Proverbele 2 BIV2014

1. Deci fiule, să iei aminte: De vei lua aste cuvinte, Dacă a mea învățătură Ai s-o întâmpini cu căldură Și-apoi la inimă-o vei pune,

2. Aminte la înțelepciune De vei lua și-ai să te pleci Înspre pricepere și deci

3. Dacă vei cere-n rugăciune Cunoaștere și-nțelepciune

4. Și dacă o vei căuta Ca pe argint – comoara ta Doar ea fiind – atuncea poți

5. Să înțelegi și să socoți Ce este frica Domnului, Și vei găsi știința Lui.

6. Căci Domnul dă înțelepciune, Și-n al tău suflet o va pune. Din gura Lui iese știință, Pricepere și cunoștință.

7. El izbăvește și păziți Sunt toți acei neprihăniți. El scut îi este, pe vecie, Celui ce-n nevinovăție Umblă mereu. El ocrotește

8. Neprihănirea și păzește Cărarea celor ce-s ai Lui – Deci credincioși ai Domnului.

9. Atuncea, tu vei înțelege Care-i adevărata lege, Ce e dreptate, judecată, Ce-i dat neprihănirii plată, Care sunt căile spre bine Și ce folos au pentru tine.

10. Înțelepciunea îți va sta De-a pururi, în inima ta. Pentru-al tău suflet, cunoștința

11. Va fi plăcere; chibzuința Te va veghea și, zi de zi, Priceperea te va păzi

12. Ca să te scape tot mereu, De calea rea, de drumul greu, De omul păcătos cu toate Cuvintele sale stricate;

13. La fel, de cei cari rătăcesc Pe negre căi, căci părăsesc Cărarea adevărului

14. Și în facerea răului – În răutate – și-au găsit

15. Plăceri, fiindcă au pășit Pe drumuri strâmbe și sucite.

16. Te va scăpa – pe negândite – Și de nevasta altuia, Și de străina care vrea, Cu vorbe de ademenire, Să pună a ei stăpânire, Pe tine – după ce-a lăsat

17. Pe cel care i-a fost bărbat, Din tinerețe și voit, Cu știre, a nesocotit Chiar legământul Domnului.

18. Astfel dar, prin călcarea lui, Casa-i pogoară la cei morți, Iar drumul spre-ale morții porți.

19. Acei care se duc la ea, Să plece nu vor mai putea – Nicicând – ‘napoi, pentru că bieții, Nu mai găsesc cărarea vieții.

20. Dar tu ascultă-mă pe mine: Pe calea omului de bine Doar să pășești necontenit, Cu omul cel neprihănit!

21. Căci numai cei neîntinați – Făr’ de prihană – sunt lăsați, În țară, ca locuitori.

22. Cât despre cei răufăcători, Sunt nimiciți și-afară scoși. La fel și cei necredincioși, Din țară vor fi smulși și ei Și-asemeni lor, toți cei mișei.