Neemia 12 BIV2014

1. Iată dar, ceata de preoți, Precum și pe Leviții toți, Cari s-au întors în Israel, Pe vremea lui Zorobabel Și Iosua, când – din robie – Ei au scăpat, precum se știe. Zorobabel este cel care, Pe Șaltiel, părinte-l are. Primul, Seraia a venit, Fiind de Ezra însoțit Și-asemenea de Ieremia,

2. Maluc, Hatuș și Amaria;

3. Și Meremot a mai venit; Apoi Rehum l-a însoțit, Urmat și de Șecania,

4. Ido, Ghinetoi, Abia;

5. Și Miamim se-ntoarse-n țară; Bilga și Madia urmară,

6. Cu Ioiarib și cu Șemaia Și-asemenea și cu Iedaia.

7. Amoc și Salu au venit, Iar Hilchia i-a însoțit; Apoi Iedaia a urmat. Oameni-acești s-au arătat Ca fiind capi peste preoți Și-asemeni peste-ai lor frați, toți. Lucrul acesta se făcea, Când Iosua încă trăia.

8. Iată-i pe cei care-au venit Și cari erau de neam Levit: Întâi e Iosua, urmat De cel care-i Binui chemat; Apoi venit-a Cadmiel, Iar Șerebia-i după el. Iuda în urmă-i a venit Și cu Matania-n sfârșit. Aceștia toți se dovedeau A fi cei care cârmuiau – Alăturea de frații lor – Întreg corul cântecelor, Cântate-n Casa Domnului, Spre slava și cinstirea Lui.

9. Bacbuchia a mai urmat; Și Uni s-a alăturat. În adunarea fraților, Ei își făceau slujbele lor.

10. Din Iosua s-a întrupat Cel care-i Ioiachim chemat; Pe Eliașib, el l-a avut, Din cari Ioiada s-a născut,

11. Din care Ionatan ieșise Cari pe Iodua-l zămislise.

12. Iată-i acum pe-aceia cari, Dintre preoți erau mai mari, Peste familii – precum știm – Pe când trăise Ioiachim: Pentru familia lui Seraia, Mai mare se vădea Meraia. În urmă, peste Ieremia, Mai mare fost-a Hanania,

13. Iar pentru Ezra, cel mai mare Fusese Meșulam. Cel care Fusese Iohanan chemat, Mai mare fost-a așezat Peste cei care se vădeau Că din Amaria ieșeau.

14. Cel care-i Ionatan chemat, Peste Meluchi-i așezat. Peste Șebania-a domnit Cel care, Iosif, s-a numit.

15. Cel care, Adna – nume – are, Peste Harim, a fost mai mare, Iar peste Meraiot domnea Cel cari, Helcai, drept nume-avea.

16. Apoi e Zaharia care E, peste Ido, cel mai mare. În Ghineton era aflat Cel care-i Meșulam chemat.

17. Zicri era în Abia; În Miniamin și Modia, Cel cari, Pitlai, a fost chemat;

18. În Bilga, Șamua a stat; Peste Șemaia, cel mai mare Fusese Ionatan. Cel care

19. În Ioiarib a stăpânit, Matnai, drept nume, a primit. Uzi era acela care Este-n Iedaia cel mai mare.

20. Apoi, mai mare-a fost Calai Peste familia lui Salai. Peste Amoc, Eber domnea;

21. În Hilchia, Hașabia; Peste Iedaia, a fost cel Ce se chema Nataneel.

22. Pe vremea-n care viețuia Ioiada și de-asemenea Când Eliașib a mai trăit, Când Iohanan a viețuit Și cu Iadua, toți cei cari – Între Leviți – erau mai mari Și se vădeau a fi preoți, Au fost înscriși, atunci, cu toți, După cum Dariu poruncise, Când peste Persia domnise.

23. Fiii lui Levi – toți cei cari Peste familii sunt mai mari – Scriși fost-au, după neamul lor, În cărțile Cronicilor, Până la Iohanan, cel care, Pe Eliașib, părinte-l are.

24. Iată-i acum, pe-aceia cari, Peste Leviți erau mai mari Și care-aveau însărcinare De-a preamări, fără-ncetare, Pe Dumnezeu, cum rânduise David, atuncea când domnise: Primul Hașabia-i chemat, Iar Șerebia l-a urmat, Cu Iosua, acela care, Pe Cadmiel, părinte-l are. Sprijin, din partea fraților, Ei au avut, în slujba lor.

25. Acum, iată cum se numeau Cei cari, cămările, păzeau: Matania, Bacbuchia, Talmon, Acub, Obadia Și Meșulam. Ei se vădeau Precum că ușieri erau.

26. Oameni-acești au viețuit Pe vremea-n care a trăit Și Ioiachim, acela care Pe Iosua, drept tată-l are Și pe Țadoc. Atunci când toate Acestea fost-au întâmplate, Neemia – peste popor – Ajunse-a fi pus dregător, Iar Ezra preot era, dar Se dovedea și cărturar.

27. Când s-a sfințit zidul pe care Ierusalimu-n jur îl are, Leviți toți s-au adunat Din locurile-n care-au stat Și spre Ierusalim porniră, Unde apoi, ei prăznuiră Sfințirea zidurilor sale. Atuncea, au găsit cu cale Ca sărbătoarea s-o cinstească Cu laude și s-o-nsoțească Cu cântecele minunate, Ce fost-au acompaniate Cu harfe și cu alăute Cari de chimvale-s susținute.

28. Fiii de cântăreți veneau De primprejur, căci locuiau În satele poporului Aflat în slujba Templului.

29. Din Bet-Ghilgal uni-au venit; Din Azmavet alți-au sosit Și din Ghebei, căci precum știm, Ședeau lângă Ierusalim.

30. Întreaga ceată de preoți, Precum și cu Leviții toți – După ce-ntâi s-au curățit – Întreg poporul l-au sfințit, Precum și porțile aflate În zidurile din cetate. Au mai sfințit, de-asemenea, Și zidul ce o-mprejmuia.

31. Făcut-au două coruri mari, Pe ziduri, iar pe-aceia cari Drept căpetenii se vădeau Și peste Iuda se aflau, Pe ziduri, sus, noi i-am suit. Corul dintâi a ocolit Zidul, pe partea dreaptă-a lui, Spre porțile gunoiului.

32. În urma corului mergea Cel care Hosea se numea, Cu jumătate din cei cari Erau, în Iuda, cei mai mari.

33. Printre aceștia, se găsea, În primul rând, Azaria. Ezra, acolo, s-a aflat Fiind, de Meșulam, urmat,

34. De Iuda și de Beniamin; Iată-i pe cei ce-n urmă vin: Șemaia și cu Ieremia.

35. Apoi urmat-a Zaharia Cari dintre preoți se trăgea Și trâmbiță la el avea. El se vădea a fi cel care, Pe Ionatan, părinte-l are Și pe Șemaia după el, Și pe Matania la fel; Tată, pe Mica-l mai avea Și pe Zecur de-asemenea Și pe Asaf, într-un sfârșit.

36. Ai săi frați ce l-au însoțit, Au fost: Șemaia, Azarel, Maai, Iuda, Nataneel, Hanani-apoi și Ghilalai, Iar ultimul e Milalai. Cu instrumente ei erau, Din care ne-ncetat cântau. Aceste instrumente, toate, De către David sunt lucrate, Căci el fusese, tot mereu, Un om plăcut lui Dumnezeu. Ezra – cari preot era, dar Se dovedea și cărturar – Fusese pus conducător Și sta în fruntea cetelor.

37. La porțile izvorului, Suiră creasta zidului, Pe treptele cetății care, David în stăpânire-o are, Și merseră spre răsărit, Spre poarta care s-a numit, Ca fiind „poarte apelor”.

38. Spre stânga, cel de-al doilea cor Porni, pe creasta zidului. Eu mă aflam în urma lui, Iar mie mi se-alăturase Mulțimea care mai rămase, Deci jumătate din popor. Apoi, turnul cuptoarelor, În urma noastră l-am lăsat Și-am mers spre zidul cel mai lat, Urmând apoi ca să pornim

39. Spre porțile lui Efraim. De-acolo, corul a plecat Spre poarta veche, de îndat’. În acest fel, ajuns-am noi La poarta peștilor apoi. De turnul lui Hananeel Trecut-a-n urmă coru-acel; Spre turnul Mea ne-am îndreptat, De unde, iarăși, am plecat Spre poarta oilor. Sfârșirăm Ocolul ce îl săvârșirăm, La poarta temniței, iar noi,

40. La Casa Domnului apoi, Am mers, unde ne-am întâlnit Cu corul celălalt, venit De la ocolul zidului, Făcut pe partea dreaptă-a lui. Avut-am drept însoțitori O parte dintre dregători.

41. De-asemeni, preoți mai erau. Printre aceștia se aflau: Elioenai, cu Zaharia, Cu Miniamin, cu Hanania, Cu Eliachim, Maaseia Și Mica de asemenea. Aceștia, trâmbițe, purtau, Din care, ne-ncetat, sunau.

42. Pe lângă ei s-a mai aflat Cel care-i Eleazar chemat, Cu Iohanan, Maaseia, Șemaia, Uzi, Malchia, Elam și Ezer la sfârșit. Izrahia s-a dovedit Precum că e cârmuitor Al cetei cântăreților.

43. În ziua ‘ceea, în cetate, Mai multe jertfe au fost date, Pentru că mare bucurie Făcuse Domnul, ca să vie, Peste-ai poporului Său fii. Femeile și-ai lor copii, În acea zi s-au bucurat. Cetatea toată-a răsunat De chiote de bucurie Și strigăte de veselie. Vacarmul care se făcea, Până departe se-auzea.

44. În acea zi, s-au rânduit Oameni care au trebuit Ca, de cămări, să se-ngrijească. Ei trebuiau ca să păzească Odăile cele în care Se puneau daruri de mâncare, Cele dintâi roade-adunate Cari de ogoare au fost date, Și partea cari – fără-ndoială – Dată era, drept zeciuială. Oameni-aceștia se vădeau A fi cei care adunau Și-acele părți ce-s hotărâte De Lege și sunt hărăzite Soborului preoților Și cetelor Leviților. Iuda se bucura că toți Leviții săi și-ai săi preoți Erau la locul lor, mereu,

45. Păzind slujba lui Dumnezeu. Cei care cântăreți erau, Sau ușieri, și ei păzeau Slujbele care le-au primit, Precum fusese rânduit De-Asaf, David și Solomon, Pe când se-aflaseră la tron.

46. De mult, în timpu-ndepărtat, Când David fost-a împărat Și când Asaf îl însoțea, Ceata de cântăreți avea Puși căpitani, în fruntea ei. Ei s-au vădit a fi acei Cari, de cântări, se îngrijeau, Când laude se înălțau, Cu mulțumiri, Celui pe care, Israelul, drept Domn, Îl are.

47. Pe vremea lui Zorobabel Și-a lui Neemia – la fel – Întreg poporu-a dăruit, Partea care s-a cuvenit A fi a ușierilor, Precum și-a cântăreților. Lucruri sfințite-au dăruit Leviților, cari – negreșit – Au dat feciorilor pe care Aron, urmași, în lume-i are, La rândul lor, lucruri sfințite Ce le erau lor, cuvenite.