Logo
🔍

Psalmii 115 VBRC2020

« Nimicnicia idolilor în fața Dumnezeului celui viu

1. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui tău dă glorie pentru îndurarea și adevărul tău!

2. De ce să spună neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?”.

3. Dumnezeul nostru este în ceruri și face tot ce-i place.

4. Idolii lor sunt argint și aur, lucrarea mâinilor omului.

5. Ei au gură, dar nu vorbesc; au ochi, dar nu pot să vadă;

6. au urechi, dar nu aud; au nas, dar nu pot să miroase;

7. au mâini, dar nu pipăie; au picioare, dar nu pot să meargă; din gâtul lor nu iese niciun sunet.

8. Ca ei vor fi cei care i-au făcut și toți cei care se încred în ei.

9. Casa lui Israél se încrede în Domnul: el este ajutorul și scutul lor.

10. Casa lui Aaròn se încrede în Domnul: el este ajutorul și scutul lor.

11. Cei ce se tem de Domnul se încred în Domnul: el este ajutorul și scutul lor.

12. Domnul își amintește de noi și ne binecuvântează; va binecuvânta casa lui Israél, va binecuvânta casa lui Aaròn;

13. va binecuvânta pe toți cei ce se tem de Domnul, pe cei mici și pe cei mari.

14. Domnul să vă facă rodnici pe voi și pe fiii voștri!

15. Să fiți binecuvântați de Domnul, care a făcut cerul și pământul.

16. Cerurile, cerurile sunt ale Domnului, pământul însă l-a dăruit fiilor oamenilor.

17. Nu morții îl vor lăuda pe Domnul, nici toți cei ce coboară în împărăția tăcerii,

18. ci noi, cei vii, îl binecuvântăm pe Domnul de acum și până-n veac. Aleluia!

»