Neemia 5 BIV2014

1. Din partea celor din popor, Precum și a nevestelor, Mari plângeri mi s-au ridicat, Plângeri care s-au îndreptat În contra celor ce-s Iudei.

2. Unii din oamenii acei Au zis: „Noi și ai noștri fii, Cu fetele și cu soții, În număr mare ne vădim. Dați-ne grâu, ca să trăim!”

3. Alții au spus: „Ogoarele Și viile și casele Zălog le punem, căci dorim, Grâu – pentru pâine – să primim Ca foametei să-i facem față Și să scăpăm cu toți, cu viață.”

4. Alții au zis: „Noi am luat Argint și-n schimbul lui am dat Zălog – atunci – vii și ogoare, Ca să plătească fiecare Birul la care-i obligat, Față de-al nostru împărat.

5. Cu toate-acestea, iată, noi – Ca ai noști’ frați – suntem apoi. Copiii noștri – negreșit – Ca și ai lor s-au dovedit. Suntem, cu toții, la robie. La fel ajuns-au ca să fie Copiii pe care-i avem. Fără putere, noi suntem, Căci viile ce le aveam Și-ogoarele ce le lucram Nu-s ale noastre, nicidecum, Ci-s ale altora acum.”

6. Când aste vorbe-am ascultat, Îndată eu m-am supărat

7. Și i-am mustrat pe-aceia cari Se dovedeau a fi mai mari. M-am dus la ei și le-am vorbit: „Dar nu cumva, v-ați pomenit Ca împrumuturi să le dați – Cu camătă – la ai voști’ frați?” Mare mulțime strâns-am eu, Atunci, pe dată-n jurul meu

8. Și am vorbit astfel, apoi: „Iată, pe frații voștri, noi – Știți bine – i-am răscumpărat, Căci pe la neamuri s-au aflat A fi vânduți. Deci fiecare, După puterea ce o are, Răscumpărat-a pe acei Care se dovedeau Iudei. Acum, voi iarăși încercați Să-i vindeți pe ai voștri frați? Și cui să-i vindeți, mai apoi, Căci vreți să-i cumpărați chiar voi?” Ei n-au putut ca să-mi răspundă, Vrând – de rușine – să se-ascundă Din față-mi. Eu le-am zis apoi:

9. „Nu-i bine dar, ce-ați făcut voi! Nu trebuia ca să umblați, În frica Domnului, dragi frați, Pentru a nu ajunge iară, A fi, la neamuri, de ocară?

10. Eu însumi am împrumutat Argint și grâu, dar n-am luat Vreo camătă. Slujbașii mei – Și frați-apoi – au dat și ei Argint și grâu. Să terminăm! De datorie, să uităm!

11. Iată, chiar astăzi vreau ca voi Să le dați casele-napoi, Ogoarele ce le-ați luat, Sau viile ce vi le-au dat, Măslinii ce i-ați dobândit De la ai voști’ frați, negreșit. De-asemeni, pentru-ai voștri frați, A suta parte să o dați, Din tot ceea ce e știut Că drept dobândă le-ați cerut. Dați-le grâu – eu vă îndemn – Dați-le must și untdelemn.”

12. Ei au răspuns: „Iată că noi Le vom da totul, înapoi. Nimic, în schimb, nu le vom cere. Vom face după a ta vrere!” Preoți, atuncea, am chemat La mine, iar ei mi-au jurat În fața lor că, negreșit, Vor face precum au vorbit.

13. În urmă, eu mi-am scuturat Mantaua și am cuvântat: „Așa să scuture, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu – Din Casa și averea Lui – Pe-acela cari în stare nu-i Ca să își țină-al său cuvânt Și va călca ăst jurământ! Cel care, vorba, n-o să-și ție, Cu mâna goală-n veci, să fie! Întreg poporul adunat, Prin „Amin!”, a încuviințat Și-L lăudară pe Cel Sfânt, Ținându-și toți, al lor cuvânt.

14. Din ziua-n care, așezat, Fusesem eu, de împărat, Drept dregător peste Iudei, Nici eu și nici toți frații mei Nu am cerut poporului, Venitul dregătorului. Când Artaxerxe împlinea Ani douăzeci de când domnea, Eu am fost pus drept dregător, Peste Iudei și țara lor. În rangu-acesta, eu am stat Ani doisprezece, ne-ncetat, Iar Artaxerxe se vădea Că ani treizeci și doi făcea, De când fusese așezat Pe scaunul de împărat. În timpu-acela, n-am primit Ceea ce mi s-a cuvenit, Căci n-am voit ca să iau eu, Nimic, de la poporul meu.

15. Cei care dregători erau ‘Naintea mea, împovărau Poporul, căci vin au luat Și pâine și au așezat Un bir care a fost plătit Doar în argint și-a prețuit La patruzeci de sicli. Ei Și-asemenea lor toți acei Care în slujba lor erau, Peste popor, poveri, puneau. N-am vrut să fac așa, căci eu, Teamă aveam, de Dumnezeu.

16. Mai mult de-atât, eu am lucrat La ziduri și n-am cumpărat Ogoare. Toți slujbași mei, Cu mine au lucrat și ei.

17. Cei cari la masa mea mâncau, O sută cincizeci se vădeau. Erau Iudei și slujitori Și-asemenea și dregători. Apoi, alăturea de ei, Se adunau și toți acei Cari dintre neamuri se vădeau Și care, pe la noi, veneau.

18. Iată dar, ce se pregătea Zilnic – atunci – la masa mea: Aveam un bou și păsări deci Și-asemenea șase berbeci. La zece zile se-aducea Tot vinul care trebuia. Cu toate-acestea, n-am cerut Venitul ce l-aș fi putut Cere – căci fost-am dregător – Să nu-l apăs pe-al meu popor Care – pe-atunci – s-a arătat A fi destul de-mpovărat.

19. Doamne, să-Ți amintești de mine Și pomenește-mă, spre bine, Pentru tot ceea ce-ai văzut, Pentru popor, că am făcut!”