Neemia 2 VDCL
1. Și a fost așa: în luna Nisan, în anul al douăzecilea al lui Artaxerxe împăratul, era vin înaintea lui; și am luat vin și am dat împăratului. Și nu fusesem trist înaintea lui.
2. Și împăratul mi‐a zis: Pentru ce este tristă fața ta, deși nu ești bolnav? Aceasta nu este decât întristare de inimă. Atunci m‐am temut foarte mult.
3. Și am zis împăratului: Să trăiască împăratul în veac: de ce să nu fie tristă fața mea, când cetatea, locul mormintelor părinților mei, este pustiită și porțile ei sunt mistuite de foc?
4. Și împăratul mi‐a zis: Ce voiești să‐mi ceri? Deci m‐am rugat la Dumnezeul cerurilor.
5. Și am zis împăratului: Dacă va plăcea împăratului și dacă slujitorul tău a aflat har înaintea ta, trimite‐mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s‐o zidesc.
6. Și împăratul mi‐a zis (șezând lângă el și împărăteasa): Cât de lungă va fi călătoria ta? Și când te vei întoarce? Și împăratul a binevoit să mă trimită și i‐am hotărât o vreme.
7. Și am zis împăratului: Dacă va plăcea împăratului, să mi se dea epistole către dregătorii de dincolo de rău ca să mă petreacă până voi sosi în Iuda,
8. și o epistolă către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să‐mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuiei care ține de casăși pentru zidul cetății și pentru casa în care voi intra. Și împăratul mi‐a încuviințat, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
9. Și am venit la dregătorii de dincolo de râu și le‐am dat epistolele împăratului. Și împăratul trimisese cu mine mai mari peste oaste și călăreți.
Neemia îmbărbătează pe popor10. Și când a auzit Sanbalat horonitul și Tobia slujitorul, amonitul, s‐au supărat foarte tare că a venit un om să caute binele copiilor lui Israel.
11. Și am venit la Ierusalim și am fost acolo trei zile.
12. Și m‐am sculat noaptea, eu și câțiva bărbați cu mine; și n‐am spus nimărui ce pusese Dumnezeul meu în inima mea ca să fac pentru Ierusalim; și nu era alt dobitoc cu mine decât dobitocul pe care călăream.
13. Și am ieșit noaptea pe poarta văii în fața fântânii zmeului și la poarta gunoiului, și am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmateși porțile lui mistuite de foc.
14. Și am trecut la poarta fântânii și la iazul împăratului: și nu era loc pe unde să treacă dobitocul de sub mine.
15. Și m‐am suit noaptea prin valeși am văzut zidul; și m‐am întors și am intrat pe poarta văii și m‐am înapoiat.
16. Și dregătorii nu știau unde mersesem, nici ce făcusem, căci nu spusesem încă iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici celorlalți care făceau lucrul.
17. Și le‐am zis: Vedeți starea cea rea în care ne aflăm, cum Ierusalimul este pustiit și porțile lui arse de foc: veniți și să zidim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ocară.
18. Și le‐am spus cum fusese mâna Dumnezeului meu bună peste mine și încă și cuvintele împăratului pe care le vorbise către mine. Și ei au zis: Să ne sculăm și să zidim. Și și‐au întărit mâinile pentru bine.
19. Și Sanbalat horonitul și Tobia slujitorul, amonitul, și Gheșem arabul au auzit și au râs de noi și ne‐au disprețuit și au zis: Ce este lucrul acesta pe care‐l faceți? Voiți să vă sculați împotriva împăratului?
20. Și le‐am răspuns și le‐am zis: Dumnezeul cerurilor ne va face să propășim; și noi, robii săi, ne vom scula și vom zidi; dar voi n‐aveți nici parte, nici drept, nici amintire în Ierusalim.