Proverbele 1 BVA
1. Acestea sunt proverbele lui Solomon – fiul lui David – rege al poporului Israel.
2. Ele au fost scrise pentru cunoașterea înțelepciunii, pentru a facilita învățătura și pentru a pune cunoașterea (practică) în cuvinte.
3. Aceste proverbe au fost prezentate și pentru a oferi sfaturi în ce privește deciziile sănătoase, dreptatea, judecata și imparțialitatea.
4. Ele urmăresc că faciliteze prudența în cazul celui care nu o are; iar tânărului îi poate oferi cunoștință și înțelepciune.
5. Astfel, luându-le în considerare, cel înțelept își va mări cunoașterea și și-o va îmbogăți; iar cel cu discernământ poate să primească îndrumare
6. pentru înțelegerea unui proverb sau a unei parabole – ca să realizeze sensul cuvintelor și pe cel al ghicitorilor înțelepților.
7. Frica de Iahve este începutul cunoașterii; dar nebunii desconsideră înțelepciunea și educația.
8. Fiul meu, ascultă învățătura tatălui tău și nu abandona sfaturile mamei tale.
9. Ele vor fi (ca) o frumoasă coroană pe capul tău și (ca) un colier în jurul gâtului tău.
10. Fiul meu, dacă niște păcătoși te vor încerca, urmărind să te determine să iei decizii greșite, nu te lăsa convins de ei.
11. Este posibil ca ei să îți spună: «Vino cu noi să stăm undeva ascunși, ca să omorâm pe cineva. Vom pune fără motiv capcane; și vom prinde în ele pe cel nevinovat.
12. Astfel îi vom înghiți de vii (pe toți oamenii de acest fel) exact ca locuința morților; și îi vom captura întregi – ca pe cei care sunt coborâți în groapă!
13. Vom câștiga toate lucrurile scumpe care există și ne vom umple casele cu pradă.
14. Pune câștigul tău împreună cu al nostru; și vom avea o pungă comună!»
15. Fiul meu, să nu mergi împreună cu ei! Piciorul tău să nu calce pe drumul lor;
16. pentru că picioarele lor aleargă spre rău și se grăbesc să facă sângele să curgă.
17. Dar este atât de inutil să se arunce plasa de prins păsări atunci când ele sunt prezente și o văd!
18. Aceștia(, de fapt,) își urmăresc distrugerea propriei lor vieți. Ei își pun capcane chiar sufletelor lor!
19. Da, acesta este finalul tuturor celor care urmăresc să obțină un câștig într-un mod necinstit. El întrerupe viața celor care și-l însușesc.
20. Înțelepciunea strigă pe străzi; ea face să i se audă vocea în locuri publice.
21. Strigă acolo unde este cea mai mare agitație; și își prezintă mesajul la porțile orașului, zicând:
22. «Proștilor, până când veți iubi prostia? Până când vor agrea oamenii sarcastici practica ridiculizării altora; și oare până când vor urî proștii cunoașterea?
23. Dacă v-ați întoarce ca să luați în considerare corecția mea, aș vărsa din abundență spiritul meu peste voi și v-aș descoperi cuvintele mele!
24. Dar observ că mă respingeți când vă chem; și nimeni nu beneficiază de faptul că îmi întind mâna.
25. Pentru că respingeți toate sfaturile mele și nu acceptați corecțiile mele,
26. și eu voi râde de necazul vostru; vă voi ridiculiza atunci când va veni panica în voi.
27. Atunci frica vă va afecta ca o furtună, dezastrul va veni ca o rafală de vânt și vă va domina necazul însoțit de dureri.
28. În acele circumstanțe mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; mă vor căuta, dar nu mă vor găsi.
29. Ei sunt aceia care au urât cunoașterea și nu au ales (ca practică a vieții lor) frica de Iahve.
30. Nu au acceptat sfaturile mele și au desconsiderat corecțiile mele.
31. Din această cauză se vor hrăni cu rezultatul comportamentului lor; și se vor sătura cu ce a produs planul lor.
32. Se va întâmpla așa pentru că ambițiile rele îi omoară pe cei fără judecată sănătoasă; și automulțumirea îi distruge pe cei proști.
33. Dar cel care mă ascultă, va locui ferit de pericole și fără să îi fie frică de vreun rău.»”