Proverbele 31 BIV2014

1. Are cuvântul Lemuiel – Tot împărat a fost și el. Cuvintele care le spune Sunt pline de înțelepciune. El, de copil, le-a căpătat, Când mama sa l-a învățat.

2. „Ce vrei să-ți spun, fiule, eu? Ce vrei să știi tu, rod al meu? Rod, jurământului făcut, Ce vrei să-ți fac de cunoscut?

3. Vlaga, n-o da femeilor Și dezmierdările celor Care îi pierd pe împărați!

4. Celor ce sunt încoronați, Nu li se cade vin să bea; Nici voievodul să nu vrea, Mereu, doar băutură tare,

5. Ca nu cumva bând, în uitare Să lase legea, și-amețit, Să-l calce pe nenorocit Și peste dreptul tuturor Celor ce fac al său popor.

6. Dați băuturi tari, celui care Piere, iar vin celui ce-și are Sufletul greu și întristat,

7. Căci bând, el își va fi uitat De sărăcie și de toate Necazurile-n cari se zbate.

8. Deschide-ți gura, ne-ncetat, Pentru cel mut și apăsat, Și pentru pricina celor Ce-s părăsiți, în greul lor!

9. Deschide-ți gura: cu dreptate Să judeci și să le faci toate; Să-l aperi pe nenorocit Și pe cel care e lipsit.

10. De cine poate fi găsită, Oare, femeia cea cinstită? Ea are-un preț cu mult mai mare, Decât orice mărgăritare.

11. Bărbatul se încrede-n ea Și mari venituri va avea.

12. Nicicând nu îi va face rău, Ci bine doar, soțului său.

13. Lână și in, ea dobândește Și cu mâini harnice muncește.

14. Corabie de marfă-i ea: Din depărtări, pâinea își ia.

15. Noaptea încă mai stăpânește, Dar ea, din somn, se și trezește: Își pune lucrul ei la cale Și dă mâncare casei sale.

16. La un ogor ea se gândește, Și merge de îl târguiește. Din rodul ce-l va dobândi Din muncă, vie va sădi.

17. Își strânge brâul voinicește, Și brațele și le-oțelește.

18. Vede că munca-i merge bine. Lumina-aprinsă noaptea-și ține.

19. Are să-și ieie furca-n mână, Iar fusu-n degete-o să-l țână.

20. Ajută pe nenorocit Și-l miluiește pe lipsit.

21. Ea nu se teme de zăpadă – Oricât de multă o să cadă – Căci a muncit până târziu Și numai în cărămiziu Îi este casa îmbrăcată. Să-i facă față, o să poată, Zăpezii și teamă nu are Oricât se va vădi de mare.

22. Să-și țeasă-nvelitori, îi place; Din in și purpură, își face Haine, căci lucru-i e plăcut.

23. Bărbatul ei bine-i văzut Dacă la poartă a ieșit Și cu bătrânii a vorbit.

24. Cămăși face, și cingători Și vinde-apoi, la negustori.

25. Ea se îmbracă cu tărie, Și slava să și-o poarte știe. Are, mereu, belșug de pâine Și râde de ziua de mâine.

26. Înțelepciune răspândește În jur, atuncea când vorbește. Învățături plăcute are Pe limbă, pentru fiecare.

27. Veghează-asupra casei sale, Cum își veghează a sa cale; Muncește, după legea firii, Și nu vrea pâinea lenevirii.

28. Copiii ei, când se trezesc, Drept fericită, o numesc; De-asemenea, și-al ei soț când Se scoală-o laudă, zicând:

29. „Sunt multe fete care au Purtări cinstite, dar nu stau Cu tine-n rând: li-e peste poate! Pentru că tu le-ntreci pe toate!”

30. E dezmierdarea-nșelătoare, Iar frumusețea-i trecătoare; Însă femeia cari, mereu, Teamă-a avut de Dumnezeu, Vrednică-i de-a fi lăudată.

31. Dați-i răsplata meritată! Dați-i roadele muncii ei, Iar faptele-acelei femei, Într-una, lăudate fie La porți, cetatea să o știe!”