Logo
🔍

Proverbele 30 BVA

«

1. În continuare sunt cuvintele lui Agur – fiul lui Iache. Ele conțin înțelepciune. Cuvintele acestui om sunt adresate lui Itiel; și vorbesc atât lui Itiel, cât și lui Ucal:

2. „În mod evident, eu sunt cel mai neinstruit dintre oameni și nu am capacitatea oamenilor înțelepți.

3. Nu am învățat înțelepciunea și nu cunosc multe despre Cel sfânt.

4. Cine a urcat în cer și cine a coborât de acolo? Cine a adunat vântul în palmele lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a decis unde să fie (toate) marginile pământului (uscat)? Care îi este numele; și cum se numește fiul lui? Spune-mi, dacă știi!

5. Orice cuvânt al lui Dumnezeu este verificat; și are valoarea unui scut pentru cei a căror încredere se bazează pe El.

6. Nu adăuga nimic cuvintelor Lui, ca să nu îți reproșeze acest lucru și să fii remarcat ca mincinos.

7. Doamne, Îți cer două lucruri; și îmi doresc să nu mi le refuzi înainte de moarte:

8. (întâi) îndepărtează de la mine falsitatea și minciuna; (apoi) nu îmi da nici sărăcie, dar nici bogăție, ci doar pâinea necesară fiecărei zile.

9. Astfel, voi evita (în primul rând) situația în care aș putea să mă dezic de Tine când sunt bogat, zicând: «Cine este Iahve?»; dar voi scăpa și de posibilitatea ca, în sărăcie, să fiu determinat să fur și să defăimez numele Dumnezeului meu.

10. Nu defăima un slujitor în fața stăpânului lui – ca să eviți situația în care (stăpânul) te va blestema și te va declara vinovat!

11. Există unii oameni care își blestemă tatăl și care nu își binecuvântează mama.

12. Alții se consideră curați, deși nu sunt spălați de vinovăția lor.

13. Sunt unii oameni ai căror ochi sunt aroganți și care te desconsideră cu privirea.

14. Există și unii oameni ai căror dinți sunt niște săbii și ale căror măsele sunt niște cuțite. Ei stau pregătiți să îl devoreze pe cel sărac de pe pământ și pe cel cu multe lipsuri care trăiește printre ceilalți oameni.

15. Lipitoarea are două fiice: una se numește «Dă-mi!» și cealaltă (tot) «Dă-mi!» Există trei lucruri care nu se satură; și chiar patru nu spun niciodată: «Suficient!»:

16. Locuința morților, femeia sterilă, pământul care nu este niciodată saturat de apă; și focul, care nu spune niciodată: «Suficient!».

17. Ochiul celui care își desconsideră tatăl și care ignoră ascultarea de mamă, va fi devorat de corbii din vale și va fi mâncat de puii de vultur.

18. Trei lucruri depășesc capacitatea mea de înțelegere; și există chiar patru pe care nu le înțeleg:

19. urma traseului vulturului pe cer, urma șarpelui deplasându-se pe stâncă, urma drumului corăbiei în mijlocul mării și urma drumului unui bărbat la o femeie virgină.”

20. „O femeie care comite adulter, mănâncă, se șterge la gură și apoi spune: «Nu am făcut nimic rău!»

21. Sunt trei lucruri care fac pământul să tremure; și există chiar patru pe care el nu le poate suporta:

22. un slujitor care ajunge rege, un nebun care se satură de pâine,

23. o femeie desconsiderată care se căsătorește și o slujitoare care o moștenește pe stăpâna ei.

24. Există patru ființe care sunt considerate nesemnificative pe pământ. Dar ele sunt foarte înțelepte:

25. în primul rând, acestea sunt furnicile – niște creaturi cu o mică forță, dar care își adună mâncarea vara.

26. Apoi sunt bursucii din munți. Și aceștia sunt niște creaturi care au o mică forță; dar ei își fac «casa» în stânci.

27. În al treilea rând sunt de remarcat lăcustele. Deși nu au un rege, ele înaintează împreună în grupuri organizate.

28. Apoi mai este de remarcat și șopârla, pe care o poți prinde cu mâna; și totuși, ea poate fi găsită chiar și în palatele regilor.

29. Trei ființe au o deplasare impunătoare; și chiar patru merg cu eleganță:

30. leul – cel mai remarcabil dintre animale – care nu se retrage din fața nimănui;

31. cocoșul care este plin de el însuși, țapul și regele în fața armatei lui.

32. Dacă ai avut comportament de nebun și te-ai lăudat, sau dacă ai planificat ceva rău, pune-ți mâna la gură!

33. Pentru că așa cum agitarea laptelui produce smântână iar lovirea nasului face să apară sângele, provocarea mâniei determină apariția certurilor.”

»