Logo
🔍

Neemia 11 VBRC2020

«

1. Căpeteniile poporului au locuit la Ierusalím. Cealaltă parte a poporului a tras la sorți pentru ca unul din zece să vină să locuiască la Ierusalím, cetatea sfântă, iar ceilalți nouă, în alte cetăți.

2. Poporul i-a binecuvântat pe toți cei care s-au oferit de bunăvoie să locuiască la Ierusalím.

3. Acestea sunt căpeteniile provinciilor care au locuit în Ierusalím. În cetățile lui Iúda au locuit, fiecare în proprietatea lui, Israélul, preoții, levíții, cei dăruiți și fiii slujitorilor lui Solomón.

4. La Ierusalím au locuit [unii] dintre fiii lui Iúda și dintre fiii lui Beniamín. Dintre fiii lui Iúda: Atáia, fiul lui Ozía, fiul lui Zaharía, fiul lui Amária, fiul lui Șefatía, fiul lui Mahalaleél, dintre fiii lui Péreț,

5. și Maaséia, fiul lui Barúh, fiul lui Col-Hozé, fiul lui Hazáia, fiul lui Adáia, fiul lui Ioiaríb, fiul lui Zaharía, fiul lui Șiloní.

6. Toți fiii lui Péreț care au locuit la Ierusalím au fost patru sute șaizeci și opt de oameni viteji.

7. Aceștia sunt fiii lui Beniamín: Salú, fiul lui Meșulám, fiul lui Ioéd, fiul lui Pedáia, fiul lui Coláia, fiul lui Maaséia, fiul lui Itiél, fiul lui Isaía,

8. și după el Gabái și Salái, nouă sute douăzeci și opt.

9. Ioél, fiul lui Zierí, era supraveghetorul lor, iar Iúda, fiul lui Hasenúa, era al doilea peste cetate.

10. Dintre preoți: Iedáia, fiul lui Ioiaríb, Iachín,

11. Seráia, fiul lui Hilchía, fiul lui Meșulám, fiul lui Sadóc, fiul lui Meraiót, fiul lui Ahitúb, responsabilul casei lui Dumnezeu,

12. și frații lor care făceau lucrarea casei, opt sute douăzeci și doi; Adáia, fiul lui Ierohám, fiul lui Pelalía, fiul lui Amțí, fiul lui Zaharía, fiul lui Pașhúr, fiul lui Malchía,

13. și frații săi, capii părintești, două sute patruzeci și doi; și Amașái, fiul lui Azareél, fiul lui Ahzái, fiul lui Meșilemót, fiul lui Imér,

14. și frații lor, oameni viteji, o sută douăzeci și opt; Zabdiél, fiul lui Ghedolím, care era supraveghetorul lor.

15. Dintre levíți: Șemáia, fiul lui Hașúb, fiul lui Azricám, fiul lui Hașabía, fiul lui Buní,

16. Șabtái și Iozabád, [responsabili] peste lucrările din afara casei lui Dumnezeu, erau dintre capii levíților.

17. Matanía, fiul lui Micá, fiul lui Zabdí, fiul lui Asáf, era primul care începea lauda în rugăciune, iar Bacbuchía, al doilea dintre frații săi; apoi Abdá, fiul lui Șamúa, fiul lui Galál, fiul lui Iedutún.

18. Toți levíții care erau în cetatea sfântă erau două sute optzeci și patru.

19. Ușierii: Acúb, Talmón și frații lor, care păzeau porțile, o sută șapte zeci și doi.

20. Restul Israélului, preoții și levíții, [au locuit] în toate cetățile lui Iúda, fiecare la moștenirea lui.

21. Cei dăruiți [templului] locuiau la Ófel, iar Țihá și Ghișpá erau [responsabili] peste cei dăruiți.

22. Supraveghetorul levíților la Ierusalím era Uzí, fiul lui Baní, fiul lui Hașabía, fiul lui Matanía, fiul lui Micá, dintre fiii lui Asáf, cântăreții care stăteau în fruntea lucrării casei lui Dumnezeu.

23. Căci era o poruncă a regelui și o înțelegere cu privire la cântăreți, după necesitatea fiecărei zile.

24. Petahía, fiul lui Meșezabeél, din fiii lui Zérah, fiul lui Iúda, era alături de rege pentru toate problemele legate de popor.

25. Însă în satele și câmpiile lor au locuit [unii] dintre fiii lui Iúda la Chiriát-Árba și în suburbiile ei, la Dibón și în suburbiile lui și la Iecabțeél și în satele lui;

26. la Iéșua, la Moláda, la Bet-Pélet,

27. la Hațár-Șúal, la Béer-Șéba și în suburbiile ei,

28. la Țiclág, la Meconá și în suburbiile ei,

29. la En-Rimón, la Țoréea, la Iarmút,

30. la Zanóah, la Adulám și în satele lor, la Láchiș și în câmpiile lui, la Azéca și în suburbiile ei. S-au așezat de la Béer-Șéba până la Valea Hinnóm.

31. Fiii lui Beniamín [s-au așezat] de la Ghebá la Micmáș, la Aiá, la Bétel și în suburbiile lui,

32. la Anatót, la Nob, la Ananía,

33. la Hațór, la Ráma, la Ghitáim,

34. la Hadíd, la Țeboím, la Nebalát,

35. la Lod, la Onó și la Ghe-Harașím.

36. Dintre levíți, unele grupe din Iúda [au locuit] în Beniamín.

»