Logo
🔍

Neemia 7 BIV2014

« Numărul israeliților întorși sub Zorobabel

1. În urmă, când am isprăvit Întregul zid de construit Și-am pus ușile porților Pe toate în canatul lor, Pe ușieri eu i-am chemat, Pe cântăreți i-am adunat Și pe cei care sunt Leviți Și-n slujbe fost-au rânduiți.

2. Apoi, slujbași trimis-am eu, După Hanani – frate’ meu – Și după cel ce s-a chemat Hanania cari așezat Fusese căpetenie mare, Peste Ierusalim, căci are Teamă de-al nostru Dumnezeu Și credincios este, mereu, Încât pe mulți îi întrecea Prin faptele ce le făcea.

3. Când cei doi oameni au venit, În felu-acesta le-am vorbit: „Să nu deschideți nimănui, Poarta Ierusalimului, Mai înainte să pornească Soarele ca să dogorească. Pe uși, să fie-ncuietori, Iar ale lor închizători În fața voastră să se-nchidă Și nimeni să nu le deschidă. Mai trebuie străji așezate. Locuitorii din cetate Vor sta de straje fiecare, În fața casei ce o are.”

4. Cetatea, mare, s-a vădit, Însă cei care-au locuit În ea, puțini se dovedeau, Iar case încă nu erau, Căci zidurile-au fost sfârșite, Dar case n-au fost construite.

5. După aceea, Dumnezeu A așezat în gândul meu, Îndemnul de a număra Întreg poporul cari era Cu mine. M-am îmbărbătat Și-apoi o carte am aflat, Cu spița neamului celor Care, întâi, în țara lor, Se-ntoarseră din grea robie. În carte, în acest fel, scrie:

6. Iată-i pe cei care scăpară Și cari – în a lui Iuda țară – Din Babilon, s-au întors iar. Pe-aceștia, Nebucadențar, Care fusese împărat, În Babilon i-a strămutat.

7. Când a plecat Zorobabel, A mers și Iosua cu el, Cu-Azaria, Neemia Nahmani și Raamia. După aceea, ăști bărbați, De Mardoheu au fost urmați. Bilșan s-a mai alăturat; Și Misperet i-a mai urmat Și cu Bigvai și cu Nehum. Baana i-a-nsoțit la drum. Iată bărbații cei pe care Neamul lui Israel îi are:

8. Sunt ai lui Pareoș copii, De toți – în număr – două mii O sută șaptezeci și doi.

9. Ai lui Șefatia apoi, Trei sute șapte’șidoi erau;

10. Ai lui Arah feciori urmau, Cari șase sute-s numărați Și cincizeci’doi; ei sunt urmați

11. De-ai lui Pahat-Moab copii, Dintre ai lui Iosua fii Și-ai lui Ioab. Ei se vădeau Că-n număr două mii erau Și cu opt sute optsprezece, Cari erau gata ca să plece.

12. Erau ai lui Elam copii, O mie două sute fii, La care s-au adăugat Cincizeci și patru, de îndat’.

13. Fiii lui Zatu îi urmau Care opt sute se vădeau Și patruzeci și cinci. Urmară

14. Ai lui Zecai fii. Când plecară, În număr se vădiră deci, La șapte sute și șaizeci.

15. Copiii lui Binui urmară Cari șase sute numărară, La care s-au adăugat Alți patruzeci și opt, de-ndat’.

16. Ai lui Bebai fii îi urmară, Cari șase sute numărară, La care s-au adăugat Alți douăzeci și opt, de-ndat’.

17. La două mii trei sute-apoi – Și încă douăzeci și doi – Erau ai lui Azgad copii.

18. Adonicam și ai săi fii Sunt șase sute șaizeci șase.

19. Bigvai e cel care urmase. Cei cari din el se pogorau, În număr, două mii erau, La care s-au adăugat Șaizeci și șapte, de îndat’.

20. Cei cari ai lui Adin erau, La șase sute, se vădeau; La ei s-au mai adăugat Cincizeci și cinci apoi, de-ndat’.

21. Ai lui Ater feciori urmară – Din Ezechia se-ntrupară – Și-n număr ei se dovedeau Că nouăzeci și opt erau.

22. Copiii lui Hașum urmară, Care trei sute numărară, La care s-au adăugat Alți douăzeci și opt, de-ndat’.

23. Ai lui Bețai feciori urmară Care trei sute numărară, La care s-au adăugat Alți douăzeci și patru-ndat’.

24. Feciorii lui Harif urmau; În număr, ei se dovedeau A fi o sută doisprezece Care erau gata ca să plece.

25. Fiii lui Gabaon veniră, Cari nouă’șicinci se dovediră.

26. Din Betleem au mai venit Și din Netofa au sosit Oameni, iar când se adunară Cu toți, o sută numărară, La care s-au adăugat Încă optzeci și opt, de-ndat’.

27. Ceata aceasta e urmată De-o altă ceată, adunată Din Anatot. Cei ce-o formau, O sută două’șiopt, erau.

28. De la Bet-Azmavet apoi, Venit-au patruzeci și doi.

29. Cei ce veniră după ei Sunt șapte sute patru’șitrei. Din Chiriat-Iarim erau, De la Chefira mai veneau, În timp ce unii se vădiră Că de la Beerot sosiră.

30. Fiii pe care îi avea Rama – atuncea – și Ghibea, La șase sute s-au vădit Și două’șiunu, negreșit.

31. De la Micmas, s-au strâns apoi, O sută douăzeci și doi.

32. O sută douăzeci și trei De inși veniră, după ei, Căci din Betel se adunară, Precum și de la Ai. Urmară

33. Cei de la Nebo mai apoi, Care au fost cincizeci și doi.

34. Erau ai lui Elam copii, O mie două sute fii, La care s-au adăugit Cincizeci și patru, negreșit.

35. Ai lui Harim fii au fost deci, La trei sute și douăzeci.

36. Trei sute patru’șicinci erau Cei cari din Ierihon veneau.

37. Fiii lui Lod au mai plecat, Ai lui Hadid i-au mai urmat Și ai lui Ono, la sfârșit. Ei, șapte sute, s-au vădit La care s-au adăugat Alți douăzeci și unu-ndat’.

38. Erau toți ai lui Sena fii, Atunci, în număr de trei mii Și nouă sute și treizeci.

39. Cei care îi urmară, deci, Sun preoți. Unii se trăgeau De la Iedaia și ieșeau Din Iosua. Oameni-acei Sunt nouă sute șapte’șitrei.

40. Ai lui Imer feciori, apoi, O mie și cincizeci și doi.

41. Apoi, ai lui Pașhur copii, O mie două sute fii Și patru’și’șapte, se vădeau.

42. Ai lui Harim feciori urmau: O mie și șaptesprezece Erau ei, gata ca să plece.

43. Apoi, Leviții au urmat, Acei care s-au întrupat Din Iosua, din Cadmiel Și din Hodva; și ei – la fel – În număr s-au adeverit Că-s șapte’șipatru, negreșit.

44. Toți cântăreții ce-au plecat – Cari, din Asaf, s-au întrupat – O sută patru’șiopt erau.

45. Fiii de ușieri urmau: Ai lui Ater și-ai lui Șalum, Talmon, Acub, Șobai, precum Și-ai lui Hatita, negreșit. O sută-n număr s-au vădit, La care s-au adăugat Încă treizeci și opt, de-ndat’.

46. Iată slujbașii Templului: Aceștia sunt feciorii lui Țiha, Hasufa, Tabaot. Urmară alții care tot La Templu slujitori erau

47. Și-ai lui Cheros fii, se vădeau. Erau ai lui Siaha fii, Precum și-ai lui Padon copii.

48. Ai lui Lebana mai erau, Ai lui Hagaba se vădeau Și-ai lui Salmai. Printre-acești fii, Se mai aflau și alți copii:

49. Unii de la Ghidel veniră, Iar alții din Gahar ieșiră. Și din Hanan, o parte vin,

50. Sau din Reaia și Rețin. De-ai lui Necoda fii erau,

51. Iar alții din Gazam ieșeau. Unii din Paseah veniră; Alți din Uza se vădiră.

52. Unii din ei s-au dovedit Că din Besai sunt, negreșit; Alții ieșeau din Mehunim Și-asemenea din Nefișim;

53. Ai lui Bacbuc fii se vădeau, Ai lui Hacufa mai erau Și-asemenea ai lui Harhur.

54. Alții, veniți de primprejur, Ai lui Bațlit feciori erau, Sau din Mehida se trăgeau. Alții, din cei care-au veniră, Fii ai lui Harșa se vădiră.

55. Alții din Barcos au ieșit Sau din Sisera au venit. Unii erau ai lui Tamah,

56. Hatifa și-ai lui Nețiah.

57. Iată-i pe fiii ce-i aveau Cei cari, la Solomon, robeau: Uni-s ai lui Sotai copii; Lui Soferet alți-i sunt fii. Mulți, din Perida, se-ntrupau;

58. Alții, din Iala, se trăgeau; Unii, de la Darcon, veniră, Iar alții, din Ghidel, ieșiră

59. Sau din Hatil, Șefatia; O altă ceată se trăgea Din Pocheret-Hațebaim. Alături lor, îi mai găsim Pe-aceia care se vădeau Ai lui Amon fii că erau.

60. Ai Templului sfânt slujitori, Precum și-ai robilor feciori – Care de Solomon țineau – Trei sute nouă’șidoi erau.

61. Iată-i pe cei care-au venit Din Tel-Melah, sau au sosit Din Tel-Harașa, ori vădeau Că din Cherub-Adon erau Sau sunt din Imer, de ținut. Aceștia, toți, nu au putut A dovedi, în nici un fel, Precum că sunt din Israel.

62. Ei sunt ai lui Delaia fii, Sunt ai lui Tobia copii Și-ai lui Necoda. Toți, apoi, Sunt șase sute patru’șidoi.

63. Dintre cei care se dădeau Fiii ai preoților, erau: Cel cari Habaia s-a chemat; Hacoț, pe-acesta, l-a urmat Și Barzilai – acela care, O fată, drept nevastă, are, Din cele care se vădeau Precum că tată îl aveau Pe Barzilai, pe-acela care În Galaad, casa, își are. Nume s-a dat bărbatului, După cel al nevestei lui.

64. Oameni-acești și-au căutat Spița de neam, dar n-au aflat Nimic, în cartea spițelor, În ce privește neamul lor Și dați au fost – precum se știe – Afar’ apoi, din preoție.

65. Astfel, cel ce-a fost așezat Drept dregător, nu i-a lăsat Ca – de atuncea înainte – Să mai mănânce lucruri sfinte, Până când unul din preoți Avea să-ntrebe, pentru toți – Ca să se știe – pe Urim Și de asemeni pe Tumim.

66. Oamenii strânși în adunare Erau în număr foarte mare, Adică patru’șidouă mii Și trei sute șaizeci de fii.

67. Roabe și robi îi însoțeau, Cari șapte mii se dovedeau, La care s-au adăugat Trei sute treizeci’șapte-ndat’. Și cântăreți erau cu ei – Adică între robi-acei – Cari două sute s-au vădit; La ei s-au mai adăugit Alți patruzeci și cinci, de-ndată.

68. Pe acești oameni, totodată, Și animale-i însoțeau Pentru că ei, mulți caii, aveau. La șapte sute-s cai-acei Și treizeci’șase; după ei, Și mulți catâri au folosit, Cari două sute s-au vădit; La ei s-au mai adăugat Alți patruzeci și cinci, de-ndat’.

69. Cămile au mai folosit, Cari patru sute s-au vădit; La ele s-au adăugat Încă treizeci și cinci, de-ndat’. Măgari, apoi, mai folosiră, Cari șase mii se dovediră Și șapte sute douăzeci, Pe-ale pustiului poteci.

70. Unii – dintre aceia cari, Peste familii sunt mai mari – De bună voie, fiecare, Daruri au dat, pentru lucrare. Cel care-a fost, peste popor, Ales să fie dregător, A mers și-a dat la visterie, Darici de aur cari o mie S-au dovedit la numărat; Potire – cincizeci – a mai dat; Veșminte a mai dăruit Cari preoțești s-au dovedit. În număr, ele fost-au deci, Atunci, cinci sute și treizeci.

71. De-asemenea, aceia cari Peste familii sunt mai mari, La visterie, fiecare – După puterea ce o are – Pentru lucrare-a dăruit Atât cât și-a îngăduit. Darici de aur au fost dați, Iar când toți fost-au numărați, La douăzeci de mii erau. Minele care se vădeau Că din argint au fost făcute Sunt două mii și două sute.

72. Poporul celălalt a dat Și el un dar, foarte bogat. Darici de aur au fost dați, Iar când toți fost-au numărați, Erau la douăzeci de mii. S-au dat apoi, și două mii De mine, care se vădeau Precum că din argint erau. Haine de preoți au fost date, Cari șaizeci’șapte sunt de toate.

73. Întreg soborul de preoți, Și-asemenea Leviții toți, Cu cântăreți, cu ușieri, Cu slujitori și cu străjeri Și cu întregul lor popor S-au așezat în țara lor, Stând în cetățile pe care, Țara lui Israel le are.

»