Logo
🔍

Numeri 17 VDCL

« Toiagul lui Aaron

1. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând:

2. Vorbește copiilor lui Israel și ia de la ei, de la toți mai marii lor după casele părinților lor, un toiag, un toiag de fiecare casă a tatălui, douăsprezece toiege; să scrii numele fiecăruia pe toiagul său.

3. Și să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi, căci va fi un toiag de fiecare cap al caselor părinților lor.

4. Și să le așezi în cortul întâlnirii înaintea mărturiei unde mă întâlnesc cu voi.

5. Și va fi așa: bărbatul pe care‐l voi alege, toiagul lui va înmuguri și voi face să înceteze dinaintea mea cârtirile copiilor lui Israel, cu care cârtesc împotriva voastră.

6. Și Moise a vorbit copiilor lui Israel, și toți mai marii lor i‐au dat un toiag, un toiag de fiecare mai mare, după casele părinților lor, douăsprezece toiege; și toiagul lui Aaron era între toiegele lor.

7. Și Moise a așezat toiegele înaintea Domnului în cortul mărturiei.

8. Și a fost așa: a doua zi când a intrat Moise în cortul mărturiei, iată, toiagul lui Aaron pentru casa lui Levi înmugurise și dăduse boboci și copsese migdale.

9. Și Moise a scos toate toiegele dinaintea Domnului la toți copiii lui Israel și ei s‐au uitat și și‐au luat fiecare toiagul.

10. Și Domnul a zis lui Moise: Du înapoi toiagul lui Aaron înaintea mărturiei, ca să fie păstrat ca semn pentru copiii răzvrătirii, ca să pui capăt cârtirilor lor împotriva mea ca să nu moară.

11. Și Moise a făcut așa; cum îi poruncise Domnul, așa a făcut.

12. Și copiii lui Israel au vorbit lui Moise zicând: Iată, ne prăpădim. Suntem pierduți, toți suntem pierduți!

13. Oricine se apropie de locașul Domnului moare; să ne prăpădim oare cu toții?

»