Numeri 33 BIV2014

1. Iată popasurile care A lui Israel adunare, Din al Egiptului ținut – De când ieșise – le-a făcut. Moise și-Aron – fratele lui – Erau capii poporului.

2. Cărările ce le-au bătut, Moise-ntr-o carte le-a trecut. El a scris drumul, pas cu pas, De la popas, la alt popas, Așa cum Domnu-a poruncit. Iată dar, unde-a poposit Poporul, în călătorie:

3. Din Ramses, după cum se știe – Când luna-ntâi din an sosise Și-a cinsprezecea zi venise – Poporu-afară a ieșit. El era gata pregătit – În țara Egiptenilor – De luptă-n fața tuturor.

4. Egiptu-n doliu se găsea, În acel timp, căci își jelea Primii născuți care-au pierit, Pentru că Domnul i-a lovit; Și toți zeii Egiptului Simțit-au mâna Domnului.

5. Astfel, Israel a plecat Din Ramses și s-a așezat – Cu tabăra – lângă Sucot.

6. Apoi și-a strâns avutul tot Și spre Etam, s-au îndreptat. Etamul este așezat Foarte aproape de pustie, În buza ei – precum se știe.

7. De la Etam plecară-apoi, Și se întoarseră-napoi, Către Pi-Hahirot – cel care, Pe Bal-Țefon în față-l are Și-n urmă, ei s-au așezat, Lângă Migdol. Iar au plecat

8. La drum, pornind spre largul zării. Trecură prin mijlocul mării Și spre pustiu, s-au îndreptat. Trei zile-n șir, ei au umblat Prin al Etamului pustiu Și s-a oprit, într-un târziu, La Mara. Iarăși au pornit

9. Și la Elim au poposit, Unde, din douășpe’ izvoare, Apa curgea-ndestulătoare. Pe malul apelor de-aici, Erau șaptezeci de finici.

10. De la Elim, când au pornit, La Marea Roșie-au venit.

11. De lângă mare au plecat Către pustiul, Sin, chemat.

12. Din Sin, spre Dofca, au pornit

13. Și la Aluș, au poposit.

14. De la Aluș, când au plecat, În Refidim s-au așezat Și tabăra și-au așternut, Căci era apă de băut.

15. Iar au pornit, într-un târziu, Spre al Sinaiului pustiu.

16. De la Sinai, au plecat iar Și la Chibrot-Hatava dar,

17. Au poposit. Iar au plecat Și-apoi, la Hațerot au stat.

18. Din Hațerot apoi, plecară Și-n Ritma-n urmă, se-așezară.

19. Din Ritma, iarăși au plecat Și în Rimon-Pereț au stat.

20. De la Rimon-Pereț, porniră Și-apoi, la Libna poposiră.

21. Spre Risa-n urmă, au plecat;

22. La Chehelata, au mai stat;

23. Din nou, s-au așternut la drum. Spre muntele Șafer, acum, S-au îndreptat. Iar au pornit

24. Și la Harada s-au oprit.

25. Când din Harada au plecat, La Machelot s-au așezat.

26. Din Machelot, iar au pornit Și la Tahat au poposit.

27. Apoi, plecară din Tahat Și în Tarah s-au așezat.

28. De la Tarah, când au pornit, Tocmai la Mitca s-au oprit.

29. Din Mitca, iarăși au plecat Și la Hașmona s-au mutat.

30. Apoi, s-a dus poporul tot, Și-a tăbărât la Moserot.

31. Din Moserot, iar au plecat Și la Bene-Iacan au stat.

32. Când, din Bene-Iacan, porniră, La Hor-Ghidgad, ei poposiră.

33. Din Hor-Ghidgad, iar au plecat Și la Iotbata ei au stat.

34. De la Iotbata, au pornit Și la Abrona s-au oprit.

35. Când tabăra o ridicară, La Ețion-Gheber plecară.

36. Ajunseră, într-un târziu Și în al Ținului pustiu – La Cades – unde au rămas, Un timp, de au făcut popas.

37. Din Cades, la muntele Hor, Merse-al lui Israel popor.

38. Aron, pe munte, s-a suit – Cum a spus Domnul – și-a murit În prima zi din luna care A cincea e la numărare. Ani, patruzeci, s-au împlinit, De când poporul a ieșit, Din al Egiptului ținut.

39. Aron, atuncea, a avut O sută douăzeci și trei De ani – când i-a lăsat pe cei, În fruntea cărora a stat. Pe munte, sus, el s-a urcat Și-apoi acolo, a murit.

40. Acela care-a auzit, Că vine spre ținutul lui, Poporul Israelului, A fost un Canaanit, aflat Peste Arad, ca împărat. Se întindea ținutul lui, Spre sudul Canaanului.

41. Din Hor, poporul a pornit Și la Țalmona s-a oprit.

42. De la Țalmona, au plecat Și la Punon s-au așezat.

43. De la Punon, iar au pornit Și la Obot au poposit.

44. De la Obot, când au plecat, La Iie-Abarim au stat.

45. Din Iie-Abarim plecară Și la Dibon-Gad se-așezară.

46. Apoi, poporul, îl găsim Stând la Almon-Diblataim.

47. Spre munții Abarim, plecară Evrei-apoi și se-așezară Chiar lângă muntele chemat Nebo. De-acolo, au plecat

48. Spre a Moabului câmpie, Aflată – după cum se știe – La apele Iordanului, În fața Ierihonului.

49. Lângă Iordan au poposit Și-ntreg ținutu-au împânzit, De la Bet-Ieșimot pornind Și la Abel-Sitim sfârșind. Stăteau de-a lungul râului, În țarina Moabului.

50. Lângă Iordan, și-a ridicat Poporul, tabăra, de-a stat. În țarina Moabului, În fața Ierihonului, Lângă Iordan, Domnu-a vorbit, Lui Moise și i-a poruncit:

51. „Copiilor lui Israel, Ai să le spui, în acest fel: „Când treceți dar, peste Iordan Și veți intra în Canaan,

52. Va trebui să-i izgoniți Pe cei ce-n țară îi găsiți. Zdrobiți toți idolii pe care, Ciopliți în piatră, țara-i are. Icoanele ce le-au turnat Oamenii țării, imediat, Voiesc să fie nimicite. Toate-nălțimile menite Pentru-a aduce jertfe, voi O să le dărâmați apoi.

53. Luați dar, țara-n stăpânire, Căci e a voastră moștenire. Ea e moșia ce-o primiți. Intrați în ea, s-o locuiți!

54. S-o împărțiți prin sorți apoi, Și fiecare dintre voi Își va avea moșia lui, După mărimea neamului. Cei cari, în mare număr, sânt, Primi-vor dar, mai mult pământ. Cei care-n număr mic se țin, Au să primească mai puțin. Să stăpânească fiecare, Pământurile-acelea care, Prin sorți, i s-au atribuit. Pământul fi-va împărțit, Prin sorți – cum trebuie să fie – După părinți și seminție.

55. Dar dacă voi nu-i izgoniți Pe cei ce-n țară îi găsiți, Aceia fi-vor, pentru voi, Ca niște spini în ochi apoi; Vor fi, în țarinile voastre, Ca niște ghimpi aflați în coaste. Dușmani vă sunt – neîmpăcați – În țara-n care v-așezați.

56. Dacă lăsați acel popor, Vă fac ce le-am făcut și lor.”