Proverbele 7 BIV2014

1. Tu să păstrezi vorbele mele

2. Și ține-mi sfatul, căci prin ele, Trăi-vei dacă le-mplinești La fel cum ochii ți-i păzești.

3. De degete legate-ți fie. Pe tabla inimii le scrie!

4. Înțelepciunii să-i vorbești Spunându-i: „Soră, tu îmi ești”. Prietenă, priceperea

5. Să-ți fie. De străina rea, Cu vorbe ademenitoare, Te va feri și tot ea are Să te păzească de acea Care-i e soață altuia.

6. Stam la fereastra casei mele Și mă uitam printre zăbrele.

7. Între cei tineri am zărit Pe unul ce s-a dovedit Lipsit de minte. El mergea

8. Pe-o uliță, unde-și avea – La colțu-i – casă, o străină. El a cotit-o prin grădină, Spre casa acelei femei, Grăbindu-se spre ușa ei.

9. Era-n amurg. Se însera Și neagra noapte cobora Întunecată și smolită.

10. Din beznă a țâșnit, grăbită, Și către el a alergat Femeia. S-a înfățișat ‘Naintea lui, doar miere toată. În văl de curvă-nfășurată, Venise. În piept ascundea O inimă care avea

11. Doar viclenii. Bună de gură – Nu-i era alta pe măsură – Fără astâmpăr se vădea Și-acasă nu putea să stea:

12. Ba-n uliță, ba la piață Era văzută a ei față. Mereu, la colțuri a pândit.

13. Pe tânăr, când l-a întâlnit, Cu dragoste l-a-mbrățișat, Cu patimă l-a sărutat Spunându-i cu nerușinare:

14. „C-o jertfă, eu eram datoare – De mulțumire. În sfârșit, Ce am promis, am săvârșit.

15. De-aceea, eu te-am căutat Și-acuma, iată, te-am aflat.

16. Patul mi l-am împodobit, Cu pânză din Egipt. Stropit

17. Mi-e așternutul. Te-nfioară Cu-aroma lui de scorțișoară, Smirnă și-aloe – te îmbată!

18. Vin-o! De dragoste curată, Până în zori, să ne-mbătăm Și noi și să ne bucurăm De desfătare dezmierdați! N-ai teamă, căci nu ai să pați

19. Nimic. Bărbatul mi-e plecat

20. Cu lucrul său, și a luat Sacul cu bani. Are să vină Când va fi iarăși lună plină.”

21. Ea, tot vorbindu-i, l-a momit,

22. Iar tânărul s-a pomenit Pășind pe urmă-i făr’ să știe – Ca boul la măcelărie, Când dus e, precum cerbul care, Spre cursa de pe-a lui cărare, Aleargă gol de-orice simțire,

23. Ca pasărea care-n neștire Dă buzna-n laț căci ea nu știe Că viața dată o să-i fie Săgeții ce o va ajunge Și-al ei ficat îl va străpunge.

24. Și-acum fiilor, ascultați: La mine-aminte să luați!

25. A voastre inimi le păziți, Ca nu cumva să vă treziți Robi unei astfel de femei. Nu rătăciți pe calea ei,

26. Căci i-a făcut pe mulți să cadă. Văzutu-s-au – și-au să se vadă, Încă – mulți care vor cădea Jertfă, pricină fiind ea. Pe foarte mulți, ea i-a ucis.

27. Casa-i e drumul spre abis Care coboară la cei morți Trecând printre-ale morții porți.