Logo
🔍

Numeri 25 BTF2015

«

1. Și Israel a locuit în Sitim și poporul a început să curvească cu fiicele lui Moab.

2. Și ei au chemat poporul la sacrificiile dumnezeilor lor; și poporul a mâncat și s-a prosternat dumnezeilor lor.

3. Și Israel s-a alipit de Baal-Peor și mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva lui Israel.

4. Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Ia pe toți capii poporului și spânzură-i înaintea DOMNULUI în fața soarelui, ca mânia înverșunată a DOMNULUI să se abată de la Israel.

5. Și Moise a spus judecătorilor lui Israel: Fiecare să ucidă pe oamenii săi care s-au alipit de Baal-Peor.

6. Și, iată, unul dintre copiii lui Israel a venit și a adus, la frații săi, o femeie madianită, înaintea ochilor lui Moise și înaintea ochilor întregii adunări a copiilor lui Israel, care plângeau înaintea ușii tabernacolului întâlnirii.

7. Și când Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a văzut, s-a ridicat din mijlocul adunării și a luat o lance în mâna sa;

8. Și a mers după bărbatul lui Israel în cort și i-a străpuns pe amândoi, pe bărbatul din Israel și pe femeie prin pântecele ei. Astfel plaga a fost oprită de la copiii lui Israel.

9. Și cei ce au murit în plagă au fost douăzeci și patru de mii.

10. Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:

11. Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut furia mea de la copiii lui Israel, în timp ce era zelos pentru mine, printre ei, astfel că nu am mistuit pe copiii lui Israel în gelozia mea.

12. Pentru aceasta spune: Iată, îi dau legământul meu de pace,

13. Și să îl aibă el și sămânța lui după el, chiar legământul unei preoții veșnice, pentru că a fost zelos pentru Dumnezeul său și a făcut ispășire pentru copiii lui Israel.

14. Și numele israelitului care a fost ucis, adică cel ucis împreună cu femeia madianită, era Zimri, fiul lui Salu, un prinț al unei case părintești printre simeoniți.

15. Și numele femeii madianite care a fost ucisă era Cozbi, fiica lui Țur; el era cap peste un popor și a unei case părintești în Madian.

16. Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:

17. Vatămă-i pe madianiți și lovește-i;

18. Pentru că ei te-au vătămat cu uneltirile lor, cu care te-au înșelat în lucrarea lui Peor și în lucrarea lui Cozbi, fiica unui prinț din Madian, sora lor, care a fost ucisă în ziua plăgii, venite din cauza lui Peor.

»