Filimon 1 NTR
1. Pavel, încătușat pentru Cristos Isus, și fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, lucrător împreună cu noi,
2. către sora Apfia, către Arhippos, soldat împreună cu noi, și către biserica din casa ta:
Mulțumire și rugăciune3. Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
4. Îi mulțumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele,
5. pentru că aud de credința ta în Domnul Isus și de dragostea ta față de toți sfinții.
6. Mă rog ca părtășia ta cu noi la credință să fie eficientă, astfel încât să ai cunoștință de tot binele care se face între noi în Cristos.
Cererea lui Pavel referitoare la Onisim7. Am avut o mare bucurie și o mare mângâiere datorită dragostei tale, frate, pentru că simțămintele sfinților au fost înviorate prin tine.
8. De aceea, cu toate că am o mare îndrăzneală în Cristos să-ți poruncesc ce este potrivit să faci,
9. prefer, mai degrabă, să-ți fac o rugăminte în numele dragostei, eu, Pavel, așa cum sunt, bătrân, iar acum și încătușat pentru Cristos Isus:
10. aș vrea să te rog ceva cu privire la copilul meu, Onisim, pe care l-am născut în lanțurile mele.
11. Cândva, el ți-a fost nefolositor, dar acum ne este folositor, atât ție, cât și mie.
12. Ți-l trimit înapoi, pe el, inima mea.
13. Aș fi dorit să-l țin lângă mine, ca să-mi slujească în locul tău, cât timp sunt în lanțuri pentru Evanghelie,
14. dar nu am vrut să fac nimic fără consimțământul tău, pentru ca binele pe care-l faci să nu fie din constrângere, ci de bunăvoie.
15. Poate că el a fost despărțit de tine pentru un timp tocmai ca să-l ai înapoi pe vecie,
16. dar nu ca pe un sclav, ci mai presus de un sclav, ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine și cu atât mai mult de tine, atât în chip firesc, cât și în Domnul.
17. Așadar, dacă mă consideri prieten, primește-l ca pe mine însumi!
18. Iar dacă ți-a făcut ceva rău sau îți datorează ceva, pune aceasta în socoteala mea.
19. Eu, Pavel, scriu aceasta cu mâna mea: eu voi plăti înapoi – ca să nu-ți zic că îmi ești dator chiar cu tine însuți.
20. Da, frate, vreau să am un câștig de la tine în Domnul. Înviorează-mi simțămintele în Cristos!
21. Îți scriu fiind convins de ascultarea ta, știind că vei face chiar mai mult decât îți spun.
22. Totodată, pregătește-mi un loc de găzduire, căci sper ca, prin rugăciunile voastre, să vă fiu dat înapoi.
23. Epafras, frate în Cristos Isus și prizonier alături de mine, te salută.
24. De asemenea, te salută și Marcu, Aristarhus, Demas și Luca, lucrători împreună cu mine.
25. Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru!