zdrobesc Și Astarteele la care Le aduceai tu, închinare. Pe toate, la pământ, le pun.

15. Atuncea, am să Mă răzbun, Căci slobozesc a Mea mânie Și las să curgă-a Mea urgie Asupra neamurilor care N-au vrut să-Mi deie ascultare.”