Obadia 1 BTF2015
1. Viziunea lui Obadia. Astfel spune Domnul DUMNEZEU referitor la Edom: Noi am auzit un zvon de la DOMNUL și un ambasador este trimis printre păgâni: Sculați-vă și să ne ridicăm împotriva ei în bătălie.
2. Iată, te-am făcut mică printre păgâni, ești foarte disprețuită.
3. Mândria inimii tale te-a înșelat, tu, care locuiești în crăpăturile stâncii, a cărei locuință este sus; care spune în inima ei: Cine mă va coborî la pământ?
4. Chiar dacă te-ai înălța ca acvila și chiar dacă ți-ai așeza cuibul printre stele, de acolo te voi coborî, spune DOMNUL.
5. Dacă ar fi venit hoți la tine, dacă ar fi venit tâlhari noaptea, (cât ești de stârpit) nu ar fi furat până când s-ar fi îndestulat? Dacă ar fi venit culegători de struguri la tine, nu ar fi lăsat câțiva struguri?
6. Cât de cercetate sunt lucrurile lui Esau! Cât de căutate sunt lucrurile lui ascunse!
7. Toți oamenii din alianța ta te-au adus până la graniță; oamenii care erau în pace cu tine te-au înșelat și te-au învins; cei care mănâncă pâinea ta au pus o vătămare sub tine; nu este înțelegere în el.
8. În ziua aceea, spune DOMNUL, nu voi nimici pe înțelepții din Edom și înțelegerea de pe muntele lui Esau?
9. Și oamenii tăi puternici, Temane, se vor descuraja, pentru că fiecare din muntele lui Esau va fi stârpit prin măcelărire.
10. Pentru violența ta împotriva fratelui tău Iacob, rușinea te va acoperi și vei fi stârpit pentru totdeauna.
11. În ziua în care stăteai în picioare pe cealaltă parte, în ziua în care străinii îi duceau în captivitate forțele și locuitorii temporari intrau pe porțile lui și aruncau sorți asupra Ierusalimului, chiar tu erai ca unul dintre ei.
12. Dar tu nu trebuia să fi privit ziua fratelui tău în ziua în care a devenit un străin, nici nu trebuia să te bucuri asupra copiilor lui Iuda în ziua nimicirii lor, nici nu trebuia să vorbești cu mândrie în ziua strâmtorării.
13. Tu nu trebuia să fi intrat pe poarta poporului meu în ziua nenorocirii lor; da, nu trebuia să fi privit necazul lor în ziua nenorocirii lor, nici să fi pus mâna pe averea lor în ziua nenorocirii lor,
14. Nici nu trebuia să fi stat în picioare la răspântie, ca să stârpești pe aceia dintre ai lui care au scăpat, nici nu trebuia să fi predat pe aceia dintre ai lui care au rămas în ziua strâmtorării.
15. Fiindcă ziua DOMNULUI este aproape asupra tuturor păgânilor, cum ai făcut așa ți se va face; răsplata ta se va întoarce asupra capului tău.
16. Așa cum ați băut pe muntele meu sfânt, așa vor bea toți păgânii în continuu, da, vor bea și vor înghiți și vor fi ca și cum nu ar fi fost.
17. Dar pe muntele Sion va fi eliberare și va fi sfințenie; și casa lui Iacob va stăpâni posesiunile lor.
18. Și casa lui Iacob va fi un foc și casa lui Iosif, o flacără, și casa lui Esau, miriște, și vor arde în ei și îi vor mistui; și nu va fi niciunul care să rămână din casa lui Esau; fiindcă DOMNUL a vorbit.
19. Și cei de la sud vor stăpâni muntele lui Esau; și cei din câmpie, pe filisteni; și vor stăpâni câmpurile lui Efraim și câmpurile Samariei; și Beniamin va stăpâni Galaadul.
20. Și captivitatea acestei oștiri a copiilor lui Israel va stăpâni ce este a Canaaniților, până la Sarepta; și captivitatea Ierusalimului, care este în Sefarad, va stăpâni cetățile din sud.
21. Și vor urca salvatori pe muntele Sion să judece muntele lui Esau; și împărăția va fi a DOMNULUI.