Numeri 10 BIV2014

1. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:

2. „Fă-ți două trâmbițe, cu care, Să strângi întreaga adunare, Când e nevoie să pornești Sau, tabăra, să o oprești. Acestea le vei fi făcut, Lucrate din argint bătut.

3. Atuncea când se va suna Cu ele, se va aduna, La cort, întreaga adunare.

4. Dacă o trâmbiță doar are Ca să răsune, au să vie Cei ce-s mai mari peste o mie, Din miile lui Israel. Poporul, să-l înveți astfel:

5. Când veți suna, cu vâlvă, voi, Din trâmbiță, va ști apoi, Ca să pornească, negreșit, Cei care stau la răsărit.

6. Când veți suna, cu vâlvă, iară, Din trâmbiță, a doua oară, Aceia care poposesc La miazăzi, la drum pornesc.

7. Când vreți, pe toți, să-i adunați, Va trebui ca să sunați Fără de vâlvă – liniștit – Și-atunci, cu toți vor fi venit.

8. Doar fiii lui Aron – vei spune – Că pot, din trâmbițe, să sune, Căci ei sunt preoți. Să se știe Lucrul acest și să vă fie, De-acum, o lege pentru voi, Cari veșnică va fi apoi.

9. În țară, când o să intrați – Și când, în ea, vă așezați – Și-aveți a merge la război Cu-ai voști’ vrăjmași, cu vâlvă, voi Sunați din trâmbițe, mereu. Atuncea, Domnul Dumnezeu, De voi, are să-Și amintească Și-astfel, o să vă izbăvească.

10. În zilele de bucurie Când, sărbători, au să se ție – Sau când aveți lunile noi – Din trâmbițe, să sunați voi. Atunci când jertfele, menite Arderi de tot, sunt pregătite, Și când, jertfe de mulțumire, Aduceți voi, să aveți știre, Din trâmbițe, ca să sunați, Căci dacă astfel vă purtați, Aminte-și va aduce-apoi, Al vostru Dumnezeu, de voi. Eu Domnul sunt. Voi fi, mereu, Al vostru Domn și Dumnezeu.”

11. Al doilea an a fost să fie, De la ieșirea din robie – A doișpea zi, din luna care Locul al doilea-n an îl are – Când, de pe cort, s-a ridicat Norul care l-a-nconjurat.

12. Atunci, poporul a pornit La drum și-astfel, a părăsit Sinaiul și pustia lui. După porunca Domnului, Mergeau cu toți și nimenea, Din tabăra lui, nu ieșea. Având, mereu, în față, norul, Până-n Paran, a mers poporul. Acolo, norul s-a oprit Și în pustie-au poposit.

13. Această primă deplasare, N-a fost făcută la-ntâmplare, Ci după vorba Domnului Spusă prin Moise, robul Lui.

14. Steagul lui Iuda a pornit Întâi, iar oastea-i l-a-nsoțit. Peste-a lui Iuda adunare, Nahșon fusese cel mai mare Și conducea a lui armată – Aminadab îi este tată.

15. Mai marele în Isahar Fusese fiul lui Țuar, Și conducea oștirea. El, Chemat, era Nataneel.

16. Mai marele, în Zabulon, Fusese fiul lui Helon. Acesta, oastea, conducea Și, Eliab, el se numea.

17. Când cortul fost-a desfăcut Așa precum a fost cerut, Ai lui Gherșon fii au pornit, Întâi, la drum. I-au însoțit Ai lui Merari fii, cu care Ei cărau cortul. Fiecare,

18. La drum, în urmă, a pornit, Așa precum s-a poruncit: Ruben, cu toată oastea lui, Grupată-n jurul steagului. Peste-a lui Ruben seminție, Mai mare, s-a vădit să fie, Atunci, fiul lui Ședeur, Cari se chemase Elițur.

19. Mai mare, peste seminție, În Simeon, precum se știe, A fost Șelumiel și iată, Țurișadai îi este tată.

20. Mai mare-n Gad, a fost acel Cari fiu îi e, lui Deuel Și, Eliasaf, este numit.

21. Apoi, cei care au pornit, La drum, purtând locașul sfânt, Pe umeri, Chehatiții sânt. Cei care-n fața lor mergeau, Până soseau ei, așezau Cortu-ntâlniri-n locu-n care Se-oprea întreaga adunare.

22. După familia lui Chehat, La drum, să plece, a urmat Steagul lui Efraim, în care E Elișama cel mai mare, Iar Amihud îi este tată.

23. Familia lui, a fost urmată De-a lui Manase, peste care Fusese Gamliel mai mare, Iar Pedahțur e tatăl lui.

24. Urma oștirea steagului Lui Beniamin, familie-n care, Fusese Abidan mai mare, Iar Ghideoni îi este tată.

25. Familia lui a fost urmată De a lui Dan, unde, mai mare, Ahiezer a fost și care E-al lui Amișadai fecior. Ea era-n coada tuturor, Căci dacă tabăra pornea, Al ei șir, ea îl încheia.

26. Peste Așer, mai mare-i cel Ce se chemase Paguiel Și care-i fiul lui Ocran.

27. Ahira, fiul lui Enan – Pe-a lui Neftali seminție – Mai mare-a fost ales să fie.

28. Acesta e șirul în care, A lui Israel adunare Pornea la drum, cu steagul lor, În rândul semințiilor.

29. Moise-a vorbit, în acest fel, Feciorului lui Reuel Care, Hobab, este numit Și e, din Madian, venit: „Iată că noi suntem, acum, Gata de a porni la drum, Spre locul ce ne-a fost promis, De către Domnul, când a zis: „Vouă am să vi-l dau”. Apoi – Dacă dorești – vino cu noi, Să mergi alăturea de mine Ca astfel să îți meargă bine; Căci Domnul a făgăduit, Să facă bine, negreșit, Copiilor lui Israel.” Moise-a vorbit, în acest fel, Cu acel om, căci e știut Cum că, de socru, l-a avut.

30. Hobab răspunse-apoi: „Eu știu Că este-a așa, dar n-am să viu. Mi-am pus în gând, ca să mă mut, În țara-n care m-am născut.”

31. „Te rog să nu ne părăsești” – Moise i-a spus – „să te gândești Că nimeni altul nu mai știe, Precum știi tu, astă pustie. Tu, numai, vei putea a spune, În ce loc, tabăra, vom pune. Deci, călăuză, să ne fii.

32. Află, că dacă, cu noi vii, Părtaș vei fi, în acest fel, Cu noi – cu-ntregul Israel – La tot acel bine, pe care, Domnul, ca să ni-l facă, are.”

33. Când de la munte au plecat, Trei zile-apoi, ei au umblat. Chivotul legământului Cu mărturia Domnului, Mergea – mereu – ‘naintea lor Și-a căutat, pentru popor, Trei zile-n șir, un loc de tihnă, Unde să poată-avea odihnă.

34. Norul lui Dumnezeu ședea, Deasupra lor, și-i priveghea De câte ori se ridicau Și când, din tabără, porneau.

35. Chivotul, când pleca la drum, Moise zicea: „Scoală-Te-acum Doamne și, pe dușmanii Tăi, Împrăștie-i! Să fugă, fă-i, Pe cei ce Te urăsc, din cale Și dinaintea Feței Tale!”

36. Chivotu-apoi, când se oprea, Moise, în acest fel, zicea: „Te-ntoarce Doamne, ca să vii Acum, la zecile de mii Ale poporului acel Cari este al lui Israel!”