Logo
🔍

Proverbele 18 BTF2015

«

1. Prin dorință un om, separându-se, caută și se amestecă cu toată înțelepciunea.

2. Un prost nu își găsește plăcerea în înțelegere, ci în descoperirea inimii sale.

3. Când vine cel stricat vine și disprețul, și cu mârșăvia, ocara.

4. Cuvintele gurii unui om sunt ca ape adânci, iar izvorul înțelepciunii ca un pârâu revărsat.

5. Nu este bine a părtini persoana celui stricat, nu este bine a doborî pe cel drept în judecată.

6. Buzele prostului intră în ceartă și gura lui cere lovituri.

7. Gura unui prost îi este nimicire și buzele lui sunt capcana sufletului său.

8. Vorbele unui bârfitor sunt ca rănile și coboară în părțile cele mai adânci ale pântecelui.

9. Cel care de asemenea lenevește în lucrul său este frate cu cel care risipește mult.

10. Numele DOMNULUI este un turn puternic; cel drept aleargă înăuntrul lui și este în siguranță.

11. Averea bogatului este cetatea lui tare și ca un zid înalt în îngâmfarea lui.

12. Înainte de nimicire, inima omului este îngâmfată; și înaintea onoarei, este umilință.

13. Cel ce răspunde la un lucru înainte să îl audă, aceasta este prostie și rușine pentru el.

14. Duhul unui om îi va sprijini neputința, dar cine poate purta un duh rănit?

15. Inima celui chibzuit obține cunoaștere și urechea celui înțelept caută cunoaștere.

16. Darul unui om îi face loc și îl aduce înaintea oamenilor însemnați.

17. Primul în propria sa cauză pare drept, dar vine aproapele său și îl cercetează.

18. Sorțul face să înceteze certurile și separă între cei puternici.

19. Un frate ofensat este mai greu de câștigat decât o cetate tare, și certurile lor sunt ca zăbrelele unui castel.

20. Pântecele unui om va fi săturat cu rodul gurii sale; și cu câștigul buzelor sale se va îndestula.

21. Moarte și viață sunt în puterea limbii, și cei ce o iubesc vor mânca din rodul ei.

22. Oricine găsește o soție găsește un lucru bun și obține favoare de la DOMNUL.

23. Săracul folosește rugăminți, dar cel bogat răspunde cu asprime.

24. Un om care are prieteni trebuie să se arate el însuși prietenos; și este un prieten care se lipește mai aproape ca un frate.

»