Numeri 13 BIV2014

1. Domnul, lui Moise i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:

2. „Alege niște oameni care, Apoi vor face o lucrare. Ai să îi pui să iscodească Țara pe care-o s-o primească A lui Israel seminție – Pe care Eu, precum se știe, Promis-am că le-o dăruiesc. Oameni-aceștia trebuiesc Aleși dar, după neamul lor Și casele părinților. Numai un om, doresc să fie, Ales deci, dintr-o seminție. Astfel, vor trebui găsiți Cei cari, fruntași, sunt dovediți. Apoi, trimite-i spre Canaan.”

3. Moise, îndată, din Paran – După porunca Domnului – Și-a și trimis oamenii lui. Toți cei ce-au fost trimiși de el, Erau fruntași în Israel.

4. Iată acum, numele lor, În rândul semințiilor: Pentru-a lui Ruben seminție, A fost Șamua, cari se știe Că pe Zacur, îl are tată.

5. Apoi, a fost urmat îndată, De al lui Hori fiu – Șafat – Care fruntaș s-a arătat, În Simeon, precum se știe.

6. Pentru-a lui Iuda seminție, A fost Caleb, acela care, Părinte, pe Iefune-l are.

7. Igual – fiul lui Iosif dar – A fost ales, din Isahar.

8. Din Efraim, Hosea venea – Pe Nun, el, tată, îl avea.

9. Din Beniamin, Palti-i cel care A fost ales – tată îl are Pe cel cari, Rafu, s-a chemat.

10. Din Zabulon, a fost urmat Apoi, de către Gadiel – Fiul lui Sodi este el.

11. Pentru-a lui Iosif seminție Și-a lui Manase – cum se știe – Gadi a fost ales cel care, Pe Susi, drept părinte-l are.

12. Din Dan, ales e Amiel – Al lui Ghemali fiu e el.

13. Setur e cel ce l-a urmat, Iar Micael a fost chemat Al său părinte. El venea Pentru Așer. De-asemenea,

14. Fiul lui Vofsi, ce-a venit, Pentru Neftali, s-a numit Nahbi. Urmat-a Gheuel –

15. Fiul lui Machi este el – Din Gad fiind chemat să vie.

16. Aceștia sunt, precum se știe, Bărbații care-au fost aleși Și care-n urmă-au fost trimeși Să iscodească-n Canaan, Așa cum Domnu-avuse-n plan. Lui Hosea, Moise i-a schimbat Numele-apoi: el l-a chemat Iosua, pe-al lui Nun fecior, Din neamul Efratiților.

17. Atunci când Moise i-a trimis, Iscoadelor astfel le-a zis: „Spre miazăzi să vă-ndreptați Și-apoi, pe munte, să urcați.

18. De sus, țara, o veți vedea: Veți ști atunci, cum este ea. Atenți să fiți – vă sfătuiesc – La cei care o locuiesc. Vedeți de-s slabi sau tari acei Cari sunt locuitori ai ei. Vedeți dacă, în număr, sânt Puțini sau mulți, pe-al ei pământ.

19. De-asemenea, să vă uitați Și-atent, țara, s-o cercetați, Dacă e bună sau e rea; Dacă cetățile din ea Deschise sunt, ori întărite, Și dacă bine sunt păzite.

20. Al ei pământ, voiesc apoi, Să-l cercetați, în urmă, voi: Să știți să-mi spuneți dacă-i gras, Sau de cumva sterp a rămas, Și dacă sunt copaci pe el. Luați, de pe pământu-acel, Și niște roade – ce găsiți. Plecați! Cu inimă să fiți!” Vremea în care ei plecau, Strugurii tocmai se coceau.

21. Bărbați-aceia s-au suit Pe munte și au iscodit Țara, așa cum s-a cerut. Ei, cercetare, au făcut, De la pustia Țin pornind Și-n urmă, la Rehob sosind, Care se află așezat Pe-un drum ce duce la Hamat.

22. Prin miazăzi, ei s-au suit, Iar în Hebron, când au sosit, Pe Ahiman și pe Șeșai Și-asemenea și pa Talmai – Cari toți fii, lui Anc, îi sânt – Ei i-au zărit, pe-acel pământ. De șapte ani era zidit Hebronul, când s-a construit Cetatea care se numea Țoan și care se găsea În al Egiptului ținut.

23. Apoi, în grabă, au trecut Până la valea minunată Care, Eșcol, a fost chemată. Din vie-acolo, au tăiat O ramură și au luat, Un strugure, cu ei apoi, Pe cari l-au dus tot câte doi. Mare fiind, când l-au cărat, Ei, de prăjini, s-au ajutat. Rodii, smochine au adus,

24. Iar locului, nume, i-au pus „Eșcol”, ceea ce tălmăcit, Prin „Strugure” e definit. I-au zis în ăst fel locului, Din pricina strugurelui Pe cari, din vie, l-au tăiat Atuncea când au cercetat Țara aceea minunată.

25. Când țara fost-a cercetată, La patruzeci de zile-apoi, Ei se întoarseră-napoi.

26. La Moise, ei s-au dus. Cu el, Aron și-ntregul Israel Erau, la Cades, în pustie, Și-i așteptau, pe ei, să vie Cu veștile din Canaan, În tabăra lor, din Paran. Iscoadele, știri, au adus Și-apoi, în fața lor, au pus Roada ce fost-a adunată Din țara ‘ceea minunată.

27. Apoi, lui Moise, ei i-au zis: „În țara-n care ne-ai trimis, Ne-am dus, precum porunci ai dat. Să știi căci, cu adevărat, Lapte și miere curg în ea. Priviți ce rod poate să dea.

28. Poporul care locuiește În țară, însă, se vădește A fi puternic. Toți sunt tari, Iar ale lor cetăți sunt mari Și-s întărite. Iată, noi, Pe-ai lui Anac feciori apoi, În acea țară i-am găsit.

29. Pământul ei e locuit, La miazăzi de-Amaleciți; Sunt Iebusiți și Amoriți Care, pe munte, locuiesc; De-asemenea, se mai găsesc În acea țară Canaaniții Cari, împreună cu Hetiții, Sunt așezați pe lângă mare, Precum și pe câmpia care Se-ntinde-n lungul râului Cari este al Iordanului.”

30. Caleb, atunci, a potolit Poporul care a cârtit Contra lui Moise. El a spus: „Haideți acum, cu toții, sus! Să ne suim, să ocupăm Țara, căci o să câștigăm! Să mergem dar, încrezători, Căci noi vom fi biruitori!”

31. Însă, bărbații cari erau Cu el și care-l însoțeau, Au glăsuit: „Nu ne suim, Pentru că n-o să biruim! Căci iată – cum gândiți și voi – Sunt mult mai tari ei, decât noi!”

32. Prin vorbele ce le-au rostit Atuncea, ei au înnegrit, În fața-ntregului popor, Țara ce le-a fost dată lor. „Țara pe care am văzut-o” – Ziseră ei – „și-am străbătut-o Când fost-am să o iscodim, Ajuns-am ca să ne gândim Că îi mănâncă pe acei Cari sunt locuitorii ei. Oamenii, de pe-al ei pământ, Doar de statură-naltă sânt.

33. Pe fiii lui Anac apoi, Acolo, i-am mai văzut noi. Din neamul uriașilor, Coboară seminția lor. Ca și lăcustele eram, În fața lor, când ne găseam.”