Psalmii 105 BIV2014

1. Pe Domnul să Îl lăudați Și al Său Nume să-L chemați! Faceți, în lume, cunoscute Isprăvile de El făcute!

2. Cântați! Cântați în cinstea Lui! Vestiți minunea Domnului!

3. Făliți-vă dar, pe pământ, Cu Numele Celui Prea Sfânt! Se bucure, neîncetat, Cei cari pe Domnul L-au cătat!

4. Mereu, la Domnul, alergați Și la El, sprijin căutați! Căutați Fața Domnului!

5. Să v-amintiți semnele Lui, Minunile înfăptuite Și judecățile rostite,

6. Căci din Avram voi ați ieșit Și ai lui Iacov v-ați vădit, Fiind ai celor care sânt Aleșii Domnului Cel Sfânt!

7. Domnul e Cel care, mereu, Este al nostru Dumnezeu, Iar judecățile rostite De către El, sunt împlinite Pe fața-ntregului pământ.

8. De legământul Său cel sfânt, Domnul mereu Și-aduce-aminte. De-aceea, El va ține minte Ceea ce a făgăduit – Pentru un număr potrivit De neamuri care, de om, sânt Fiind o mie, pe pământ –

9. Ce legământ a încheiat Cu-Avram, în timpu-ndepărtat, Precum și jurământul Lui Făcut în fața fiului Avut de-Avram, cari se vădea Cum că Isac, drept nume-avea.

10. El, pentru Iacov, l-a făcut Lege apoi, și a cerut Ca pentru Israel să fie Un legământ, pentru vecie,

11. Zicând în felu-acesta: „Iată, Țara Canaanului ți-e dată Ție, acum, în stăpânire, Ca să îți fie moștenire, După cum sorții au ieșit.”

12. În acel timp, ei s-au vădit Puțini la număr, iar în țară, Doar ca străini se așezară.

13. Din loc în loc ei se mutau Și pe la neamuri colindau, Căci tot treceau cetele lor, De la un neam, la alt popor, Sau de la o împărăție, La alta. Dar, în pribegie,

14. Nici un popor nu a putut Ca joc de ei să-și fi bătut, Căci Dumnezeu n-a-ngăduit. Ba mai mult, El i-a pedepsit Pe împărații ce domneau Peste cei care-i dușmăneau.

15. „Să nu se-atingă nimenea, De unșii mei! De-asemenea, Să nu v-atingeți de acei Cari se vădesc proroci ai Mei!”, Spusese Domnul, celor cari, În țară, se vădeau mai mari.

16. Apoi, asupra țării, El Trimis-a foametea. Astfel, Orișice mijloc, arătat A fi de trai, a fost tăiat.

17. În fața lor – precum a zis – Un om, atuncea, le-a trimis: Iosif, drept nume a avut Omul și rob a fost vândut.

18. În lanțuri, ale lui picioare Puse au fost și strânse-n fiare,

19. Pân’ la o vreme anumită Care fusese hărăzită Pentru a se fi împlinit Ceea ce Iosif a vestit. Și până când asupra lui, Veni Cuvântul Domnului, De care fost-a încercat.

20. Atunci, al țării împărat, Să fie scos, a poruncit Din lanțuri și l-a izbăvit.

21. L-a făcut domn al casei lui, Iar ale împăratului Mari bogății, nenumărate, Pe mâna lui au fost lăsate, Căci a fost pus drept dregător Al tuturor averilor.

22. Avea puteri și a putut Să-i lege, după cum a vrut, Pe domnitori. El mai putea, Învățătură ca să dea Bătrânilor ca să adune Și ei mai multă-nțelepciune.

23. Atunci, Israel a venit Și în Egipt a locuit. Iacov și-ai săi se așezară, Cu turmele, la Ham în țară.

24. Poporul fost-a înmulțit, De Domnul și s-a dovedit Mai numeros decât erau Aceia care-l dușmăneau.

25. Lor, inima li s-a schimbat, Astfel încât rău s-au purtat Față de robii Domnului Și au urât poporul Lui.

26. Moise și-Aron au fost aleși, De Dumnezeu, și-apoi trimeși Să izbăvească-al Său popor.

27. În rândul Egiptenilor, Ei, mari minuni, au săvârșit, Căci Dumnezeu i-a sprijinit. Țara lui Ham a cunoscut Semnele care le-au făcut.

28. Bezna adâncă a venit Și negura i-a-nvăluit Să-i facă a lua aminte La ale Domnului cuvinte.

29. Apele-n sânge se schimbară, Iar peștii au ajuns să piară.

30. Broaștele-n țară au intrat, Până-n odăi la împărat.

31. La a lui Dumnezeu chemare, Păduchi și muște-otrăvitoare, În țara lor, au năvălit.

32. De grindină a fost lovit Ținutul, iar din loc în loc, Au izbucnit flăcări de foc.

33. Smochinii lor au fost loviți, Copacii fost-au zdrențuiți, Iar viile au fost distruse.

34. La vorba Lui, au fost aduse Lăcuste care au mâncat

35. Iarba și rodul de câmp dat.

36. Pe cei dintâi născuți pe care Țara Egiptului îi are, Domnul, din ceruri, i-a lovit Și-n felu-acesta au pierit.

37. Apoi, El Și-a eliberat Poporul, iar când a plecat Din al Egiptului ținut, Argint și aur a avut.

38. Egiptu-ntreg s-a bucurat Că Israelul a plecat, Căci Egiptenii se-ngrozeau Când, pe Evrei, ei îi vedeau.

39. Domnu-a adus apoi, un nor, Să-Și învelească-al Său popor. A mai pus focul să-l vegheze Noaptea și să îl lumineze.

40. Apoi, poporul a cerut Carne, iar Domnul a făcut Să cadă prepelițe-ndat’. Pâine, din cer, El i-a mai dat.

41. Când El, în stâncă, a lovit, Râuri de ape au țâșnit,

42. Pentru că Dumnezeu Cel Sfânt Și-a amintit de-al Său Cuvânt Și de Avram, de cel pe care, Drept rob al Său Domnul îl are.

43. În strigăte de bucurie Și chiote de veselie, Plecă al Domnului popor, Din țara Egiptenilor.

44. Pământurile stăpânite De neamuri, fost-au dăruite Poporului. În acest fel, Stăpân ajuns-a Israel, Pe roadele ce se vădeau Că ale altora erau.

45. Dar pentru ceea ce primea, Mereu, poporul trebuia Să țină Legea Domnului, Păzind apoi, porunca Lui. Pe Dumnezeu, să căutați Necontenit, să-L lăudați!