Logo
🔍

Psalmii 106 NTR

« Psalmul 106

1. Lăudați-L pe Domnul! Mulțumiți Domnului, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!

2. Cine va vorbi despre faptele mărețe ale Domnului? Cine va vesti toate faptele Tale demne de laudă?

3. Ferice de cei care păzesc ce este drept și care înfăptuiesc întotdeauna dreptatea.

4. Adu-Ți aminte de mine, Doamne, în bunăvoința Ta față de poporul Tău! Vino la mine și salvează-mă,

5. ca să văd bunăstarea aleșilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău și să Te laud împreună cu moștenirea Ta.

6. Noi am păcătuit, ca și strămoșii noștri; am comis nelegiuiri, am făcut rău.

7. În timp ce erau în Egipt, strămoșii noștri n-au ținut cont de minunile Tale. Ei nu și-au amintit de mulțimea îndurărilor Tale, și s-au răzvrătit când au ajuns la mare, la Marea Roșie.

8. Totuși, El i-a salvat datorită Numelui Său, ca să-Și descopere puterea.

9. A mustrat Marea Roșie, și aceasta s-a uscat; apoi i-a condus prin adâncuri sterpe ca deșertul.

10. I-a salvat din mâna celui ce-i ura și i-a răscumpărat din mâna dușmanului.

11. Apele i-au acoperit pe dușmanii lor, și niciunul dintre ei n-a scăpat.

12. Atunci I-au crezut cuvintele și I-au cântat laudă.

13. Dar au uitat repede lucrările Lui; nu I-au așteptat sfatul.

14. Li s-au aprins poftele în deșert și L-au ispitit pe Dumnezeu în pustietate.

15. El le-a îndeplinit cererea, dar a trimis o boală nimicitoare peste ei.

16. În tabără au fost geloși pe Moise și pe Aaron, cel sfințit pentru Domnul.

17. Pământul s-a deschis, l-a înghițit pe Datan și a acoperit comunitatea lui Abiram.

18. Focul le-a distrus comunitatea; flăcările i-au nimicit pe cei răi.

19. La Horeb și-au făcut un vițel și s-au închinat chipului turnat.

20. Au schimbat Gloria lor cu asemănarea unui bou care mănâncă iarbă.

21. L-au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, pe Cel Ce făcuse lucruri mari în Egipt,

22. minuni în țara lui Ham, lucruri de temut la Marea Roșie.

23. Astfel, El a spus că o să-i nimicească, însă Moise, alesul Său, a mijlocit înaintea Lui, ca să-I abată mânia de la distrugere.

24. Apoi au disprețuit țara cea plăcută; ei n-au crezut în cuvântul Lui.

25. Au început să se plângă, în corturile lor, și n-au ascultat de glasul Domnului.

26. Atunci, El a jurat, cu mâna ridicată, că-i va face să cadă în deșert,

27. că le va face urmașii să cadă printre națiuni și-i va împrăștia printre celelalte țări.

28. S-au alipit de Baal-Peor și au mâncat jertfe închinate morților.

29. L-au mâniat prin faptele lor, astfel încât a izbucnit o urgie printre ei.

30. Dar s-a ridicat Fineas, a făcut judecată, iar urgia s-a oprit.

31. Lucrul acesta i-a fost considerat dreptate, din generație în generație, pentru totdeauna.

32. L-au mâniat la apele Meriba, iar, din cauza lor, lui Moise i-a mers rău.

33. Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Său, iar Moise a vorbit necugetat cu buzele lui.

34. Ei nu au nimicit popoarele despre care le spusese Domnul,

35. ci s-au amestecat cu națiunile și s-au deprins cu faptele acestora.

36. Au slujit idolilor lor, iar aceștia au devenit o capcană pentru ei.

37. Și-au jertfit fiii și fiicele în cinstea demonilor.

38. Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor și al fiicelor lor, jertfindu-i idolilor Canaanului, și au spurcat țara din cauza sângelui.

39. S-au întinat prin faptele lor și s-au prostituat prin lucrările lor.

40. Atunci Domnul S-a mâniat pe poporul Său și Și-a disprețuit moștenirea.

41. I-a dat pe mâna națiunilor și, astfel, cei ce îi urau, au stăpânit peste ei.

42. Dușmanii lor i-au asuprit și au fost umiliți sub mâna lor.

43. El i-a scăpat de multe ori, dar ei se răzvrăteau prin planurile lor și se afundau în nelegiuirea lor.

44. Însă El S-a uitat la necazul lor, când le-a auzit strigătele.

45. De dragul lor, Și-a adus aminte de legământul Lui; I s-a făcut milă de ei, datorită mulțimii îndurărilor Sale,

46. și a făcut să aibă parte de milă înaintea tuturor celor ce-i luaseră captivi.

47. Doamne, Dumnezeul nostru, salvează-ne! Strânge-ne dintre națiuni, ca să aducem mulțumiri Numelui Tău cel sfânt și să ne lăudăm cu faptele Tale demne de laudă.

48. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie! Tot poporul să zică: „Amin!“. Lăudați-L pe Domnul!

»