Psalmii 103 BIV2014

1. Suflet al meu, mereu veghează: Pe Domnu-L binecuvintează, Iar toate care-n mine sânt, Numele Domnului Cel Sfânt, Să-L binecuvinteze-ndată!

2. Suflet al meu, tu – niciodată – Să nu uiți a Lui bunătate Și binefacerile toate, Ce ți le face Dumnezeu! Să-L binecuvintezi, mereu,

3. Căci El îți iartă, negreșit, Relele ce le-ai săvârșit Și-Ți vindecă bolile toate.

4. Din groapă, viața, El ți-o scoate Și-n bunătatea Lui cea mare, Te-ncununează cu-ndurare.

5. Cu bunătăți din al Lui sân, Te satură, când ești bătrân. Te face să întinerești, Încât ca vulturul, iar, ești.

6. Dreptate, Domnu-a dăruit Celui ce este asuprit.

7. Lui Moise, El i-a arătat Căile Sale ne-ncetat, Iar fiilor lui Israel, Lucrarea ce-a făcut-o El.

8. E milostiv și-ndurător Și îndelung e răbdător. În bunătate, e bogat

9. Și nu Se ceartă ne-ncetat, Căci a lui Dumnezeu mânie Nu poate ține pe vecie.

10. El nu ne răsplătește-apoi, Precum păcătuit-am noi. Nu după răul săvârșit, Al nostru Domn ne-a răsplătit.

11. Pe cât – față de-acest pământ – Înalte cerurile sânt, Tot pe atât este de mare Și bunătatea cea pe care O are Domnul pentru cel Cari teamă va avea de El.

12. Cât de departe este pus Și răsăritul de apus, Atât de mult sunt depărtate Și făr’delegile aflate În mijlocul poporului.

13. Așa precum de fiii lui, Tatăl se-ndură tot mereu, La fel se-ndură Dumnezeu, Necontenit, de omu-acel Cari teamă va avea de El.

14. El știe din ce suntem noi Și ia aminte mai apoi, Că nu suntem decât o mână, Însuflețită, de țărână.

15. Zilele vieții omului Sunt precum iarba câmpului: Omul, ca floarea, înflorește,

16. Însă când vântul îl lovește, Dispare în necunoscut, Iar locu-n care a crescut – În care mai ‘nainte-a stat – Nu se mai știe niciodat’.

17. Dar bunătatea Domnului Ține în veacul veacului, Pentru cel care a vădit Teamă de El și, negreșit, Pentru urmașii cei pe care, În lume, acel om îi are.

18. Această bunătate – iată – De-asemenea e arătată Față de cei care păzesc Al Său cuvânt și împlinesc Poruncile lui Dumnezeu Și legământul Lui, mereu.

19. Domnul, în cer, Și-a așezat Scaunul Său de Împărat. A Lui domnie se întinde Și-ntreaga fire o cuprinde.

20. Voi, îngeri ai lui Dumnezeu, Să-L binecuvântați mereu, Căci împliniți porunca Lui Și-auziți glasul Domnului! Să-L binecuvântați, cum cere Faptul că sunteți în putere!

21. Pe Domnu-L binecuvântați Voi cari în oastea Lui v-aflați, Și voi, toți robii Domnului, Cari știți să faceți voia Lui!

22. Lucrări ale lui Dumnezeu, Să-L binecuvântați mereu, În toate locurile-n care E stăpânirea Lui cea mare! Suflet al meu, pe Dumnezeu, Să-L binecuvintezi mereu!