Logo
🔍

Numeri 32 BIV2014

« Galaadul dat lui Gad și Ruben

1. Fiii lui Ruben, vite-aveau. Fiii lui Gad, și ei creșteau Vite atunci. Lor le-a plăcut Ținutul care l-au văzut. În el, acesta cuprindea Țara lui Iaezer, și-avea Și țara Galaadului. Când au văzut întinsul lui,

2. Fiii lui Ruben s-au gândit – Cu ai lui Gad, s-au sfătuit – Și-apoi, la Moise, ei s-au dus, La Eleazar, și-astfel au spus, Față de toți aceia cari, Peste Israel, sunt mai mari:

3. „Noi am văzut că Atarot, Dibonul și Iazerul tot, Nimra, Eleale și Hesbon, Sebam și Nebo și Beon,

4. Alcătuiesc țara lovită De Dumnezeu și nimicită, Față de-ntreaga adunare. Noi am văzut ce bunuri are, Și credem că sunt potrivite Pășunile ei, pentru vite.”

5. Apoi au mai adăugat: „De trecere am căpătat, Vrem ca să-ți cerem învoire, Să o luăm în stăpânire. Să nu ne treci peste Iordan, Așa cum știm că ai în plan.”

6. Moise a spus, feciorilor Lui Gad și Rubeniților: „Aici vreți să rămâneți voi, Și-ai voști’ frați pleacă la război?!

7. De ce, acuma, încercați Ca, inima, să le-o-nmuiați, Copiilor lui Israel Și să-i opriți, în acest fel, Ca să pătrundă-n țara care, Domnul, de gând, să le-o dea, are?

8. Ai voști’ părinți la fel au zis, Atuncea când eu i-am trimis, Din Cades-Barnea, să pornească Și țara să o cucerească.

9. Pân’ la Eșcol, ei s-au suit, Iar după ce au iscodit Țara – așa cum le-am cerut – Când s-au întors, știți ce-au făcut? Ei inimile-au înmuiat, La toți și-astfel, nu i-au lăsat Să intre-n țara mult dorită, Care le-a fost făgăduită, De către Domnul. Atunci, El

10. S-a mâniat, pe Israel, Și-n ziua ‘ceea, a jurat:

11. „Toți oamenii, cari s-au urcat Din al Egiptului ținut – Deci cei pe care i-am trecut, În numărare, cum am spus, De la ani douăzeci, în sus – Pieri-vor făr’ a fi intrat, În țara care, am jurat, Că lui Avram, Isac și-apoi, Lui Iacov, dărui-o voi. Ei, țara, nu o vor vedea, Căci n-au pășit, pe calea Mea,

12. Afară de Caleb – cel care, De tată, pe Iefune-l are – Și-apoi de Iosua – vă spun – Care fecior îi e, lui Nun! Ei sunt cei care au urmat, Calea ce li s-a arătat.”

13. Domnul se-aprinse de mânie. Patru decenii, prin pustie, A fost purtat, de către El Întreg neamul lui Israel, Până când cei ce au greșit – Cu întreg leatul – au pierit.

14. Ca și părinții voștri-apoi, Văd eu, că vă purtați și voi. Ca niște păcătoși, voiți, Pe Dumnezeu, să Îl stârniți, Să Îi aprindeți, în ăst fel, Mânia, peste Israel.

15. De vă întoarceți înapoi, El are să îl lase-apoi, Pe Israel – cum bine știu – Să rătăcească în pustiu, Până când vor pieri cu toți: Bunici, părinți, copii, nepoți.”

16. De Moise, s-au apropiat – Atuncea – ei și-au cuvântat: „Aste câmpii sunt potrivite, Pentru ocoalele de vite. Cetăți, mai vrem, să facem noi – Doar pentru pruncii noști’ – și-apoi,

17. În grabă, ne vom înarma, Pentru că vrem a te urma, Căci noi vom merge-n acest fel – Pân’ la sfârșit – cu Israel, Până când își va fi găsit Locul ce-i este rânduit. Dar vrem însă, ca pân’ atunci, Să locuiască-ai noștri prunci, În așezări ce-s întărite, Deci în cetăți care, zidite, Vor fi de noi, să știm că ei, Adăpostiți sunt, de toți cei Care, acuma, se găsesc În ăst ținut, și-l locuiesc.

18. Deci Moise, află dar, că noi Nu ne-om întoarce înapoi, Până când n-o să reușească Poporul tot să stăpânească Țara, de care avem știre, Că i-o dă Domnul, moștenire.

19. Nimic, nu vrem să stăpânim Acolo, pentru că primim Acest ținut, lângă Iordan – Așa precum avem în plan – Aflat aici, spre răsărit. Peste Iordan, noi ne-am gândit, Că nu trebuie să ne dai Nimic. Deci, ce părere ai?”

20. Moise, atuncea, a vorbit: „Dacă, așa cum v-ați gândit Veți face, dacă vă-narmați Pentru ca-n urmă să luptați În fața Domnului apoi,

21. De treceți dar – Iordanul – voi, Luptând în fața Domnului, Spre-a izgoni dușmanii Lui,

22. Și dacă veți veni apoi, În locu-acesta, înapoi – Doar după ce acel pământ Supus va fi Domnului Sfânt – Atuncea nu o să se țină, În seama voastră, nici o vină, Și-acest ținut ce îl doriți, O să puteți să-l stăpâniți, Mereu, în fața Domnului, Păziți fiind, de brațul Lui.

23. Dar dacă n-o să împliniți Ceea ce-ați spus, atunci să știți Că, vinovați, vă faceți voi, Față de Dumnezeu și-apoi, Păcatul ce l-ați săvârșit Vă va ajunge, negreșit.

24. Zidiți cetăți – precum doriți – Ca, pruncii, să v-adăpostiți. Faceți ocoale, pregătite Numai pentru-ale voastre vite, Exact așa cum v-ați dorit. Faceți dar tot, cum ați vorbit!”

25. Fiii lui Gad și toți ai lor, Cu neamul Rubeniților, Au zis lui Moise: „Negreșit, Vom face, precum am vorbit. Vom face totul, cum dorești, Așa precum ne poruncești.

26. Mergem cu voi, însă atunci, Nevestele, ai noștri prunci Și cu cirezile de vite, Vor rămânea, adăpostite, În țara Galaadului.

27. Doar noi, în fața Domnului, O să ne înarmăm apoi, Și vom purcede la război, Precum al nostru domn voiește, Atuncea când ne poruncește.”

28. Moise, pe loc, a dat atunci – Referitor la ei – porunci Lui Eleazar – preotul mare – Și-apoi lui Iosua – cel care Fusese al lui Nun fecior – Precum și căpitanilor Din casele lui Israel, Și le-a vorbit, în acest fel:

29. „Dacă, cu voi, ai lui Gad fii Și-ai Rubeniților copii Trec apele Iordanului, Luptând în fața Domnului – Pentru a țării cucerire, Pân’ o luați în stăpânire – Să îi lăsați ca înapoi, Să se întoarcă ei apoi, Spre-a stăpâni – cum au cerut – Al Galaadului ținut.

30. Dar dacă n-au să vă-nsoțească În luptă să vă sprijinească, Va trebui să îi luați Și între voi să-i așezați, În mijlocul poporului, În țara Canaanului.”

31. Fiii lui Gad – cu toți ai lor – Și fiii Rubeniților Au spus: „Vom face, negreșit, Ceea ce Domnu-a poruncit.

Luarea în stăpânire a Galaadului

32. Vom trece, înaintea Lui, În țara Canaanului. Dar moștenirea noastră-o vrem Aici, dincoace, s-o avem.”

33. Atuncea, ai lui Gad copii, Precum și ai lui Ruben fii, Cu jumătate dintre case Din seminția lui Manase – Fiul lui Iosif – au primit Ținutul pe cari l-au dorit. Moise le-a dat – precum se știe – A lui Sihon împărăție – Sihon fusese așezat, Peste-Amoriți, ca împărat. De-asemenea, le-a dăruit Ținutul ce-a fost stăpânit De către Og, cari, împărat, Era-n Basan, înscăunat. Cetățile de prin ținut, În ale lor mâini, au trecut, Cu tot ce-n ele s-au aflat, Cu câmpul ce le-a-nconjurat.

34. Fiii lui Gad au construit Dibonul. Tot ei au zidit Și Atarotul și-Aroerul,

35. Atrot-Șofan și Iaezerul; Apoi, Iogbeha, au zidit

36. Și cu Bet-Nimra și-au sfârșit Cu Bet-Haran. Ele erau Cetăți care-ntăriri aveau. Pe lângă-acestea, negreșit, Și staule, au construit.

37. Fiii lui Ruben au luat Și ei pământ și-au ridicat Chiriataimul și Hesbon,

38. Eleale, Nebo, Bal-Meon Și Sibma-n urmă. Ei, apoi, Le-au dăruit și nume noi, Cetăților ce le-au zidit.

39. Copiii care au ieșit De la Machir, din a lui case – Deci din familia lui Manase – Spre Galaad s-au îndreptat Și împotrivă-i, au luptat. Pe Amoriți, i-au biruit Și din ținut i-au izgonit.

40. Moise, pentru Machir – cel care, De tată, pe Manase-l are – A dat al Galaadului Ținut, în stăpânirea lui.

41. Apoi Iair – acela care, De tată, pe Manase-l are – A mers și el, de s-a luptat Și multe târguri a luat, Pe care-n urmă, le-a numit, Cu al său nume – negreșit – Căci cunoscut e al lor șir, Drept târgurile lui Iair.

42. Nobah, și el, lupte-a purtat Și-apoi Chenatul l-a luat, Cu tot ce a ținut de el. A dobândit cetăți astfel, Și le-a pus alte nume, noi, După al său nume apoi.

»