Numeri 23 BIV2014

1. Balaam a zis, privind în zare: „Zidește-aici, șapte altare. Șapte berbeci apoi, să iei Și-asemenea șapte viței. Pe toți, voiesc să-i pregătești, Căci trebuie să îi jertfești.

2. Balac făcu precum i-a spus: Plecă îndată și-a adus Câte-un berbece așadar, Și un vițel, la un altar.

3. După ce toate le-a adus, Balaam, către Balac, a spus: „Rămâi dar, lângă jertfa ta, Căci eu mă voi îndepărta Și poate-mi va ieși-nainte Chiar Domnul. Ale lui cuvinte, Ți le voi spune, imediat.” Pe-un loc înalt, el s-a urcat,

4. Iar Domnu-n față i-a ieșit. Balaam, atuncea, a vorbit: „Șapte altare-am înălțat. Pe fiecare-am așezat Câte-un berbece și-un vițel.”

5. Domnu-a răspuns, în acest fel: „În gura ta, am pus cuvinte. Întoarce-te și ia aminte, La tot ce spui. Căci, negreșit, Vei spune doar ce-am poruncit.”

6. Balaam a coborât apoi, Și la Balac, s-a-ntors ‘napoi. El sta lângă arderea lui, Cu toți capii Moabului.

7. Balaam, atuncea, a rostit Cuvintele ce le-a primit Din partea Domnului, și-a spus: „Balac, pe mine, m-a adus Chiar din Aram, din țara mea, Cari e-n Mesopotamia. În acest loc, am fost chemat, De cel cari este împărat Peste Moab și am venit Din munții de la Răsărit. Atuncea când am fost adus, „Vino să-l blestemi”– mi s-a spus – „Pe Iacov și în acest fel, Să-l defăimezi pe Israel!”

8. Cum pot ca să îl blestem eu, Când nu-l blestemă Dumnezeu? A-l defăima, cine cutează, Când Domnul nu îl defăimează?

9. Îl văd, din vârful stâncilor, Din culmile dealurilor; Acest popor cari se zărește, Foarte departe locuiește. Aflați dar, că ale lui ramuri, Nu sunt cuprinse între neamuri.

10. Și cine, oare, va putea Să socotească pulberea Lui Iacov și să spună-astfel, Cât e un sfert, din Israel? O, de-aș muri de moartea lor, De a neprihăniților! O, de ar fi al meu sfârșit, Precum le-a fost lor, rânduit!”

11. Balac, către Balaam, a spus: „Ce mi-ai făcut? Eu te-am adus Să-l blestemi pe vrăjmașul meu! Dar tu, precum văd bine eu, Acum îl binecuvintezi!”

12. Balaam răspunse: „Tu ce crezi? Oare nu trebuie, mai mult, De vorba Domnului s-ascult? Eu am vorbit doar, pe măsură Ce Domnul mi-a pus vorbe-n gură!”

13. Balac i-a spus atuncea: „Știi, Te rog, într-un alt loc, să vii, Căci doar de-acolo, vei putea, Cu mult mai bine a vedea. De-aici, o parte, vezi, socot; Nu poți zări poporul tot. Să mergem dar, într-alt loc, noi, Și să-l blestemi de-acolo-apoi.”

14. Spre câmpul care s-a chemat Țofim, cei doi s-au îndreptat. Câmpul acela se găsește Pe muntele ce se numește Pisga; întreg cuprinsul lui, Este spre vârful muntelui. Șapte altare a zidit Balac, acolo, și-a jertfit Câte-un berbece și-un vițel.

15. Apoi, Balaam a zis astfel: „Rămâi dar, lângă jertfa ta, Căci eu mă voi îndepărta Și-atunci poate că Domnul vine, Ca să vorbească iar, cu mine.”

16. Domnul, ‘nainte, i-a ieșit Și-n felu-acesta, i-a vorbit – După ce-i puse o măsură Din ale Lui cuvinte-n gură: „Mergi la Balac și-n fața lui, Vorbele Mele, să le spui.”

17. Balaam se-ntoarse înapoi Și la Balac, a mers apoi. El sta lângă arderea lui, Cu toți capii Moabului. Balac, îndată, l-a-ntrebat: „Ce ți-a spus Domnul? Ce-ai aflat?”

18. Balaam, atuncea, a rostit Cuvintele ce le-a primit, Din partea Domnului, și-a spus: „Iată ce veste ți-am adus, Despre această gloată multă: Balac, te scoală și ascultă, Ce-ți spun, despre acest popor! Ascultă fiu al lui Țipor!

19. Domnul nu-i om! Deci ia aminte Precum că Dumnezeu nu minte! Domnul nu-i fiu al omului, Să-i pară rău de vorba Lui. Nu face ceea ce a zis? Nu va-mplini tot ce-a promis?

20. Mi-a poruncit cum să lucrez: Mi-a spus să binecuvintez, Căci El a binecuvântat. Altfel să fac, nu sunt lăsat. Nu am ce face. Înțelege!

21. Căci El, nici o fărădelege, Nu vede-n Iacov și, la fel, Nici răutăți, în Israel. Domnul e Dumnezeul lui: E-n mijlocul poporului, E Împărat în Israel, E veselie, pentru el.

22. Din al Egiptului ținut, L-a scos și, liber, l-a făcut. Iar pentru el, tăria Lui, Este ca a bivolului.

23. Descântecul pe cari mi-l ceri, În Iacov, nu are puteri. Vrăjitoria – tot la fel – Nu are forță-n Israel. Iată în ce fel se vorbește, Atuncea când se pomenește De Iacov și de Israel: Domnul făcut-a, pentru el, Mari fapte-n văzul tuturor.

24. Ca o leoaică, ăst popor, Se scoală fără nici o frică. Precum un leu, el se ridică. Nici nu se culcă – ia aminte – Pân’ nu-și mănâncă, mai ‘nainte, Prada și nu bea, bunăoară, Sângele celor ce-i omoară.”

25. Balac a zis, către Balaam: „O rugăminte doar, mai am: De nu-l blestemi, e treaba ta. Dar nu-l mai binecuvânta!”

26. Balaam a zis: „Nu ți-am spus eu, Că fac ce-mi spune Dumnezeu?”

27. Balac, din nou, îi zise: „Știi, Te rog, într-un alt loc să vii Și poate-atuncea, Dumnezeu Te va lăsa – mă gândesc eu – Ca să blestemi acest popor.”

28. Pe vârful muntelui Peor – Care, așa precum se știe, Este cu fața spre pustie – Balac și cu Balaam s-au dus.

29. Când au ajuns, Balaam a spus: „Șape altare să zidești Și jertfe, vreau să pregătești. Gătește-mi dar, șapte viței Și-apoi șapte berbeci să iei!”

30. Balac, întocmai, a făcut – Așa precum i s-a cerut: Șapte altare a zidit Și jertfele le-a pregătit: Câte-un berbece așadar, Și un vițel, la un altar.