Proverbele 12 BIV2014

1. Dacă mustrarea o iubești, Atunci știința o-ndrăgești; Cel cari mustrarea n-o primește, Că este prost se dovedește.

2. Pentru cel care-i om de bine, Bunăvoința Domnu-Și ține; Dar Dumnezeu îl osândește Pe cel cari rău se dovedește.

3. Omul nu va fi întărit Prin rău; dar cel neprihănit, Nicicând, nu se va clătina.

4. Femeia este cununa Bărbatului, dacă-i cinstită; Dar cea care e dovedită Făcând rușine omului, E putregai, în osul lui.

5. Neprihănitul drept gândește; Însă cel rău, când sfătuiește, Ascunde doar înșelăciune.

6. Cuvintele pe cari le spune Omul cel rău, sunt curse doar, Ca sângele să-l verse; iar Neprihăniții, când vorbesc, Cuvintele lor izbăvesc.

7. Cel rău e răsturnat – dispare; Dar va rămâne în picioare Casa celui neprihănit.

8. Un om poate fi prețuit După știința arătată; Dar cel cu inima stricată, Disprețuit va fi, mereu.

9. Este mai bine, dragul meu, Ca mai smerit, mereu, să stai Și doar o slugă ca să ai, Decât fudul, să te ții mare, Iar tu să n-ai nici de mâncare.

10. Se-ndură cel neprihănit Chiar și de vite; dar vădit E căci cel rău nu va lăsa Loc milei, în inima sa.

11. Cel cari ogorul își muncește, Belșug de pâine dobândește; Cine nimicuri a cătat, Lipsă de minte-a arătat.

12. Cel rău într-una a poftit Prada celui nelegiuit; Dar cel neprihănit sporește, Căci rădăcina îi rodește.

13. Păcătuirea buzelor O cursă este; dar celor Neprihăniți nu le e greu Să scape din necaz, mereu.

14. Prin rodul guri-i săturat Oricine; cel ce a lucrat Primi-va plata lucrului, După lucrarea mâinii lui.

15. Nebunul căile-și socoate Lipsite de prihană, toate; Dar înțeleptu-a ascultat Sfatul ce îi fusese dat.

16. Cel prost – cu firea sa semeață – Mânia și-o va da pe față; Dar cel cari înțelept gândește, Abil, ocara își dosește.

17. Cel care adevăr doar spune, Mărturisire dreaptă pune; Dar martorul cel mincinos, Să-nșele, este bucuros.

18. Când ușuratic vă vorbește Un om, acela vă rănește Ca sabia cea ascuțită; Dar vorba, de-nțelept rostită, O să aducă vindecare.

19. Gura cari adevăr doar are, E întărită, pe vecie; Numai o clipă o să ție Limba celui care mințește.

20. Înșelăciunea locuiește În inimile celor care Cugetă răul; însă are Parte numai de bucurie, Cel ce la pace-o să îmbie.

21. E de nenorociri ferit Omul care-i neprihănit; Dar cei făptuitori de rele, Cu toți sunt năpădiți de ele.

22. E gura mincinosului, Urâtă-n fața Domnului; Cei care-n adevăr își fac Lucrarea lor, Îi sunt pe plac.

23. Știința înțeleptului E-ascunsă-n fața omului; Dar inima nebunilor Vestește nebunia lor.

24. Cei harnici au să stăpânească; Cei leneși bir au să plătească.

25. Neliniștea tulburătoare, A inimii, o să doboare; Dar vorba bună risipește Tristețea și înveselește.

26. Neprihănitul îi arată Prietenului, calea dreaptă; Dar calea celor răi din fire Va duce către rătăcire.

27. Cel leneș n-o să-și pregătească Vânat, căci n-o să se trudească; Însă comoara omului – De mare preț – e munca lui.

28. Pe a neprihănirii cale, E viață; drumurile sale – Care-ale ei semne le poartă – Nu duc către a morții poartă.