Logo
🔍

Neemia 4 VBRC2020

«

1. Când au auzit Sanbalát, Tobía, arabii, cei din Amón și din Așdód că restaurarea zidurilor înainta și că spărturile începeau să se astupe, s-au mâniat foarte tare.

2. Au conspirat toți împreună să vină împotriva Ierusalímului și să provoace haos în el.

3. Doar noi ne-am rugat la Dumnezeul nostru și am stabilit pază împotriva lor zi și noapte.

4. Însă Iúda zicea: „Puterea celui care cară slăbește și praful se mărește; nu vom putea să reconstruim zidul”.

5. Și dușmanii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea [nimic] până când vom ajunge în mijlocul lor: îi vom ucide și vom face să înceteze lucrarea”.

6. Iudeii care locuiau lângă ei au venit de zece ori și ne-au spus despre toate locurile de unde veneau împotriva noastră.

7. De aceea, în locurile cele mai de jos din spatele zidului, în locurile expuse, în spatele zidului, am pus poporul, după familiile lor, cu săbiile, cu sulițele și cu arcurile lor.

8. M-am uitat, m-am ridicat și le-am zis nobililor, guvernatorilor și restului poporului: „Nu vă temeți de ei! Amintiți-vă de Domnul cel mare și înfricoșător și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri, pentru fiicele voastre, pentru soțiile și casele voastre!”.

9. Când au auzit dușmanii noștri că ni s-a făcut cunoscut, Dumnezeu a distrus planul lor, iar noi toți ne-am întors la zid, fiecare la lucrarea lui.

10. Din ziua aceea, jumătate dintre slujitorii mei făceau lucrarea, iar jumătate dintre ei purtau sulițe, scuturi, arcuri și armuri. Iar căpeteniile erau în urma întregii case a lui Iúda.

11. Cei care construiau zidul și cei ce purtau poverile sau încărcau, cu o mână lucrau, iar cu cealaltă țineau arma.

12. Constructorii aveau fiecare sabia încinsă peste coapsele sale și construiau. Iar cel care suna din corn era lângă mine.

13. Le-am zis nobililor, guvernatorilor și restului poporului: „Lucrarea este mare și întinsă, iar noi suntem împrăștiați pe zid departe unul de altul.

14. În locul unde veți auzi sunetul cornului, de acolo să vă adunați lângă noi! Dumnezeul nostru va lupta pentru noi”.

15. Așa făceam lucrarea: jumătate dintre noi purta sulița de la ivirea zorilor până când apăreau stelele.

16. În același timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalím cu slujitorul lui; vom avea noaptea pentru pază și ziua pentru lucrare!”.

17. Nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei și nici oamenii de pază care erau în urma mea nu ne-am schimbat hainele și fiecare [se ducea] cu armele la apă.

»