Logo
🔍

Neemia 12 BVA

«

1. Urmează lista preoților și a leviților care s-au întors împreună cu Zerub-Babel – fiul lui Șealtiel – și cu Iosua. Ei au fost: Seraia, Ieremia, Ezra,

2. Amaria, Maluh, Hatuș,

3. Șecania, Rehum, Meremot,

4. Ido, Ghinton, Abia,

5. Miiamin, Maadia, Bilga,

6. Șemaia, Ioiarib, Iedaia,

7. Salu, Amoc, Hilchia și Iedaia. Aceștia au fost conducători ai preoților și ale rudelor lor încă din vremea lui Iosua.

8. Dintre leviți s-au întors: Iosua, Binui, Cadmiel, Șerebia, Iuda și Matania care, împreună cu rudele lui, era responsabil cu cântecele de laudă.

9. Au mai fost și Bacbuchia împreună cu Uni – rudele lor – care își făceau slujbele lângă ei.

10. În familia lui Iosua s-a născut Ioiachim. În familia lui Ioiachim s-a născut Eliașib. În familia lui Eliașib s-a născut Ioiada.

11. În familia lui Ioiada s-a născut Ionatan. În familia lui Ionatan s-a născut Iadua.

12. Când trăia Ioiachin, conducătorii familiilor preoțești au fost următorii: pentru Seraia – Meraia; pentru Ieremia – Hanania;

13. pentru Ezra – Meșulam; pentru Amaria – Iehohanan;

14. pentru Maluh – Ionatan; pentru Șecania – Iosif;

15. pentru Harim – Adna; pentru Meremot – Helcai;

16. pentru Ido – Zaharia; pentru Ghinton – Meșulam;

17. pentru Abia – Zicri; pentru Miniamin și Moadia – Piltai;

18. pentru Bilga – Șamua; pentru Șemaia – Iehonatan;

19. pentru Ioiarib – Matnai; pentru Iedaia – Uzi;

20. pentru Salai – Calai; pentru Amoc – Eber;

21. pentru Hilchia – Hașabia; pentru Iedaia – Netanel.

22. Conducătorii familiilor leviților și ai preoților din vremea când trăiau Eliașib, Ioiada, Iohanan și Iadua, au fost înscriși în timpul guvernării persanului Darius.

23. Conducătorii familiilor urmașilor lui Levi au fost înscriși în „Cartea cronicilor” până în vremea în care a trăit Iohanan, fiul lui Eliașib.

24. Conducătorii leviților numiți Hașabia, Șerebia și Iosua – fiul lui Cadmiel – împreună cu rudele lor care stăteau unii în dreptul celorlalți, erau responsabili cu oferirea laudei și a mulțumirii la adresa lui Iahve – așa cum poruncise David, omul lui Dumnezeu.

25. Matania, Bacbuchia, Obadia, Meșulam, Talmon și Acub erau paznicii care aveau grijă de magaziile de la porți.

26. Aceștia au trăit pe vremea lui Ioiachim – fiul lui Iosua, fiul lui Ioțadac –, a guvernatorului Neemia și a preotului și scribului Ezra.

27. Cu ocazia dedicării zidurilor Ierusalimului, leviții au fost chemați din toate locurile unde erau, ca să vină la Ierusalim și să celebreze acea consacrare cu bucurie, cu mulțumire și cântând cu cinelul, cu harpa și cu lira.

28. S-au adunat cântăreții care locuiau în jurul Ierusalimului. Au venit cei din satele netofatiților,

29. cei din Bet-Ghilgal și cei din teritoriul Ghevei și Azmavetului – pentru că acei cântăreții își construiseră locuințe în jurul Ierusalimului.

30. S-au sfințit atât preoții, cât și leviții. Apoi ei au sfințit poporul, porțile și zidul Ierusalimului.

31. I-am pus pe conducătorii „lui Iuda” să se urce pe zid; și am organizat două mari grupuri de cântăreți vocali. Primul mare grup de cântăreți a plecat și s-a deplasat în partea dreaptă, mergând pe zid spre poarta gunoiului.

32. În urma leviților mergeau Hoșaia cu jumătate dintre conducătorii lui Iuda,

33. Azaria, Ezra, Meșulam,

34. Iuda, Beniamin, Șemaia și Ieremia.

35. Mai erau unii dintre preoți cu goarnele lor, însoțiți de Zaharia, fiul lui Ionatan. Ionatan a fost fiul lui Șemaia. Șemaia a fost fiul lui Matania. Matania a fost fiul lui Micaia. Micaia a fost fiul lui Zacur. Zacur a fost fiul lui Asaf.

36. Erau însoțiți de Șemaia, de Azarel, de Milalai, de Ghilalai, de Maai, de Netanel, de Iuda și de Hanani, – rudele lui –, care aveau instrumentele muzicale stabilite de David, omul lui Dumnezeu. Eruditul Ezra mergea în fața lor.

37. Când au ajuns la poarta izvorului, au mers înainte, au urcat pe treptele orașului lui David și apoi au ajuns pe partea de sus a zidului, pe deasupra palatului lui David, până la poarta apelor, spre Est.

38. Al doilea grup de cântăreți a plecat în partea stângă; iar eu, împreună cu cealaltă jumătate din popor, am mers după leviți pe zid. Am continuat drumul trecând pe deasupra turnului cuptoarelor, până la zidul lat.

39. Apoi am mers pe deasupra porții lui Efraim, pe deasupra porții vechi, pe deasupra porții peștilor, a turnului lui Hananel, a turnului celor o sută, pe deasupra porții oilor și ne-am oprit la poarta închisorii.

40. Cele două grupuri de cântăreți s-au oprit la Templul lui Dumnezeu; și odată cu acestea, am ajuns și eu însoțit de jumătate dintre conducători.

41. Preoții Eliachim, Maaseia, Miniamin, Micaia, Elioenai, Zaharia și Hanania, erau (pregătiți să cânte) cu goarnele.

42. Cântăreții Maaseia, Șemaia, Elazar, Uzi, Iehohanan, Malchia, Elam și Ezer au cântat cu vocea lor, fiind conduși de Iezrahia.

43. În acea zi s-au adus foarte multe sacrificii; și s-au bucurat toți cei prezenți acolo – pentru că Dumnezeu le dăduse o mare bucurie. Chiar femeile și copiii se bucurau împreună cu ei; iar zgomotul veseliei din Ierusalim putea fi auzit de departe.

44. În acea zi au fost desemnați niște bărbați responsabili ai acelor camere care erau folosite pentru colectarea darurilor benevole, pentru primele recolte și pentru a zecea parte din venituri. Ei erau responsabili să adune în ele – de pe terenurile agricole ale orașelor – acele cantități stabilite de lege pentru preoți și pentru leviți. S-a luat această decizie pentru că bucuria celor din teritoriul numit Iuda era cauzată de faptul că preoții și leviții erau la locul lor,

45. făcând slujba lui Dumnezeu și slujba curățării (de păcate). La fel procedau cântăreții și portarii – conform regulilor stabilite și poruncite de David și de fiul lui numit Solomon.

46. Cândva, în vremea guvernării (rege)lui David și a (conducătoru)lui Asaf, existau conducători care supravegheau cântăreții și cântecele de laudă și de mulțumire pentru Iahve.

47. Toți oamenii din Israel de pe vremea lui Zerub-Babel și a lui Neemia, au dat în fiecare zi ce era stabilit că trebuie dat cântăreților și portarilor. Ei au pus separat și ce era pentru leviți; iar aceia au pus separat ce era dat pentru urmașii lui Aaron.

»