Proverbele 4 BIV2014

1. Ascultați fii – suflarea toată – Învățătura unui tată,

2. Căci eu vă dau doar sfaturi bune Și-n inimi, vreau, voi a le pune. Cu-atenție mă ascultați, Povața nu mi-o lepădați!

3. Copil când încă mai eram La tatăl meu și mă aflam Un fiu gingaș la mama mea,

4. Bătrânul a-nceput să-mi dea Învățătură. Mi-a deschis Vorba lui, mintea, când mi-a zis: „Păstrează-n inimă și-n minte, Copilule, aste cuvinte. Păzește sfaturile mele Căci astfel vei trăi, prin ele!

5. Înțelepciune dobândește, Pricepere îți însușește Și nu uita tot ce ți-am spus. Pe calea ta, când vei fi dus, Să-ți amintești vorbele mele Și nu te-abate de la ele.

6. De-nțelepciune să te ții: N-o părăsi, căci tu să știi Că de-o iubești, te ocrotește Și pururea ea te păzește.

7. Privește al ei început: S-o dobândești! Neabătut, Să urmărești priceperea, Cu tot ce-n viață vei avea.

8. Înalț-o și-atunci, ne-ncetat, De ea și tu vei fi-nălțat.

9. Pe cap, ea are să îți pună, Împărătească, o cunună.

10. Ascultă-mă când îți vorbesc, Căci anii tăi astfel sporesc.

11. Calea înțelepciunii, eu Ți-arăt acuma, fiul meu. Povețe-ți dau, te sfătuiesc Căci vreau să te călăuzesc Pe a înțelepciunii cale.

12. Astfel, în drumurile tale, Când vei umbla, vei fi păzit – Nu-ți va fi pasul stânjenit. Când vrei s-alergi, alergi ușor; Nu-ți poticnești al tău picior.

13. Să ții învățătura-n mână: Pe viața ta, ea e stăpână.

14. Pe calea celor răi, nicicând Să nu intri, și nici umblând Vreodată să nu fii zărit Cu omul cel nelegiuit.

15. Ferește-te de calea lor: S-o ocolești și, binișor, Treci înainte! Căci cei răi,

16. Umblând pe-ntunecate căi, Nu dorm, iar somnul le-a pierit Dacă vreun rău n-au făptuit. Ei umblă-ntr-una după pradă, Făcând pe cineva să cadă.

17. Nelegiuită-i pâinea lor, Iar vinul, stors cu sila-l vor.

18. Însă a drepților cărare, Lumină e, strălucitoare, Care va crește tot mereu, Către al zilei apogeu.

19. Bezna e calea celor răi, Și pe-ale lor ascunse căi, Ei nu simt când se poticnesc.

20. Copile, eu te sfătuiesc Să-ți amintești vorbele mele, Să-ți pleci urechile la ele

21. Și nu le-ndepărta nicicând, De ai tăi ochi, din al tău gând;

22. Căci ele, viață, dăruiesc Acelor care le găsesc, Și sănătate, trupul lor Primi-va, din al lor izvor.

23. Mai mult, inima îți păzește: Izvor al vieții-i ea. Gonește

24. Neadevăr și viclenie Din a ta gură! Să îți fie

25. Privirea-n față îndreptată Iar ochii tăi doar drept să bată.

26. Cărarea, netedă, s-o ai, Și hotărât, pe drum, să stai:

27. Să nu te-abați din calea ta Nici la stânga, nici la dreapta; Ci du-te ferm, spre țelul tău, Ferindu-te, mereu, de rău.