Proverbele 12 VDC
1. Cine iubește certarea iubește știința, dar cine urăște mustrarea este prost.
2. Omul de bine capătă bunăvoința Domnului, dar Domnul osândește pe cel plin de răutate.
3. Omul nu se întărește prin răutate, dar rădăcina celor neprihăniți nu se va clătina.
4. O femeie cinstită este cununa bărbatului ei, dar cea care-i face rușine este ca putregaiul în oasele lui.
5. Gândurile celor neprihăniți nu sunt decât dreptate, dar sfaturile celor răi nu sunt decât înșelăciune.
6. Cuvintele celor răi sunt niște curse ca să verse sânge, dar gura celor fără prihană îi izbăvește.
7. Cei răi sunt răsturnați și nu mai sunt, dar casa celor neprihăniți rămâne în picioare!
8. Un om este prețuit după măsura priceperii lui, dar cel cu inima stricată este disprețuit.
9. Mai bine să fii într-o stare smerită și să ai o slugă decât să faci pe fudulul și să n-ai ce mânca.
10. Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă.
11. Cine-și lucrează ogorul va avea belșug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte.
12. Cel rău poftește prada celor nelegiuiți, dar rădăcina celor neprihăniți rodește.
13. În păcătuirea cu buzele este o cursă primejdioasă, dar cel neprihănit scapă din bucluc.
14. Prin rodul gurii te saturi de bunătăți, și fiecare primește după lucrul mâinilor lui.
15. Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înțeleptul ascultă sfaturile.
16. Nebunul îndată își dă pe față mânia, dar înțeleptul ascunde ocara.
17. Cine spune adevărul face o mărturisire dreaptă, dar martorul mincinos vorbește înșelăciune.
18. Cine vorbește în chip ușuratic rănește ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare.
19. Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă.
20. Înșelătoria este în inima celor ce cugetă răul, dar bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace.
21. Nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit, dar cei răi sunt năpădiți de rele.
22. Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr Îi sunt plăcuți.
23. Omul înțelept își ascunde știința, dar inima nebunilor vestește nebunia.
24. Mâna celor harnici va stăpâni, dar mâna leneșă va plăti bir.
25. Neliniștea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveselește.
26. Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar calea celor răi îi duce în rătăcire.
27. Leneșul nu-și frige vânatul, dar comoara de preț a unui om este munca.
28. Pe cărarea neprihănirii este viața și pe drumul însemnat de ea nu este moarte.