Obadia 1 BIV2014

1. Obadia – precum se știe – Făcut-a astă prorocie. „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, Despre Edom: „Am auzit O veste care a venit Din partea Domnului. Trimis, A fost un sol, cu ea, și-a zis: „Sculați-vă și, un război, Să ducem, cu Edomul, noi!”

2. Ascultă dar, ceea ce-ți zic: Printre popoare, te fac mic Și vei ajunge – negreșit – Să fii cel mai disprețuit.

3. Mândriile inimii tale Te-au dus pe-a rătăcirii cale, Pe tine, cel care domnești În înălțimi și locuiești În crăpăturile pe care Cremenea stâncilor o are. De-aceea-n tine-ai cugetat Și-n acest fel te-ai întrebat: „Cine, de-aici, de unde sânt, O să m-arunce la pământ?”

4. Dar chiar dacă tu ai fi pus Precum e vulturul de sus, Dacă la cer te-ai fi urcat Și printre stele așezat Ți-ar fi fost cuibul, ne-ndoios, De-acolo, tot te-aruncam jos” – A glăsuit Domnul. „Cumva,

5. Dacă la tine, cineva – Un hoț, în noapte, va veni Sau un tâlhar ar năvăli – Pe cât ești tu de pustiit, Oare, el ar fi reușit Să ia mai mult de cât aveai? Dacă atunci când culegeai Via și niște lucrători Ai fi avut culegători, N-ar fi lăsat, în urmă, oare, Ciorcihini de struguri, fiecare?

6. Vai, cât este de scormonit Esau! Cum i s-au dezvelit Comorile ce le-a avut!

7. Aceia care ți-au șezut Alăturea și se vădeau Uniți cu tine că erau, Pân’ la hotar te-au izgonit. Ajuns-ai a fi stăpânit De cei cari ți s-au arătat Prieteni și te-au înșelat. Cei cari din pâinea ta mâncau, Curse, mereu, îți întindeau, Pe care nu le-ai observat Și-n seamă tu nu le-ai luat!

8. Domnul a zis: „Nu îi pierd Eu, Astăzi, precum e planul Meu, Pe înțelepții cei pe care Țara Edomului îi are? Nu fac priceperea să piară Acum, de la Esau din țară?

9. Vitejii, în Teman aflați, Atunci, vor fi înspăimântați, Iar cei din muntele pe care Esau în stăpânire-l are, Uciși – cu toții – au să fie.

10. Din pricină de silnicie – Deci, pentru ce este știut Că tu, cu Iacov, ai făcut – Ajunge-vei acoperit De grea rușine și zdrobit.

11. În ziua când l-au atacat Străinii și când au intrat, În iureș, pe ale lui porți, Să-l jefuiască, iar la sorți, Pentru Ierusalim au tras, Deoparte tu nu ai rămas, Căci erai unul dintre ei, Adică din străini-acei.

12. Atunci când peste frate’ tău, Venit-a ceasu-acela rău În cari necazul l-a lovit, Nu trebuia ca mulțumit Tu să privești! De-asemenea, Atuncea tu nu trebuia, De bucurie plin să fii, Când peste-ai lui Iuda copiii, Ziua pieirii a venit! Nu trebuia să fi vorbit Cu semeție-n ziua care Se dovedea de strâmtorare!

13. În ziua strâmtorării lui, Pe porțile poporului Care al Meu e, negreșit, Să intri, n-ar fi trebuit, Iar de nenorocirea lui – În zilele prăpădului – Nu-i bine că te-ai bucurat Și că averea i-ai prădat!

14. Nu trebuia ca să pândești Pe la răspântii, să-i lovești Și să-i ucizi pe-aceia cari Se dovedeau a fi fugari! Pe cei care au izbutit Ca din necaz să fi fugit, Nu trebuia să-i prinzi și-apoi Să-i dai dușmanului, ‘napoi!

15. Aproape-i ziua Domnului, Pentru ale pământului Popoare. Precum ai știut La alții să le fi făcut, În vremea ce are să vie, La fel ți se va face ție. Faptele tale, negreșit, Asupra ta vor fi venit.

16. Precum voi, care ați șezut Pe sfântu-Mi munte, ați băut Paharu-n care s-a aflat A Mea mânie, necurmat Și neamurile-asemenea A Mea mânie au s-o bea. Vor bea și vor sorbi din el Și au să fie-apoi la fel, De parcă n-ar fi fost vreodată.”

17. „Dar mântuirea se arată Pe muntele Sionului. El este sfânt, iar casa lui Iacov își va lua apoi, Toate moșiile-napoi.

18. Un foc va fi casa pe care Iacov în stăpânire-o are, Iar a lui Iosif o să fie O flacără ce-i veșnic vie. A lui Esau casă se-arată Precum miriștea cea uscată, Pe cari focul o va aprinde. Jur împrejur o va cuprinde Și are să o mistuiască. Nimic n-o să se mai găsească Apoi, din casa cea pe care Esau în stăpânire-o are. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit!

19. Cei de la miazăzi sosesc Și pe Esau îl stăpânesc, Iar cei care sunt în câmpie, Stăpâni – atuncea – au să fie Pe țara Filistenilor. Va fi sub stăpânirea lor, Și al lui Efraim ținut. Pe mâna lor va fi-ncăput – În urmă – și Samaria, Iar Galaadul va cădea În mâna celor care vin Din ramura lui Beniamin.

20. Iată, în vremile de-apoi, Cei cari sunt prinși de război – Din rândul fiilor pe care Neamul lui Israel îi are – În mâna lor vor fi avut Al Canaaniților ținut, Pân’ la Sarepta. Mai apoi, Cei care sunt prinși de război – De la Ierusalim luați Și-acum la Sefarad aflați – Vor stăpâni cetăți pe care Partea de miazăzi le are.

21. Izbăvitorii se arată Și pe Sion suie-a lor ceată, Să judece țara pe care Esau în stăpânire-o are. Dar cât despre împărăție, A Domnului ea o să fie.”