Numeri 31 BIV2014

1. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:

2. „Pe al lui Israel popor, Contra Madianiților, Să îl răzbuni. Apoi, să știi Că tu, urmează, ca să fii, La neamul tău, adăugat.”

3. Moise, atunci, a cuvântat, Către popor: „Să înarmați, Din al vost’ rând, niște bărbați, Ca să ne facem o oștire, Să ducem la îndeplinire – Prin ei – porunca Domnului, În contra Madianului. Să mergem împotriva lor, Să-l răzbunăm pe-al nost’ popor.

4. Trimiteți deci, câte o mie De oameni – dintr-o seminție – Ca să se-adune-n acest fel, Douășpe’ mii, din Israel.”

5. Atuncea fost-au înarmați Douăsprezece mii bărbați, Din Israel și pregătiți A fi, la oaste, folosiți.

6. Din fiecare seminție, Au fost aleși câte o mie. Moise, pe Fineas, l-a adus Și-n fruntea oștilor l-a pus. Fineas e cel care ducea Unelte sfinte și avea Și trâmbițe răsunătoare – Pe Eleazar, tată, îl are.

7. După porunca Domnului, În contra Madianului, Ei au pornit – cum Domnu-a zis – Și toți bărbații i-au ucis.

8. Printre cei morți, se numărau Și cei care împărățeau Peste-al lui Madian popor. Iată acum, numele lor: Evi, Rechem și apoi Țur, Iar la sfârșit Reba și Hur – Ei sunt cei cinci care ședeau, În Madian, și-mpărățeau. Balaam – feciorul lui Beor – Căzut-a-n rândul morților.

9. Femei și prunci au fost, astfel, Prinși, de poporul Israel Și-n urmă, fost-au jefuite Toate cirezile de vite Și turmele și-avutul care Ținutul Madian îl are.

10. Cetățile Madianite Au fost, de flăcări, mistuite.

11. Apoi, împinseră încoace Jafuri, oameni și dobitoace.

12. Pe toate-acestea le-au adus, La Moise-n față, de le-au pus, La Eleazar și la cei cari, În Israel, erau mai mari. În a Moabului câmpie S-au potrivit ei, ca să fie, Cu al lui Israel popor. Se întindeau, în fața lor, Cetatea Ierihonului Și apele Iordanului.

13. Moise, cu preotul cel mare – Cu Eleazar – și cu cei care Erau mai mari, peste popor, Ieșiră-atunci, în fața lor, Într-un loc mai îndepărtat De tabără. S-a mâniat

14. Moise, pe șefii puși să fie Drept căpetenii peste-o mie Și peste-o sută, cari ‘napoi Se întorceau, de la război.

15. Către ei, Moise a strigat: „Cum?! Voi, în viață, ați lăsat Femeile acestea, oare?!

16. Dar ele sunt acelea care – Așa precum Balaam a spus – Pe-ai lui Israel fii i-au dus În rătăcire și-au sfârșit Apoi, de au păcătuit Față de Dumnezeul lor. Ele – în fapta lui Peor – Târâtu-l-au pe Israel, De-a izbucnit, în acest fel, Urgia Domnului, cea mare, Peste întreaga adunare!

17. Ucideți pruncii care sânt Băieți! Ștergeți, de pe pământ, Femeile cari s-au culcat, În viața lor, cu un bărbat!

18. Pruncii, de parte femeiască, Să îi lăsați ca să trăiască. De-asemenea lăsați apoi, A fi în viață – pentru voi – Fetele cari nu s-au culcat, Nicicând, pe lume, cu-n bărbat.”

19. „Iar voi, aici, să vă opriți! În acest loc să poposiți, O săptămână. Nimenea, În tabără, nu va avea Voie să intre! Deci să știți Că trebuie, curați, să fiți. Cei ce-au ucis ori au atins – Fără să vrea sau înadins – Un mort, aici au să rămână – Acuma – timp de-o săptămână! A treia zi, vă dau de știre Că se va face curățire. A șaptea zi, la fel. Apoi, Pe cei ce i-ați luat cu voi, Va trebui să-i curățiți, Spre-a fi în tabără primiți.

20. Veți curăța-n zilele-acele, Haine și lucruri ce-s din piele, Din păr de capră, ori din lemn. Să faceți dar, precum vă-ndemn!”

21. Apoi, preotul Eleazar, A zis oștirii: „Iată dar, Ceea ce Domnu-a poruncit, Prin legea care ne-a venit,

22. Prin Moise: aur și aramă, Argint, fier și de bună seamă, Și plumb apoi, și cositor,

23. Cari rabdă focul de cuptor, Prin foc să-l treceți, negreșit, Spre a fi astfel, curățit. Deci toate lucrurile care, Să rabde focul, sunt în stare, Prin foc o să le curățiți. La celelalte, folosiți Doar apa pentru curățire, Așa precum v-am dat de știre.

24. A șaptea zi, să vă spălați Straiul și o să fiți curați. Numai în felu-acesta, voi Veți merge-n tabără apoi!”

25. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:

26. „Tu, Eleazar și toți cei cari, Peste Israel, sunt mai mari, Veți socoti prada luată – Fie că ea este formată Din oameni sau din dobitoace.

27. Apoi, o să veniți încoace Și între oaste și popor, Faci împărțirea prăzilor.

28. Din partea oștii, să oprești, O parte și s-o dăruești, Lui Dumnezeu. Îți sunt cerute Să iei doar una, la cinci sute, Din oameni, precum și din boi, Dintre măgari și dintre oi.

29. Din jumătatea oștilor – Din cea cari le revine lor – Va trebui să iei un dar, Pe care-l dai, lui Eleazar, Căci pentru Domnul, e luat Și-i socotit dar ridicat.

30. Apoi, din jumătatea care Revine pentru adunare, Ai să iei una, la cincizeci, Adică tu vei lua deci, Câte-o bucată dintre boi, Din oameni, din măgari sau oi, Sau din oricare dobitoc Care se află-n acel loc. Partea ce-o iei de la popor, Tu să o dai Leviților Aflați în slujba Domnului, Având în pază, cortul Lui.”

31. Moise și Eleazar, îndată, Au împlinit porunca dată, De către Dumnezeu. Apoi,

32. Întreaga pradă de război – Din jaful ce s-a săvârșit De către oaste – s-a vădit De șase sute șaptezeci Și cinci de mii, cuprinzând deci, În acest număr, numai oi;

33. Fusese numărul de boi, De șaptezeci și două mii;

34. Măgari, șaizeci și una mii;

35. Femeile ce-au fost cruțate, Pentru că n-au fost măritate Și n-aveau știre de bărbat, La treizeci mii, s-au numărat, Și încă două mii apoi.

36. Cât despre numărul de oi – Cari este numai jumătate, Deci cele ce-au fost oștii date – Ajuns-a la trei sute mii Și treizeci și șapte de mii Și încă cinci sute de oi.

37. Din ele, s-au luat apoi, La șase sute șaptezeci Și cinci de mii. Acestea deci, Date-au fost Domnului apoi;

38. Treizeci și șase mii de boi Au fost, în urmă, numărați, Iar șaptezeci și doi, luați Au fost, ca dare, Domnului, Adusă prin preoții Lui.

39. Și mulți măgari s-au adunat: Pe capete, s-au ridicat Treizeci de mii, la numărare Și încă cinci sute, din care, Sunt șaptezeci și unu, dați, Lui Dumnezeu. Sunt numărați

40. Șaptesprezece mii de inși, Dintre cei care au fost prinși, Iar pentru Domnul, mai apoi, Luați au fost treizeci și doi.

41. Moise i-a da, lui Eleazar, Darea cerută, ca pe-un dar Care-i revine Domnului, Prin ridicare-n fața Lui.

42. Moise, apoi, a despărțit Partea care s-a cuvenit, Pentru-al lui Israel popor, De către cea a oștilor.

43. Ea reprezintă jumătate, Din prăzile ce-s oștii date. Luară-ai lui Israel fii, Trei sute și treizeci de mii, Plus șapte mii cinci sute oi;

44. Treizeci și șase mii de boi;

45. Măgari, primiră treizeci mii

46. Cinci sute; și șapteșpe mii De suflete, le-au mai fost date.

47. Moise, din astă jumătate, Opri partea cerută. Deci, Luat-a unul la cincizeci, Din orișicare dobitoc Și-apoi din oameni. La un loc, I-a strâns pe toți; numărul lor, L-a dat apoi, Leviților – După porunca Domnului – Căci ei fac paza cortului.

48. Mai marii de peste oștire, Cu cei care au stăpânire Peste o mie și la fel, Peste o sută-n Israel, De Moise s-au apropiat

49. Și în ăst fel au cuvântat: „Iată că noi am socotit, Ostașii cari ne-au însoțit. Nu a pierit, în ăst război – În lupte – nimeni dintre noi.

50. Deci vom aduce fiecare, Un dar, lui Dumnezeu, pe care, Din aur, l-am alcătuit – Din sculele ce le-am găsit: Din lănțișoare, din inele, Salbe, brățări, cercei. Prin ele, Am vrea – după a noastră fire – Ca să se facă-o ispășire A sufletului, pentru noi, În fața Domnului apoi.”

51. Moise, precum și Eleazar, Primiră-atuncea acel dar, Din partea lor, precum au spus.

52. Tot aurul ce-a fost adus, De căpeteniile-aflate Peste Israel așezate – Peste o mie dintre fii, Sau peste-o sută de copii – În sicli, fost-a prețuit. În felu-acesta, s-a vădit Că aurul acela are Șaptesprezece mii, la care Și șapte sute s-au mai pus. Tot aurul ce s-a adus, A fost luat ca darul care E dăruit, prin ridicare.

53. Oștirea, însă, a păstrat Tot ce, în luptă, a prădat.

54. Moise, precum și Eleazar, Primiră-atuncea acel dar, Din partea căpitanilor Și-apoi au dus aurul lor, În cortul întâlnirii, unde Doar ei, numai, puteau pătrunde, Și l-au lăsat, în acest fel, Ca amintire-n Israel, Pus înaintea Domnului, Pentru întreg poporul Lui.