Obadia 1 VBRC2020
1. Viziunea lui Abdía. Așa spune Domnul Dumnezeu despre Edóm: „Noi am auzit vestea de la Domnul și un mesager a fost trimis între neamuri. Ridicați-vă, să ne ridicăm împotriva lui în luptă!”.
2. „Iată, te voi face mic între neamuri, să fii foarte disprețuit!
3. Aroganța inimii tale te-a înșelat. Cel care locuiește în crăpăturile stâncii și are locuința pe înălțimi spune: «Cine ne va face să coborâm la pământ?».
4. Chiar dacă te-ai înălța ca vulturul și ți-ai pune între stele cuibul, de acolo te voi face să cobori – oracolul Domnului.
5. Dacă hoții vin la tine sau prădătorii de noapte – cum ai putea sta liniștit? – oare nu ar fura îndeajuns? Dacă ar veni culegători de vie la tine, oare ei nu ar lăsa câțiva struguri?
6. Cum a fost controlat Esáu și căutate comorile sale!
7. Până la hotar te-au trimis toți oamenii cu care te-ai aliat, te-au înșelat, te-au învins oamenii cu care ai făcut pace. Pâinea ta au pus-o drept capcană pentru tine. Nu este pricepere în el.
8. În ziua aceea – oracolul Domnului – oare nu-i voi nimici pe înțelepții din Edóm și priceperea de pe muntele lui Esáu?
9. Vitejii tăi se vor înspăimânta, Temán, pentru că fiecare de pe muntele lui Esáu va fi nimicit prin înjunghiere.
10. Din cauza violenței asupra fratelui tău, Iacób, te vei acoperi de rușine și vei fi nimicit pentru totdeauna.
11. În ziua când stăteai în față, în ziua când străinii capturau bogăția lui și necunoscuții veneau la porțile sale și aruncau sorții împotriva Ierusalímului, și tu erai ca unul dintre ei.
12. Nu trebuia să privești în ziua fratelui, în ziua calamității sale; nu trebuia să te bucuri pentru fiii lui Iúda în ziua pieirii lor, nu trebuia să fi avut gura mare în ziua strâmtorării!
13. Nu trebuia să intri pe poarta poporului meu în ziua dezastrului lor, nici nu trebuia să vezi nenorocirea lor în ziua dezastrului lor. Nu trebuia să-ți întinzi mâna la bogăția lui în ziua dezastrului lui.
14. Nu trebuia să stai la răspântii ca să-i nimicești pe cei scăpați ai săi și nu trebuia să-i trădezi pe supraviețuitorii lui în ziua strâmtorării.
Revanșa Israélului asupra Edómului15. Căci se apropie Ziua Domnului împotriva tuturor neamurilor. După cum ai făcut, așa ți se va face; răsplata ta se va întoarce asupra capului tău.
16. Căci după cum ați băut voi e muntele meu cel sfânt, la fel vor bea toate neamurile pentru totdeauna: vor bea, vor sorbi și vor fi ca și cum n-ar fi fost.
17. Pe muntele Sión va fi scăparea și va fi sfânt. Casa lui Iacób va lua în stăpânire moștenirile lor.
Noul Israél18. Casa lui Iacób va fi un foc și casa lui Iosíf, o flacără; dar casa lui Esáu va fi pleava: o vor arde și o vor devora și nu va mai rămâne niciun supraviețuitor în casa lui Esáu, căci Domnul a vorbit.
19. Cei din Négheb vor lua în stăpânire muntele lui Esáu, cei din Șefeláh, pe filisténi. Vor lua în stăpânire câmpia lui Efraím și câmpia din Samaría, iar Beniamín, Galaádul.
20. Deportații acestei armate a fiilor lui Israél vor lua în stăpânire ceea ce era al canaaneénilor, până la Sarépta. Deportații din Ierusalím, care erau în Sefarád, vor lua în stăpânire cetățile din Négheb.
21. Cei care se salvează vor urca pe muntele Sión ca să judece muntele lui Esáu. Și domnia va fi a Domnului.