Neemia 4 VDCL

1. Și a fost așa: când a auzit Sanbalat că zidim zidul, s‐a mâniat și s‐a aprins foarte tare și a râs de iudei.

2. Și a vorbit înaintea fraților săi și a oastei Samariei și a zis: Ce fac acești iudei neputincioși? Oare vor fi lăsați să urmeze? Oare vor aduce jertfe? Oare vor sfârși într‐o zi? Vor face ei să învieze pietrele din grămezi de moloz și încă arse?

3. Și Tobia, amonitul, era lângă el și a zis: De altfel ceea ce zidesc ei, un șacal de s‐ar sui, le‐ar dărâma zidul de piatră.

4. Auzi, Dumnezeul nostru! căci suntem disprețuiți: și întoarce‐le ocara asupra capului lor și dă‐i spre pradă în țara robiei.

5. Și nu le acoperi nelegiuirea și păcatul lor să nu se șteargă dinaintea ta, căci au necăjit pe cei ce zidesc.

6. Dar am zidit zidul și tot zidul a fost încheiat până la jumătatea lui, căci poporul avea inimă să lucreze.

7. Și a fost așa: când au auzit Sanbalat și Tobia și arabii și amoniții și asdodiții că zidurile Ierusalimului se dreg și că spărturile încep să se astupe, s‐au mâniat foarte tare.

8. Și s‐au jurat toți împreună să vină să se lupte împotriva Ierusalimului și să‐i facă stricăciune.

9. Dar ne‐am rugat Dumnezeului nostru și am pus strajă împotriva lor zi și noapte de teama lor.

10. Și Iuda a zis: Puterea purtătorilor de poveri slăbește și este mult moloz, nu putem să zidim zidul.

11. Și potrivnicii noștri au zis: Nu vor ști, nici nu vor vedea, până vom veni în mijlocul lor și‐i vom ucide și vom face să înceteze lucrul.

12. Și a fost așa: când au venit iudeii, care locuiau lângă ei, ne‐au spus de zece ori din toate locurile: Întoarceți‐vă la noi.

13. Și am pus în locurile cele mai de jos dinapoia zidului, în locurile deschise, pe popor, după familiile lor, cu săbiile lor, sulițele lor și arcurile lor.

14. Și m‐am uitat și m‐am sculat și am zis mai marilor și dregătorilor și celuilalt popor: Nu vă temeți de ei; aduceți‐vă aminte de Domnul, care este mare și înfricoșat și luptați‐vă pentru frații voștri, fiii voștri și fetele voastre, nevestele voastre și casele voastre.

15. Și a fost așa: când au auzit vrăjmașii noștri că ne era cunoscut și că Dumnezeu zădărnicise sfatul lor, ne‐am întors cu toții la zid, fiecare la lucrul său.

16. Și a fost așa: din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau la lucru și jumătate din ei țineau sulițele și scuturile și arcurile și platoșele și dinapoia lor erau mai marii întregii case a lui Iuda.

17. Și cei ce zideau zidul și cei ce purtau poverile și cei ce încărcau, cu o mână lucrau la lucru și cu cealaltă mână țineau arma.

18. Și zidarii își aveau fiecare sabia încinsă peste coapsele sale și zideau. Și cel ce sufla din trâmbiță era lângă mine.

19. Și am zis mai marilor și dregătorilor și celuilalt popor: Lucrul este mare și lat și noi împrăștiați pe zid, departe unul de altul.

20. În ce loc veți auzi sunetul trâmbiței, într‐acolo să vă adunați la noi; Dumnezeul nostru se va lupta pentru noi.

21. Și lucram la lucru: și jumătate din ei țineau sulițele din zorii zilei până la ieșirea stelelor.

22. Și în vremea aceea am zis poporului: Fiecare cu tânărul său să mâie noaptea în mijlocul Ierusalimului, ca noaptea să ne fie de pază și ziua la lucru.

23. Și nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă care mă urmau, nu ne‐am dezbrăcat de hainele noastre; fiecare își avea arma mergând la apă.