Numeri 21 BIV2014

1. Cu împăratu-Aradului – Un Canaanit, de neamul lui – Israelul s-a-ncăierat. Când împăratul a aflat Că al lui Israel popor Coboară din muntele Hor Pe drumul Atarimului, Grăbitu-s-a în calea lui, Cu oaste mare. S-au luptat Și-apoi, mulți prinși, el a luat.

2. Israelul, când a văzut Lucrul acesta, I-a făcut, Lui Dumnezeu, o juruință: „Dacă găsești de cuviință Ca să ne dai acest popor, Cetățile ce-s ale lor, În mâini, le nimicim pe toate, Îndată, fără doar și poate.”

3. Domnul, din cer, i-a auzit – Pe ai Săi oameni – ce-au vorbit Și-a dat astfel, în mâna lor, Tot neamul Canaaniților. Israelul i-a spulberat, Iar locu-acel a fost chemat Horma, și-nseamnă-n tălmăcire A fi „Deplină nimicire”.

4. Spre Marea Roșie-a pornit Poporul, când a ocolit Edomul și al său ținut. Pe drum, răbdarea, și-au pierdut Și împotrivă, I-au vorbit,

5. Lui Dumnezeu; toți au cârtit, Contra lui Moise, întrebând: „Spune-ne dar, ce ai de gând? De ce ai scos acest popor, Din țara Egiptenilor? Ce faci cu noi? Nimeni nu știe! Vrei să pierim, toți, în pustie? Nu vezi că, pâine, nu avem, Că nu-i nici apă, ca să bem? De hrana proastă, ce-am primit, Și sufletul ni s-a scârbit!”

6. În contra-ntregului popor – Când a văzut purtarea lor Și-a auzit ceea ce-au zis – Domnul, îndată, a trimis Șerpi înfocați. Ei au intrat În tabără și au mușcat Poporul, iar în acest fel, Mulți au pierit, din Israel.

7. Norodu-atuncea a venit La Moise: „Am păcătuit, În contra Domnului” – au zis Oameni-acei. „El a trimis – Cum ai văzut – șerpii apoi. Tu roagă-te dar, pentru noi, Să depărteze de popor, Șerpii, acum.” La vorba lor, Moise, pe Domnul, L-a rugat,

8. Iar Dumnezeu a cuvântat: „Să faci un șarpe și să-l pui, Apoi, în vârful parului. Șarpele-acest, de bună seamă, Ai să-l lucrezi doar din aramă. Când cineva este mușcat, De – spre-al tău șarpe – s-a uitat, Nimic nu are să pățească, Și acel om o să trăiască.”

9. Moise-a făcut precum a spus Domnul: un șarpe, el a pus, Pe-un băț înalt. De bună seamă, Era lucrat doar din aramă Șarpele său. Omul mușcat, Dacă spre șarpe s-a uitat, De moarte n-a mai fost lovit Și-n felu-acesta, a trăit.

10. La drum, Israel a pornit Și la Obot, a poposit.

11. Spre Iie-Abarim plecară De la Obot și se-așezară În a Moabului pustie, Care era, precum se știe, Aflată către răsărit.

12. Apoi, la drum, iar au pornit Și-n valea Zered, se opriră.

13. De-acolo, spre Arnon, porniră Și au trecut, într-un târziu, Râul ce curge prin pustiu. În felu-acesta, au trecut De-al Amoriților ținut, Căci albia Arnonului Desparte al Moabului Ținut, de-al Amoriților – Arnonul e hotarul lor.

14. Astfel, în cartea-n cari sunt puse Războaiele, de Domnul duse, Despre „Vaheb” se pomenește Care – „în Sufa” – se găsește, De „apele Arnonului” –

15. De „curgerea apelor lui – Cari până către Ar se-nting Și cari, Moabul, îl ating”.

16. Din nou, poporul a plecat Și-apoi la Ber, s-a așezat – „Fântână”-nseamnă, tălmăcit. Acolo, Domnul i-a vorbit, Lui Moise și i-a zis astfel: „Strânge întregul Israel, Ca să-i dau apă de băut.” Moise, întocmai, a făcut.

17. Atunci, întreaga adunare A înălțat astă cântare:

18. „Fântână, hai, țâșnește iar! Cântați, în cinste-i, așadar, Căci au săpat-o oameni cari Sunt, peste-al nost’, popor mai mari. Cu-al lor toiag de cârmuire, Ei au dat apa, la ivire!” Apoi, la drum, iar au pornit Și la Matana au sosit.

19. Atunci, poporul Israel S-a dus pân’ la Nahaliel. De-acolo-a mers pân’ la Bamot.

20. Din nou – la drum – poporul tot Porni, mergând către câmpie, Spre a Moabului pustie Și-apoi, spre vârful muntelui Din marginea pustiului, Munte cari, Pisga, e numit. Acolo, el a poposit.

21. Către Sihon – cel așezat Peste-Amoriți ca împărat – Israel, vorbă, a trimis, Prin mai mulți soli care i-au zis:

22. „O rugăminte-ți adresăm: Lasă-ne-acuma, te rugăm, Să trecem doar, prin țara ta. Nu vrem, în ăst ținut, a sta, Ci înainte ne vom duce. Noi, stricăciuni, nu-ți vom aduce, Pentru că nu intrăm – să știi – Nici în ogoare, nici în vii. Nici din fântâni, n-o să-ncercăm, Vreodată, apă, să luăm. Nu ne abatem, nicidecum, De la împărătescul drum, Ci vom urma doar firul său, Când trecem prin ținutul tău.”

23. Sihon nu a îngăduit Lucrul acesta și-a ieșit Cu oaste-n față-i, în pustie. Mari lupte fost-au, în câmpie, Chiar la Iahaț. A câștigat

24. Israel, lupta ce s-a dat Și-a cucerit, de la Arnon Pân’ la hotarul lui Amon, Ținutul Amoriților.

25. Cetăți cari fost-au ale lor, Pe mâinile lui Israel, Au încăput în acest fel. În locul Amoriților, S-a așezat al său popor, În a Hesbonului cetate, Precum și-n celelalte sate Care-mprejuru-i s-au aflat.

26. Israelul a ocupat Chiar și cetatea din Hesbon, În care-a locuit Sihon. Sihon e cel ce a purtat Război, cu fostul împărat, Din al Moabului ținut – Pe care el l-a și bătut – Și a luat în acest fel, Întreaga țară, de la el, De a atins râul Arnon.

27. De-aceea, „Haideți la Hesbon”– Au zis poeții – „Să zidim Cetatea și s-o întărim. Ea e cetatea lui Sihon.

28. Un foc ieșit-a din Hesbon Și Ar-Moabul, înghițit, A fost atunci. A mistuit Focul, orice locuitor Ce-a fost al înălțimilor Arnonului. Acum, vezi bine

29. Moabule, e vai de tine. Al lui Chemoș popor, astfel, Ajunge-a fi pierdut și el! Feciorii i-au ajuns să fie Fugari, și duse în robie S-au pomenit fiicele lor, În țara Amoriților, În care este-nscăunat Sihon, ca mare împărat.

30. Săgeți, am aruncat apoi, Asupră-le, în urmă, noi. Noi, începând de la Hesbon Și ajungând pân’ la Dibon, Totul în cale-am nimicit. Pân’ la Nofah, am pustiit, Cari un întreg ținut cuprinde – Pân’ la Medeba, se întinde.”

31. Deci al lui Israel popor, În țara Amoriților,

32. S-a așezat. Moise-a trimis, Iscoade, cărora le-a zis Să vadă tot ce-i de văzut, Pe-al Iaezerului ținut. Au ocupat, în acest fel, Ținutul ce ținea de el, Dar mai întâi, i-au izgonit Pe cei care l-au locuit.

33. Către Basan s-au îndreptat, Iar Og, care era-mpărat Acolo, grabnic, le-a ieșit În cale și s-a pregătit Ca să-i înfrunte pe Evrei, În locul ce-i chemat Edrei.

34. Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Să nu te temi, căci negreșit, Îi dau în mâna ta: pe el Și tot poporul lui astfel. Cu ei, fă precum cu Sihon – Cari locuit-a la Hesbon – Când, peste Amoriți, ședea Și, peste ei, împărățea.

35. Israelul i-a biruit, Atunci pe toți. A nimicit Întreg poporul – n-a lăsat Un om să scape. Le-a luat Țara, pe cari au cucerit-o Și-n urmă, el a locuit-o.