Psalmii 104 VBRC2020
1. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne Dumnezeul meu, tu ești nemărginit de mare. Tu ești înveșmântat în strălucire și maiestate,
2. învăluit în lumină ca într-o haină. Tu întinzi cerurile ca pe un văl,
3. îți așezi pe ape lăcașurile tale, îți faci carul din nori, umbli pe aripile vântului;
4. tu faci din [suflările de] vânt mesageri ai tăi și din flăcările focului slujitori ai tăi.
5. Tu ai așezat pământul pe temeliile sale, ca să nu se clatine în veci și pentru totdeauna.
6. Tu ai acoperit abisul ca într-o haină; și apele stăteau până deasupra munților.
7. La amenințarea ta, ele fug, la glasul tunetului tău, sunt cuprinse de groază;
8. se suie pe munți și se coboară în văi, spre locul pe care l-ai stabilit pentru ele.
9. Le-ai pus un hotar pe care nu-l vor trece, nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
10. Tu faci să țâșnească izvoarele în văi și ele se strecoară printre munți.
11. Ele adapă toate viețuitoarele câmpului, asinii sălbatici setea și-o potolesc.
12. Păsările cerului locuiesc deasupra lor și dintre ramuri își înalță glasul lor.
13. Tu faci să cadă ploaie din lăcașurile tale peste munți; tu saturi pământul cu rodul lucrărilor tale.
14. Tu faci să răsară iarbă pentru animale și verdețuri, în folosul omului, ca el să scoată hrană din pământ:
15. vinul care înveselește inima omului, untdelemnul care face să strălucească fața sa și pâinea care întărește inima omului.
16. Se satură copacii Domnului, cedrii Libánului, pe care el i-a plantat.
17. În ei, păsările își fac cuib, iar barza își are locuința în chiparoși.
18. Munții cei înalți sunt pentru cerbi, iar stâncile sunt refugiu pentru iepuri.
19. El a făcut luna, ca să arate timpurile, și soarele, care știe unde să apună.
20. Tu aduci întunericul și se face noapte: atunci mișună toate viețuitoarele pădurii,
21. puii de lei rag [în căutare] de pradă și caută hrana lor de la Dumnezeu.
22. Când răsare soarele, se întorc și se duc la culcare în vizuini.
23. Atunci, iese omul la lucrarea lui și la munca lui până seara.
24. Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne: toate le-ai făcut cu înțelepciune! Pământul este plin de creaturile tale.
25. Iată marea întinsă și largă: în ea mișună ființe fără număr, [viețuitoare] mici și mari;
26. pe ea plutesc corăbii, în ea este Leviatánul, pe care l-ai făcut ca să se joace în ea.
27. Toate așteaptă de la tine ca să le dai hrană la vreme potrivită.
28. Tu le dai hrană, iar ele o adună, tu îți deschizi mâna și ele se satură de bunătăți.
29. Dacă îți ascunzi fața, ele se înspăimântă, dacă le iei suflarea, ele își dau duhul și se întorc în țărână.
30. Tu îți trimiți Duhul tău și ele vor fi create și vei reînnoi fața pământului.
31. Gloria Domnului să rămână în veci! Să se bucure Domnul de lucrările sale!
32. El privește spre pământ, și acesta se cutremură; se atinge de munți și ei fumegă.
33. Voi cânta Domnului în viața mea, voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi trăi.
34. Să ajungă cântecul meu până la el, iar eu mă voi bucura în Domnul!
35. Să piară păcătoșii de pe pământ și cei nelegiuiți să nu mai fie! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Aleluia!