Logo
🔍

Neemia 13 NTR

« Ultimele reforme ale lui Neemia

1. În ziua aceea, s-a citit în auzul poporului din Cartea lui Moise și s-a găsit scris în ea că amonitului și moabitului le este interzisă pentru totdeauna intrarea în adunarea lui Dumnezeu,

2. deoarece nu i-au întâmpinat pe fiii lui Israel cu pâine și cu apă, ci l-au plătit pe Balaam ca să-i blesteme. Cu toate acestea, Dumnezeu a schimbat blestemul în binecuvântare.

Reforma morală aprofundată

3. Când au auzit ce spune Legea, i-au separat de Israel pe toți cei de origine mixtă.

4. Înainte de aceasta, preotul Eliașib, căruia i s-a dat în responsabilitate cămările Casei Dumnezeului nostru și care era rudă cu Tobia,

5. îi pregătise acestuia o cameră mare, chiar acolo unde se obișnuia mai demult să se depoziteze darurile de mâncare, tămâia, obiectele, zeciuiala din grâne, din must și din ulei, stabilită să fie dată leviților, cântăreților și portarilor, precum și contribuția pentru preoți.

6. Eu nu eram la Ierusalim când se întâmplau toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci și doilea an al lui Artaxerxes, împăratul Babilonului. După o vreme, i-am cerut împăratului învoire

7. și am venit la Ierusalim. Am descoperit atunci răul pe care-l făcuse Eliașib, pregătindu-i lui Tobia o cameră în curțile Casei lui Dumnezeu.

8. M-am supărat foarte tare și am aruncat afară din cameră toate lucrurile lui Tobia.

9. Am dat porunci să fie curățite camerele și am pus iarăși acolo obiectele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare și tămâia.

10. Am mai aflat că leviților nu li se dăduseră părțile cuvenite, astfel încât leviții și cântăreții care făceau lucrarea se întorseseră fiecare în grabă la moșia lui.

11. I-am mustrat pe dregători, zicându-le: „De ce ați părăsit Casa lui Dumnezeu?“. Apoi i-am adunat pe leviți și pe cântăreți și i-am trimis din nou la locurile lor.

12. Atunci toți cei din Iuda au adus în magazii zeciuiala din grâne, din must și din ulei.

13. I-am numit responsabili peste magazii pe preotul Șelemia, pe scribul Țadok, pe Pedaia, unul dintre leviți, iar pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, l-am pus ca ajutor al lor, căci aceștia erau considerați demni de încredere. Ei erau responsabili să împartă fraților lor bunurile.

14. „Adu-Ți aminte de mine pentru aceasta, Dumnezeul meu, și nu uita faptele pe care le-am făcut pentru Casa lui Dumnezeu și pentru poruncile care trebuie respectate acolo!“

15. Tot în zilele acelea i-am văzut pe unii din Iuda storcând struguri în presă în ziua de Sabat, iar pe alții aducând snopi sau încărcând pe măgari burdufuri de vin, struguri, smochine și tot felul de poveri, pentru a le aduce la Ierusalim în ziua de Sabat, și i-am mustrat chiar în ziua în care își vindeau mâncarea.

16. Mai erau și niște tyrieni care locuiau acolo și care aduseseră pește și tot felul de mărfuri. Ei le vindeau în Ierusalim fiilor lui Iuda în ziua de Sabat.

17. I-am mustrat pe nobilii lui Iuda, zicându-le: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceți, profanând ziua de Sabat?

18. Oare nu așa au făcut și strămoșii voștri, astfel încât Dumnezeul nostru a adus asupra noastră și asupra cetății acesteia tot necazul acesta? Profanând Sabatul, nu faceți decât să aduceți mânie împotriva lui Israel!“.

19. Când s-a lăsat întunericul peste porțile Ierusalimului, înainte de Sabat, am poruncit să fie închise porțile. Le-am spus să nu le deschidă până după Sabat. I-am pus să stea la porți pe unii dintre slujitorii mei, ca să nu se mai aducă poveri în ziua de Sabat.

20. Negustorii și vânzătorii de tot felul de mărfuri au înnoptat însă în afara Ierusalimului o dată sau de două ori.

21. I-am mustrat, zicându-le: „De ce ați înnoptat înaintea zidului? Dacă mai faceți așa, voi pune mâna pe voi!“. Și, de atunci n-au mai venit în ziua de Sabat.

Condamnarea căsătoriilor mixte

22. Le-am zis leviților care se curățiseră să vină să păzească porțile, ca să sfințească ziua de Sabat. „Adu-Ți aminte de mine și pentru aceasta, Dumnezeul meu, și îndură-Te de mine, după marea Ta îndurare!“

23. Tot în zilele acelea, i-am văzut pe iudeii care se căsătoriseră cu femei așdodite, amonite și moabite.

24. Jumătate din fiii lor vorbeau limba așdodită și nu știau să vorbească iudaica, ci doar limba unui popor sau a altuia.

25. I-am mustrat, i-am blestemat, i-am lovit pe unii dintre bărbați și le-am smuls părul. I-am pus să jure pe Dumnezeu, zicând: „Să nu vă măritați fetele cu fiii lor și să nu luați de soții pe fetele lor pentru fiii voștri sau pentru voi înșivă!

26. Oare nu în felul acesta a păcătuit Solomon, regele lui Israel? Nu era niciun alt rege ca el între toate națiunile și era iubit de Dumnezeul lui. Dumnezeu îl numise rege peste tot Israelul. Totuși, femeile străine l-au făcut și pe el să păcătuiască.

27. Iar acum, trebuie să mai auzim și despre voi că faceți acest mare rău și că păcătuiți împotriva Dumnezeului nostru, căsătorindu-vă cu femei străine?“.

28. Unul dintre fiii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliașib, era ginerele horonitului Sanbalat. Prin urmare, l-am alungat de la mine.

29. „Adu-Ți aminte de ei, Dumnezeul meu, pentru faptul că au întinat preoția și legământul preoților și al leviților!“

30. I-am curățit pe preoți și pe leviți de orice străin și i-am trimis la responsabilitățile lor, pe fiecare la lucrarea lui.

31. De asemenea, am oferit ajutor atât în ce privește lemnele aduse ca ofrandă, în perioadele stabilite, cât și în ce privește primele roade. „Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine!“