Logo
🔍

Proverbele 2 VDCL

« Îndemn la căutarea înțelepciunii

1. Fiul meu, dacă vei primi cuvintele mele și vei păstra la tine poruncile mele;

2. dacă‐ți vei pleca urechea la înțelepciune și‐ți vei pleca inima la înțelegere;

3. da, dacă vei striga după pricepere și‐ți vei înălța glasul pentru înțelegere;

4. dacă o vei căuta ca argintul și o vei cerceta ca pe comorile ascunse:

5. atunci vei pricepe frica Domnului și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu.

6. Căci Domnul dă înțelepciune; din gura lui ies cunoștința și înțelegerea;

7. El păstrează înțelepciune sănătoasă pentru cei drepți, el este scut celor ce umblă în neprihănire;

8. El păzește și cărările judecății și veghează asupra căii sfinților săi.

9. Atunci vei înțelege dreptatea și judecata și nepărtinirea, da, orice cărare bună.

10. Căci înțelepciunea va intra în inima ta și cunoștința va fi plăcută sufletului tău;

11. prevederea va veghea peste tine, înțelegerea te va păzi:

12. ca să te scape de calea celui rău, de omul care vorbește răutăți,

13. de cei ce părăsesc căile neprihănirii ca să umble în căile întunericului,

14. care se bucură să facă rău și se desfată în răutățile celui rău;

15. ale căror cărări sunt sucite și sunt înrăutățiți în cărările lor:

16. ca să te scape de femeia străină, de străina care ademenește cu vorbele ei,

17. care părăsește pe prietenul tinereții sale și uită legământul Dumnezeului său.

18. Căci casa ei se pleacă spre moarte și cărările ei la cei morți.

19. Toți cei ce merg la ea nu se mai întorc și nu ajung pe cărările vieții;

20. ca să umbli pe calea celor buni și să păzești cărările celor drepți!

21. Căci cei cinstiți vor locui în țară și cei fără prihană vor rămâne în ea.

22. Dar cei răi vor fi stârpiți din țară și cei necredincioși vor fi dezrădăcinați din ea.

»