Numeri 26 BVA
1. După acest dezastru, Iahve a vorbit atât cu Moise, cât și cu preotul Elazar – fiul lui Aaron – zicându-le:
2. „Faceți recensământul întregii adunări a israelienilor, înscriind pe fiecare în cadrul familiei lărgite din care face parte. Să fie înscriși toți aceia din Israel care au vârsta de cel puțin douăzeci de ani și care sunt capabili să meargă la luptă.”
3. Moise și preotul Elazar au vorbit poporului în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului. Ei au zis:
4. „Faceți recensământul tuturor celor care au vârsta de cel puțin douăzeci de ani, așa cum ne-a poruncit Iahve.” Urmează prezentarea acestor israelieni, proveniți din generația celor care au plecat de pe teritoriul Egiptului.
5. Între urmașii lui Ruben care fusese născut primul în familia lui Israel, au fost înscriși: Enoh, din care s-a dezvoltat clanul enohiților; Palu, din care provine clanul paluiților;
6. Hețron, ai cărui urmași formează clanul hețroniților; Carmi, din care a apărut clanul carmiților.
7. Acestea erau clanurile rubeniților. Au fost numărați patruzeci și trei de mii șapte sute treizeci de bărbați.
8. Fiul lui Palu a fost Eliab;
9. iar fiii lui Eliab erau: Nemuel, Datan și Abiram. Datan și Abiram au fost cei care s-au revoltat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în mijlocul mulțimii poporului adunat de Corah, atunci când au protestat împotriva lui Iahve.
10. Pământul „și-a deschis gura” și i-a înghițit împreună cu Corah, atunci când focul i-a consumat pe cei care îl urmaseră. Ei au fost două sute cincizeci de bărbați. Cazul lor a fost un exemplu pentru popor.
11. Fiii lui Corah nu au murit atunci (odată cu el).
12. Urmașii lui Simeon, (înscriși) conform clanurilor lor, erau: Nemuel, din care s-a dezvoltat clanul nemueliților; Iamin și clanul iaminiților proveniți din el; Iachin împreună cu cei care formau clanul iachiniților;
13. Zerah, din care a apărut clanul zerahiților; Saul și clanul sauliților.
14. Acestea erau clanurile simeoniților. Ei au fost douăzeci și două de mii două sute de bărbați.
15. Urmașii lui Gad, conform clanurilor lor, erau: Țefon și clanul țefoniților; Haghi, împreună cu cei care formau clanul haghiților; Șuni, din care s-a dezvoltat clanul șuniților;
16. Ozni, și clanul ozniților; Eri și clanul eriților;
17. Arodi și clanul arodiților; Areli, din care a apărut clanul areliților.
18. Acestea erau clanurile urmașilor lui Gad. Ei au fost patruzeci de mii cinci sute de bărbați.
19. Fiii lui Iuda au fost Er și Onan. Dar atât Er, cât și Onan au murit în Canaan.
20. Urmașii lui Iuda, conform clanurilor lor, erau: Șela și clanul șelaniților; Pereț și clanul perețiților; Zerah și clanul zerahiților.
21. Urmașii lui Pereț au fost: Hețron și clanul hețroniților; Hamul și clanul hamuliților.
22. Acestea erau clanurile urmașilor lui Iuda. Ei au fost șaptezeci și șase de mii cinci sute de bărbați.
23. Urmașii lui Isahar, conform clanurilor lor, erau: Tola și clanul tolaiților; Puia și clanul puiților;
24. Iașub și clanul iașubiților; Șimron și clanul șimroniților.
25. Acestea erau clanurile urmașilor lui Isahar. Ei au fost șaizeci și patru de mii trei sute de bărbați.
26. Urmașii lui Zabulon, conform clanurilor lor, erau: Sered și clanul serediților; Elon și clanul eloniților; Iahleel și clanul iahleeliților.
27. Acestea erau clanurile urmașilor lui Zabulon. Ei au fost șaizeci de mii cinci sute de bărbați.
28. Urmașii lui Iosif, conform clanurilor lor erau: Manase și Efraim.
29. Urmașii lui Manase au fost: Machir și clanul machiriților – Machir a fost tatăl lui Ghilad –; Ghilad și clanul ghiladiților.
30. Urmașii lui Ghilad au fost: Iezer și clanul iezeriților; Helec și clanul heleciților;
31. Asriel și clanul asrieliților; Șehem și clanul șehemiților;
32. Șemida și clanul șemidaiților; Hefer și clanul heferiților.
33. Țelofhad – fiul lui Hefer – nu a avut fii. El a avut doar fiice, ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța.
34. Acestea erau clanurile urmașilor lui Manase. Ei au fost cincizeci și două de mii șapte sute de bărbați.
35. Urmașii lui Efraim, conform clanurilor lor, au fost: Șutelah și clanul șutelahiților; Becher și clanul becheriților; Tahan și clanul tahaniților.
36. Urmașii lui Șutelah au fost: Eran și clanul eraniților.
37. Acestea erau clanurile urmașilor lui Efraim. Ei au fost treizeci și două de mii cinci sute de bărbați. Aceștia au fost urmașii lui Iosif, conform clanurilor lor.
38. Urmașii lui Beniamin, conform clanurilor lor, erau: Bela și clanul belaiților; Așbel și clanul așbelaiților; Ahiram și clanul ahiramiților;
39. Șufam și clanul șufamiților; Hufam și clanul hufamiților.
40. Urmașii lui Bela proveniți din Ard și Naaman au fost: Ard și clanul ardiților; Naaman și clanul naamaniților.
41. Acestea erau clanurile urmașilor lui Beniamin. Ei au fost patruzeci și cinci de mii șase sute de bărbați.
42. Urmașii lui Dan, conform clanurilor lor, erau formați din Șuham și clanul șuhamiților. Aceștia au fost urmașii lui Dan, conform clanurilor lor.
43. Toți cei din clanurile șuhamiților au fost șaizeci și patru de mii patru sute de bărbați.
44. Urmașii lui Așer, conform clanurilor lor, erau: Imna și clanul imniților; Ișvi și clanul ișviților; Beria și clanul beriților.
45. Dintre urmașii lui Beria, au apărut: Heber și clanul heberiților; Malchiel și clanul malchieliților.
46. Numele fiicei lui Așer era Serah.
47. Acestea erau clanurile urmașilor lui Așer. Ei au fost cincizeci și trei de mii patru sute de bărbați.
48. Urmașii lui Neftali, conform clanurilor lor, erau: Iahțeel și clanul iahțeeliților; Guni și clanul guniților;
49. Iețer și clanul iețeriților; Șilem și clanul șilemiților.
50. Acestea erau clanurile urmașilor lui Neftali. Ei au fost patruzeci și cinci de mii patru sute de bărbați.
51. Numărul bărbaților lui Israel era (atunci, cu ocazia recensământului,) de șase sute una mii șapte sute treizeci.
52. Iahve i-a zis lui Moise:
53. „Acestora să le fie împărțită țara ca moștenire. Când veți face acest lucru, să luați în considerare numărul celor înscriși cu ocazia recensământului.
54. Astfel, celor care sunt mai mulți, să le dai ca moștenire un teritoriu mai mare; iar celor care sunt mai puțini, să le dai unul mai mic. Fiecărui clan să i se dea moștenirea raportată la numărul membrilor lui.
55. Să ai grijă ca țara să fie împărțită prin tragere la sorți. Fiecare dintre ei să moștenească un teritoriu repartizat nominal, conform clanului de care aparține.
56. Apoi fiecare moștenire să fie împărțită între cei care sunt mulți și cei care sunt puțini, respectându-se rezultatul tragerii la sorți.”
57. Urmează lista leviților care au fost numărați conform clanurilor lor: Gherșon și clanul gherșoniților; Chehat și clanul chehatiților; Merari și clanul merariților.
58. Alte clanuri ale lui Levi, au fost: clanul libniților, clanul hebroniților, clanul mahliților, clanul mușiților și clanul corahiților. Chehat a fost tatăl lui Amram.
59. Soția lui Amram se numea Iochebed – o urmașă a lui Levi care se născuse în Egipt. Ea i-a născut lui Amram pe Aaron, pe Moise și pe sora lor numită Miriam.
60. Lui Aaron i s-au născut: Nadab și Abihu, Elazar și Itamar.
61. Dar Nadab și Abihu au murit când au venit să ofere foc „străin” înaintea lui Iahve.
62. Toți bărbații leviți numărați și care aveau vârsta de cel puțin o lună, erau douăzeci și trei de mii. Ei nu au fost incluși în recensământul israelienilor, pentru că lor nu li s-a dat vreun teritoriu ca moștenire printre israelieni.
63. Aceasta a fost prezentarea (numelor) celor care fuseseră numărați de Moise și de preotul Elazar. Ei au făcut acest recensământ al israelienilor în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului.
64. Niciunul dintre aceștia nu fuseseră incluși pe listele recensământului israelienilor făcut de Moise și de preotul Aaron în deșertul Sinai.
65. Pentru că Iahve le spusese acelor israelieni că vor muri în deșert, niciunul dintre ei nu mai rămăsese viu în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și de Iosua, fiul lui Nun.