Logo
🔍

Numeri 29 BIV2014

« Jertfe în ziua trâmbiței

1. „În prima zi, voiesc apoi – A luni-a șaptea – pentru voi, Să fie-o sărbătoare mare. Veți ține-o sfântă adunare Și nimenea nu va putea, Lucrări de slugă-a face-n ea.

2. O ardere de tot apoi, Lui Dumnezeu, să Îi dați voi. Această jertfă, pregătită A fi de flăcări mistuită – Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut – O să cuprindă-n acest fel, Atuncea, numai un vițel Și un berbec, precum și miei: Șapte la număr, vor fi ei, Fără cusur. Precum se știe, De-un an ei trebuie să fie.

3. Să dați și darul de mâncare, Luat din a făinii floare, Cu untdelemn amestecat Și-n urmă, bine frământat. Două zecimi o să luați, Pentr-un berbece, când îl dați. Dați trei zecimi de un vițel

4. Și numai una, la un miel.

5. Să dați un țap, având menire De jertfă pentru ispășire Ca să se facă, mai apoi, O ispășire, pentru voi.

Jertfe pentru ziua împăcării

6. Aceste jertfe vor fi date, Pe lângă cele necurmate Și darul lor pentru mâncare, Și-afară de acelea care Se-aduc, în fiecare lună. Întotdeauna, să se pună, Lângă acestea, și-o măsură Din jertfa pentru băutură. Toate, voiesc să fie date, După poruncile-așezate, Așa precum le-am rânduit, Așa precum am poruncit. Ele sunt jertfe pregătite A fi de flăcări mistuite, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.”

7. „A zecea zi când o să vie – În luna-a șaptea – să se știe Că e o sărbătoare mare. Veți ține-o sfântă adunare, În cari va trebui să știți Ca sufletul să vi-l smeriți. În astă zi de sărbătoare, Să nu faceți nici o lucrare.

8. O ardere de tot apoi, Lui Dumnezeu, Îi veți da voi, Prin care, un miros plăcut, În fața Lui, va fi făcut. Această jertfă, pregătită A fi de flăcări mistuită, O să cuprindă un vițel Și un berbece, după el. Apoi, în urmă – după ei – Veți mai aduce șapte miei, Fără cusur, care, se știe Că trebuiesc de-un an, să fie.

9. S-adăugați, la fiecare, Și darul lor pentru mâncare, Cari din făină-i frământat, Cu untdelemn amestecat. Două zecimi o să luați, Pentr-un berbece, când îl dați; Dați trei zecimi de un vițel

10. Și numai una, la un miel.

Jertfele pentru sărbătoarea Colibelor

11. Să dați un țap, având menire, De jertfă pentru ispășire. Aceste jertfe vor fi date, Pe lângă cele necurmate Și darul lor pentru mâncare, Luat din a făinii floare, Cu jertfa lor de băutură, Cum e cerută ca măsură, Și-s date-n mod obișnuit, Așa precum e rânduit.”

12. „A cincisprezecea zi apoi – A luni-a șaptea – pentru voi, Va-ncepe-o sărbătoare mare. Veți ține-o sfântă adunare, Și nimenea nu va putea Lucru de slugă-a face-n ea; Iar sărbătoarea, să se știe Că șapte zile o să ție, Pentru cinstirea Domnului.

13. S-aduceți, înaintea Lui, O ardere de tot apoi. Iată dar cum veți face voi. Această jertfă, pregătită A fi de flăcări mistuită – Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut – Cuprinde-va treișpe viței Și doi berbeci și șapte miei Fără cusur, de cari, se știe Că trebuiesc, de-un an, să fie.

14. S-adăugați, la fiecare, Și darul lor pentru mâncare, Cari din făină-i frământat, Cu untdelemn amestecat. Două zecimi o să luați Pentr-un berbece, când îl dați; Dați trei zecimi de un vițel

15. Și numai una, la un miel.

16. Să dați un țap, având menire De jertfă pentru ispășire. Aceste jertfe vor fi date, Pe lângă cele necurmate Și darul lor pentru mâncare Luat din a făinii floare, Cu jertfele de băutură, Precum se cere, ca măsură.

17. În cea de-a doua zi apoi, S-aduceți, altă jertfă, voi. Această jertfă, pregătită A fi de flăcări mistuită, Cuprinde-va doișpe viței Și doi berbeci și paișpe miei Fără cusur – precum se știe – Cari trebuiesc, de-un an, să fie.

18. S-adăugați la fiecare, Și darul lor pentru mâncare, Cu jertfele de băutură, Alcătuite cu măsură – Deci după felul jertfelor, Dar și după numărul lor – Așa precum am rânduit, Prin ceea ce v-am poruncit.

19. Să dați un țap, având menire De jertfă pentru ispășire. Aceste jertfe vor fi date, Pe lângă cele necurmate Și darul lor pentru mâncare Luat din a făinii floare, Cu jertfele de băutură Care se cer după măsură.

20. În cea de-a treia zi apoi, S-aduceți, altă jertfă, voi. Această jertfă, pregătită A fi de flăcări mistuită, Cuprinde-va unșpe viței Și doi berbeci și paișpe miei Fără cusur – precum se știe – Cari trebuiesc, de-un an, să fie.

21. S-adăugați la fiecare, Și darul lor pentru mâncare, Cu jertfele de băutură Alcătuite cu măsură – Deci după felul jertfelor, Dar și după numărul lor – Așa precum am rânduit, Prin ceea ce v-am poruncit.

22. Să dați un țap, având menire De jertfă pentru ispășire. Aceste jertfe vor fi date, Pe lângă cele necurmate Și darul lor pentru mâncare, Luat din a făinii floare, Cu jertfele de băutură Care se cer, după măsură.

23. În cea de-a patra zi apoi, S-aduceți, altă jertfă, voi, Formată din zece viței, Din doi berbeci și paișpe miei Fără cusur, cari – cum se știe – De-un an, vor trebui să fie.

24. S-adăugați la fiecare, Și darul lor pentru mâncare, Cu jertfele de băutură Care se cer după măsură – Deci după felul jertfelor, Dar și după numărul lor – Așa precum le-am rânduit, Prin ceea ce v-am poruncit.

25. Să dați un țap, având menire De jertfă pentru ispășire. Aceste jertfe vor fi date, Pe lângă cele necurmate Și darul lor pentru mâncare, Luat din a făinii floare, Cu jertfele de băutură, Care se cer, după măsură.

26. În cea de-a cincea zi apoi, S-aduceți, altă jertfă, voi, Formată din nouă viței, Din doi berbeci și paișpe miei Fără cusur, cari – cum se știe – Vor trebui, de-un an, să fie.

27. S-adăugați la fiecare, Și darul lor pentru mâncare Și jertfele de băutură, Alcătuite cu măsură – Deci după felul jertfelor, Dar și după numărul lor – Așa cum fost-au rânduite, După poruncile primite.

28. Să dați un țap, având menire De jertfă pentru ispășire. Aceste jertfe vor fi date, Pe lângă cele necurmate Și darul lor pentru mâncare, Luat din a făinii floare, Cu jertfele de băutură, Precum se cere, ca măsură.

29. În cea de-a șasea zi apoi, S-aduceți, altă jertfă, voi, Formată din doar opt viței, Din doi berbeci și paișpe miei Fără cusur, care – se știe – De-un an, vor trebui să fie.

30. S-adăugați la fiecare, Și darul lor pentru mâncare, Cu jertfele de băutură Alcătuite cu măsură – Deci după felul jertfelor, Dar și după numărul lor – Așa precum le-am rânduit, Prin ceea ce v-am poruncit.

31. Să dați un țap, având menire De jertfă pentru ispășire. Aceste jertfe vor fi date, Pe lângă cele necurmate Și darul lor pentru mâncare, Luat din a făinii floare, Cu jertfele de băutură, Care se cer, după măsură.

32. În cea de-a șaptea zi apoi, S-aduceți, altă jertfă, voi, Formată din șapte viței, Din doi berbeci și paișpe miei Fără cusur, care – se știe – Că trebuiesc, de-un an să fie.

33. S-adăugați la fiecare, Și darul lor pentru mâncare, Cu jertfele de băutură Alcătuite cu măsură – Deci după felul jertfelor, Dar și după numărul lor – Așa precum le-am rânduit, Prin ceea ce v-am poruncit.

34. Să dați un țap, având menire De jertfă pentru ispășire. Aceste jertfe vor fi date, Pe lângă cele necurmate Și darul lor pentru mâncare, Luat din a făinii floare, Cu jertfele de băutură, Cum sunt cerute, ca măsură.

35. A opta zi de sărbătoare, Veți ține iar, o adunare. Nici o lucrare, nimenea – De slugă – nu va face-n ea.

36. O ardere de tot, apoi, Va trebui s-aduceți voi, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut. Această jertfă, pregătită A fi de flăcări mistuită, O să cuprindă-n acest fel, Atuncea, numai un vițel Și un berbec, precum și miei – Șapte, la număr, fi-vor ei, Fără cusur, precum se știe, Care, de-un an, voiesc să fie.

37. Să dați și darul de mâncare, Luat din a făinii floare Și jertfa pentru băutură, Alcătuită cu măsură – Deci după felul jertfelor, Dar și după numărul lor – Așa precum le-am rânduit, Prin ceea ce v-am poruncit.

38. Să dați, un țap, având menire De jertfă pentru ispășire. Aceste jertfe vor fi date, Pe lângă cele necurmate Și darul lor pentru mâncare, Luat din a făinii floare, Cu jertfele de băutură, Cum sunt cerute, ca măsură.

39. Acestea-s jertfele pe care, În zilele de sărbătoare, Le veți aduce, Domnului, Mereu, pentru cinstirea Lui, Pe lângă arderi pregătite A fi de flăcări mistuite; Pe lângă daruri de mâncare Ce sunt din a făinii floare; Pe lângă-a jertfelor măsură Cari date sunt, de băutură; Pe lângă jertfa cu menire De a aduce mulțumire, Atunci când, prin a ta voință Ai împlinit vreo juruință; Pe lângă darul așezat A fi, de bună voie, dat.”

40. Moise, întocmai, a făcut – Așa cum Domnul i-a cerut – Și a transmis, tot ce-a spus El, Copiilor lui Israel.

»