Logo
🔍

Neemia 10 BVA

«

1. Urmează lista celor care au semnat. Ei au fost: guvernatorul Neemia, fiul lui Hacalia; Zedechia,

2. Seraia, Azaria, Ieremia,

3. Pașhur, Amaria, Malchia,

4. Hatuș, Șebania, Maluh,

5. Harim, Meremot, Obadia,

6. Daniel, Ghinton, Baruc,

7. Meșulam, Abia, Miiamin,

8. Maazia, Bilgai și Șemaia. Toți aceștia erau preoți.

9. Apoi au semnat leviții: Iosua, fiul lui Azania, Binui. Dintre urmașii lui Henadad, au semnat: Cadmiel

10. și rudele lor: Șebania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan,

11. Mica, Rehob, Hașabia,

12. Zacur, Șerebia, Șebania,

13. Hodia, Bani și Beninu.

14. Apoi au semnat conducătorii poporului: Paroș, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani,

15. Buni, Azgad, Bebai,

16. Adonia, Bigvai, Adin,

17. Ater, Ezechia, Azur,

18. Hodia, Hașum, Bețai,

19. Harif, Anatot, Nebai,

20. Magpiaș, Meșulam, Hezir,

21. Meșezabel, Țadoc, Iadua,

22. Pelatia, Hanan, Anaia,

23. Osea, Hanania, Hașub,

24. Haloheș, Pilha, Șobec,

25. Rehum, Hașabna, Maaseia,

26. Ahia, Hanan, Anan,

27. Maluh, Harim și Baana.

28. Restul poporului era format din: preoții, leviții, portarii, cântăreții, slujitorii de la Templu și toți aceia care se separaseră de popoarele străine de dragul legii lui Dumnezeu. Ei erau împreună cu soțiile lor, cu fiii și cu fiicele lor și cu toți aceia care aveau cunoștințe și înțelegeau (ce semnează).

29. Toți aceștia au venit lângă rudele lor care erau dintre lideri și s-au obligat cu jurământ să trăiască în conformitate cu legea lui Dumnezeu dată prin intermediul lui Moise – sclavul lui Dumnezeu –, să o respecte și să pună în aplicare toate poruncile, toate regulile și toate deciziile lui Iahve – Stăpânul nostru.

30. Atunci am promis: „Nu ne vom mai da fetele ca soții celor care aparțin popoarelor din țară; și nu le vom mai lua pe fetele lor ca soții pentru fiii noștri.

31. Când popoarele țării vor veni în ziua de Sabat să vândă produse și diferite alimente, nu vom mai cumpăra nimic de la ele nici în ziua de Sabat, nici în vreo altă zi sfântă. În fiecare al șaptelea an vom lăsa terenul necultivat; și vom anula plata oricărei dobânzi pretinsă cuiva.

32. Am decis să respectăm și porunca ce prevedea o donație de o treime dintr-un șechel pe an pentru slujba de la Templul Dumnezeului nostru.

33. Astfel, ce se aduna, urma să fie folosit pentru pâinea prezentării, pentru darul de mâncare care era oferit continuu, pentru arderea integrală continuă, pentru sacrificiile aduse în zilele de Sabat, de lună nouă și de sărbători, pentru darurile sfinte, pentru sacrificiile aduse ca substituire a pedepsei pentru păcatele lui Israel, ca și pentru tot ce se referea la lucrarea de la Templul Dumnezeului nostru.

34. Noi – preoții, leviții și oameni din popor – conform familiilor noastre, am tras la sorți pentru lemnele care trebuie aduse ca dar în fiecare an la Templul Dumnezeului nostru – la anumite date stabilite – ca să fie arse pe altarul Dumnezeului nostru care se numește Iahve – așa cum este scris în lege.

35. Am mai decis ca în fiecare an să aducem lui Iahve primele cereale și primele fructe ale tuturor pomilor.

36. Am mai decis că așa cum prevedea legea, vom aduce la Templul Dumnezeului nostru pe primii născuți dintre fiii noștri și dintre vitele noastre: pe primii născuți ai vacilor și ai oilor noastre. Noi ne vom prezenta cu ei la preoții care fac slujba în Templul Dumnezeului nostru.

37. Vom aduce preoților, în cămările Templului Dumnezeului nostru, primele produse făcute din coca noastră, din donațiile noastre, din fructe, din must și din ulei. Le vom da leviților a zecea parte din cerealele care sunt produse pe terenurile noastre agricole. Chiar și leviții vor putea să ia acea zecime în toate orașele unde lucrăm.

38. Preotul – care este urmașul lui Aaron – să îi însoțească pe leviți când vor lua a zecea parte din venituri; iar leviții să o ducă la Templul Dumnezeului nostru, în camerele tezaurului acestuia.

39. Israelienii și leviții trebuie să aducă cerealele, mustul și uleiul donat (ca a zecea parte din veniturile lor) în camerele în care sunt puse vasele Sanctuarului – acolo unde slujesc preoții, portarii și cântăreții. Nu vom mai uita de Templul Dumnezeului nostru!”

»