Neemia 13 BIV2014

1. În vremea ‘ceea, se citise Din cartea pe cari Moise-o scrise Și-astfel, în ea, a fost găsit Un text, prin cari s-a pomenit Precum că cei ce-s Amoniți Și cei care sunt Moabiți Nu aveau voie-n nici un fel Să stea apoi, cu Israel, În adunarea Domnului,

2. Pentru că ei, poporului, Pâine și apă nu i-au dat, Ci împotrivă-i l-a chemat Pe Balaam, ca să-l blesteme. Poporul n-avuse-a se teme, Căci Dumnezeul nostru mare Schimbat-a-n binecuvântare Acel blestem. Când auziră

3. Cuvintele ce se citiră, Israeliții s-au grăbit Să se despartă, negreșit, De oamenii ce se vădeau Străini de ei cum că erau.

4. Preotul Eliașib, cel care Pe Tobia, drept rudă-l are, Fusese pus ca păzitor Al tuturor cămărilor Aflate-n Casa Domnului, Spre-a ține darurile Lui.

5. O încăpere-a gătit el, Pentru-a sa rudă-n locu-acel, În care daruri se puneau, Cari de mâncare se vădeau. De-asemenea, în ea s-a pus Tămâia care s-a adus, Unelte și – fără-ndoială – Acea întreagă zeciuială Cari din ulei fusese dată, Din grâu și must și – totodată – Partea ce fost-a rânduită A fi la preoți dăruită, La ușieri, Leviților, Precum și cântăreților.

6. Când s-au făcut acestea toate, Eu nu fusesem în cetate, Căci m-am întors la împărat, După cuvântul ce l-am dat; Iar Artaxerxe se vădea Că ani treizeci și doi făcea, De când fusese așezat, La Babilon, ca împărat. Anul aproape se sfârșise, Când împăratul mă-nvoise

7. Ca la Ierusalim apoi, Să mă întorc eu, înapoi. Abia atuncea am văzut Ce lucruri rele a făcut Preotul Eliașib, cel care Gătit-a o cămară mare – În curtea Casei Domnului – Spre a fi dată rudei lui.

8. M-am necăjit și-am aruncat Afară, tot ce am aflat Acolo și se dovedea Că este pentru Tobia.

9. Am poruncit ca, de îndată, Odaia a fi curățată Și-am pus uneltele pe care Casa lui Dumnezeu le are, Din nou, în ea. Am așezat Și darurile ce s-au dat Pentru mâncare, iar apoi, Adus-am și tămâie noi.

10. Am auzit – de-asemenea – Că partea ce se cuvenea Leviților, nu li s-a dat, Căci nimenea nu i-a chemat Să-și ia tainul. Ei erau Pe la moșia ce-o aveau. Cu cântăreții se vădea A fi la fel și-asemenea Era și cu aceia care, Templul, în slujba sa, îi are.

11. Eu i-am mustrat pe dregători – Căci ei erau conducători – Și-am zis: „De ce ați părăsit – În vremea-n care am lipsit – Casa lui Dumnezeu?” Apoi – Degrabă – am chemat ‘napoi, Cetele cântăreților Precum și-ale Leviților. După ce toți s-au adunat, În slujbă, iar, i-am așezat.

12. Iuda, atunci – fără-ndoială – Aduse-ntreaga zeciuială Din grâu și must – cum se cerea – Și din ulei, de-asemenea.

13. Cămările, eu le-am luat Și-n urmă le-am încredințat În mâna preotului care Drept Șelemia, nume, are, În mâinile unui Levit Care Pedaia s-a numit Și-n mâna unui cărturar Care Țadoc se cheamă. Dar, Lângă-acești am așezat Încă un om, Hanan, chemat; Al lui Zecur fiu, se vădea, Precum și-al lui Matania. Oameni-aceștia – negreșit – Drept credincioși s-au dovedit. Ei fuseră însărcinați Cu împărțeala, între frați.

14. Doamne, al nostru Dumnezeu, Adu-Ți aminte, tot mereu, De mine, căci Tu ai văzut Ce fel de lucruri am făcut. Să nu-mi uiți faptele frumoase, Cari se vădesc evlavioase, Făcute Casei Domnului Și spre-mplinirea slujbei Lui!

15. Pe vremea ‘ceea, am văzut Ceea ce unii au făcut În ziua sfântă de Sabat: Unii, în teascuri, au călcat, În timp ce alții, snopi, cărară. În urmă, alții încărcară Vin și smochine pe măgari, Și struguri, puși în coșuri mari. Lucruri, de orice fel, au pus, Pe-ai lor măgari și le-au adus Către Ierusalim, de-ndat, Ca să le vândă, de Sabat. În clipa-n care am văzut Că mărfurile și-au vândut, Grabnic am mers și i-am mustrat, Atunci, în ziua de Sabat.

16. Și niște Tirieni erau Cari la Ierusalim veneau, Cu pești și multe mărfuri care Le aduceau pentru vânzare, Tocmai în ziua de Sabat.

17. Am mers atunci și i-am mustrat Pe oamenii din Iuda, cari Se dovedeau a fi mai mari, Zicându-le astfel, apoi: „De ce faceți, acest rău, voi? Prin ce-ați făcut, oare, nu știți, Sabatul, că îl pângăriți?

18. Dar oare, nu la fel făceau Părinții voștri, când trăiau, Stârnind mânia Domnului, Peste întreg poporul Lui? Acuma, la Ierusalim, Voi vreți, la fel, ca să pățim? Prin răul ce îl faceți voi, O să abateți, peste noi – Din nou – mânia Domnului, Căci pângăriți Sabatul Lui!”

19. Îndată, eu am poruncit Să se închidă, negreșit, Poarta Ierusalimului Și n-am dat voie nimănui, Cu mărfuri, de a fi intrat, ‘Naintea zilei de Sabat.

20. În felu-acesta, negustorii – Și-asemenea și vânzătorii – Cari aveau mărfuri de vândut, Ajuns-au de și-au petrecut Nopțile-afară din cetate, Căci porțile-au fost ferecate. O dată, sau de două ori, Cei care fost-au negustori Și-au petrecut noaptea afară, Căci porțile se încuiară.

21. Am mers la ei și i-am mustrat, Zicându-le: „De ce ați stat, Noaptea, în fața zidului? N-am să îngădui nimănui, Ca acest lucru să-l mai facă! De-aceea, eu vă spun că dacă Încă o dată o să stați Afară, ca să înnoptați, Încredințați să fiți apoi, Că am să pun mâna, pe voi!” Din clipa-n care-au auzit Cuvintele ce le-am rostit, Nimeni nu ne-a mai tulburat, Cu marfă-n ziua de Sabat.

22. Leviților, le-am poruncit Să se sfințească, negreșit, Și-apoi să vină să păzească Poarta cetății, să sfințească – Astfel – ziua Sabatului, Cum cere Legea Domnului. Doamne, al nostru Dumnezeu, Adu-Ți aminte, tot mereu, De mine, să mă ocrotești, Căci plin de îndurare, ești!

23. Am mai văzut niște Iudei, Care-și luaseră femei Azdodiene, Amonite Și de asemeni Moabite.

24. Dintre copiii ce-i aveau, Cam jumătate se vădeau Că nu știu limba evreiască Și-astfel puteau ca să vorbească Doar limbile popoarelor Din cari erau mamele lor.

25. Pe-acei evrei, eu i-am mustrat. Pe uni-apoi i-am blestemat. Pe alți-n urmă i-am lovit, Părul le-am smuls, i-am pedepsit Și-apoi să jure, eu i-am pus, În Numele Celui de Sus, Zicându-le: „Nu mai luați, Femei străine și nu dați Fetele voastre, de neveste, Pentru popoarele aceste!

26. Nu știți că Solomon, și el, Păcătuit-a-n acest fel? Asemeni lui, alt împărat – În lume – nu s-a mai aflat. Domnu-l pusese-n Israel, Drept împărat, pentru că El, Pe Solomon, mult l-a iubit. Dar totuși, a păcătuit, Căci ale lui soții străine L-au dus la rău, cum știți prea bine.

27. Acum vreți să păcătuiți La fel, pentru că vă-nsoțiți Cu fiicele altor popoare? De ce păcătuiți voi, oare, Față de Cel care, mereu, Este al nostru Dumnezeu?”

28. Unul din fiii ce-i avea Cel cari, Ioiada, se numea – Fiul lui Eliașib, cel care Era, pe-atunci, preotul mere – A fost, de ginere, luat De Horonitul Sambalat. Îndată, eu am poruncit Să fie – grabnic – izgonit.

29. Doamne, al nostru Dumnezeu, De ei, să-Ți amintești, mereu, Căci preoția au spurcat Și legământul încheiat De către ceata de preoți, Precum și de Leviții toți.

30. I-am curățit – fără-ndoială – De cei străini și rânduială Făcutu-le-am preoților Și-asemenea Leviților, În slujbele ce le aveau – De cari, răspunzători, erau –

31. În ce privește darul dat Din lemne, sau pe cel luat Din cele dintâi roade care Se adunau de pe ogoare. Doamne, să-Ți amintești de mine Și pomenește-mă, spre bine!