Logo
🔍

Psalmii 106 VBRC2020

« Fidelitatea divină și infidelitatea Israélului

1. Aleluia! Lăudați-l pe Domnul, pentru că este bun, veșnică este îndurarea lui!

2. Cine va putea istorisi faptele puternice ale Domnului? Cine va putea face cunoscută toată gloria lui?

3. Fericiți sunt cei care păzesc judecata, cei care înfăptuiesc în orice timp dreptatea!

4. Amintește-ți de noi, Doamne, din îndurare față de poporul tău, vizitează-ne cu mântuirea ta,

5. ca să vedem fericirea aleșilor tăi, să ne bucurăm de bucuria neamului tău și să ne mândrim cu moștenirea ta!

6. Noi am păcătuit împreună cu părinții noștri; am săvârșit răul, am săvârșit nelegiuirea.

7. Părinții noștri, în Egipt, n-au înțeles minunile tale, nu și-au amintit de mulțimea îndurărilor tale, ci s-au răzvrătit la mare, la Marea Roșie.

8. Dar el i-a mântuit de dragul numelui său, pentru a-și face cunoscută puterea.

9. A amenințat Marea Roșie și ea a secat și i-a trecut prin adâncuri ca prin pustiu.

10. I-a mântuit din mâna celor care îi urau și i-a răscumpărat din mâna asupritorilor.

11. Apele i-au acoperit pe dușmanii lor, niciunul dintre ei nu a scăpat.

12. Atunci ei au crezut în cuvântul lui și au cântat lauda sa.

13. Au uitat curând însă lucrările Domnului și n-au așteptat [împlinirea] planului său.

14. Li s-a aprins pofta în pustiu și l-au pus pe Dumnezeu la încercare în pământ uscat.

15. El le-a împlinit cererea și a dat sațietate sufletelor lor.

16. În tabără, au fost geloși pe Moise și pe Aaròn, cel consacrat Domnului.

17. Pământul s-a deschis și l-a înghițit pe Datàn și a acoperit ceata lui Abirám.

18. S-a aprins foc împotriva cetei lor: flacăra lui i-a devorat pe nelegiuiți.

19. Și au făcut un vițel în Hóreb, s-au prosternat înaintea unui chip turnat

20. și au schimbat gloria lor cu chipul unui bou care mănâncă iarbă.

21. Au uitat de Dumnezeul care i-a mântuit, care a făcut lucruri mari în Egipt,

22. minuni în țara lui Ham, semne minunate la Marea Roșie.

23. El hotărâse să-i nimicească, dacă n-ar fi fost Moise, alesul său, să stea la trecătoare înaintea lui pentru a abate mânia lui, ca să nu-i distrugă.

24. Au refuzat pământul desfătării, nu s-au încrezut în cuvântul lui.

25. Au murmurat în corturile lor, n-au ascultat glasul Domnului.

26. Iar el și-a ridicat mâna asupra lor, ca să-i doboare în pustiu

27. și să piardă descendența lor printre neamuri și să-i împrăștie prin ținuturi.

28. Ei l-au slujit pe Báal-Peór și au mâncat din jertfele morților.

29. L-au indignat prin faptele lor și a izbucnit ciuma printre ei.

30. S-a ridicat Pinhás și a intervenit, ciuma s-a retras

31. și i s-a considerat aceasta ca dreptate din generație în generație, pentru totdeauna.

32. L-au mâniat și la apele din Meríba și Moise a fost pedepsit din cauza lor,

33. căci i-au amărât sufletul, încât buzele lui au vorbit cu nesocotință.

34. N-au nimicit popoarele, așa cum le spusese Domnul.

35. Ei s-au amestecat cu neamurile [păgâne] și au învățat faptele lor.

36. Au slujit la idolii lor, care au devenit pentru ei capcană.

37. Și-au jertfit fiii și fiicele demonilor.

38. Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor și fiicelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaán, și s-a profanat pământul cu sânge.

39. S-au întinat prin faptele lor, s-au desfrânat prin obiceiurile lor.

40. Atunci, Domnul s-a aprins de mânie împotriva poporului său, i s-a făcut silă de moștenirea sa;

41. i-a dat în mâna neamurilor [păgâne] și cei ce îi urau au domnit peste ei,

42. i-au asuprit dușmanii și au fost umiliți sub mâna lor.

43. De mai multe ori i-a eliberat, dar ei s-au revoltat prin planurile lor și au fost doborâți pentru nelegiuirile lor.

44. Totuși, s-a uitat la strâmtorarea lor când le-a auzit strigătul.

45. Și-a amintit de alianța sa cu ei și s-a îndurat de ei după mulțimea îndurării sale.

46. I-a făcut să afle îndurare la toți cei care îi luaseră în captivitate.

47. Mântuiește-ne, Doamne Dumnezeul nostru, și adună-ne dintre neamurile [păgâne], ca să lăudăm numele tău cel sfânt și să ne mândrim lăudându-te pe tine!

48. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israél, din veac și până în veac! Să zică tot poporul: „Amin! Aleluia!”!

»